Un popor de chiriasi

Ni se tot spune si repeta, pe la televizor, ca noi romanii suntem o natiune de proprietari, avand unul dintre cele mai ridicate procente ca numar de proprietari de locuinte din UE, mult peste Germania. In mod sigur la auzul vestii tata Floarea mulge vaca intr-o pozitie mult mai verticala decat Frau Frida, care vorba aia, provine dintr-un popor de chiriasi!


Numai ca in timp ce nemtii stau mai mult cu chirie, sunt stapani in tara lor, in timp ce noi, care suntem apropietari, traim intr-o tara care nu ne mai apartine de mult. Sau cel putin asa ne comportam.


Nu stiu cati dintre voi au stat cu chirie vreodata, eu cel putin n-am avut “placerea”, dar in linii mari viata de chirias este cam asa: ti se iau banii si poti folosi pentru o perioada determinata respectiva casa. Nu ai voie sa faci nimic in ea fara acordul proprietarului, care proprietar poate veni oricand sa-si ia mobila din casa, pe motiv ca s-a rupt patul lui soacra-sa la tara si trebuie sa-l duca, neuitand sa te asigure ca in maxium cateva zile iti va aduce unul nou-nout.

Mai apoi poate lua si aragazul sau masina de spalat, pe motiv ca sunt ale lui. Iti poate creste chiria arbitrar, sau nu-ti repara robinetul la baie in plina vara, desi chiria ti-o ia cu regularitate. Pana la urma satul de atatea mizerii, dar cu bani dati, pleci in pribegie, spre alta casa cu chirie, adeseori fara sa-ti recuperezi nici macar garantia.

Din pacate pentru noi, natiunea romana, desi este stapana absoluta a acestei tari, se comporta, de buna voie si nesilita de nimeni, ca si cum ar fi chiriasa in propria-i tara. In loc ca noi sa ne consideram stapanii si politicieni sa fie slugile noastre prea-plecate, ca doar ei traiesc din banii nostri, nu noi din banii lor, romanii s-au obisnuit sa stea cu mana intinsa la propria masa, pe care troneaza mancarea produsa si gatita de ei insisi!

In loc sa ne comportam ca niste proprietari in tara noastra, ne acceptam statutul de iobagi pe pamantul mosierului. Am vazut de-a lungul aniilor tot felul de pseudo-demonstratii, care mai de care mai penibile, imensa majoritate facute la comanda politica. N-am vazut niciodata la noi, poate cu exceptia Pietei Universitatii din 1990, romani demni care sa-si impuna conditile, nu sa ceara de pomana. Am vazut in schimb hoarde de pensionari, impinsi de la spate, cerand nus-ce crestere de pensie, am vazut mitinguri in care se cereau salarii compensatorii, indemnizatii pentru porcii care-si spun “revolutionari” ( a nu se confunda cu cei raniti si urmasii celor decedati, care chiar au dreptul la compensatii), am vazut tot felul de cereri de ajutoare, etc, etc. Adica cererii de pe azi pe maine.

Nu am vazut insa absolut niciodata muncitori care sa-si ia la bataie directorul care devalizeaza propria intreprindere de stat, desi tot personalul stie cum fura, n-am vazut 5000 de oameni care sa i-a cu asalt primaria pentru retrocedarea abuziva a unui parc, dar am vazut mitinguri de sustinere a tot felul de puscariasi in frunte cu Becali, sau demonstratii in care “demonstrantii” primeau diurna zilnica pentru as “sustine” cererile “democratice”.

Nu am vazut nici cateva mii de pensionari care sa protesteze, nu pentru pensile lor, ci pentru viitorul nepotilor lor, nu am vazut pensionari militari, care sa protesteze nu pentru pensile lor, ci pentru viitorul Armatei Romane si pentru a opri distrugerea acesteia. Nu am vazut din pacate astfel de manifestatii…

Insa in urma cu 2 ani in Barcelona am vazut cu adevarat un popor mandru! Spaniolii iesisera in strada in intraga tara: 300 de mii la Barcelona, 800 de mii la Madrid, 150 de mii la Valencia, etc si totii cereau acelasi lucru: slujbe si un viitor pentru ei si copii lor! Am vazut atunci familii intregi formate din trei generatii, am vazut bunici care cereau slujbe pentru nepotii lor, nu mariri de pensii, amanetand astfel viitorul nepotilor, am vazut oameni demni care-si cereau tara inapoi. Familii intregi, mergeau pasnic si cereau dreptul la demnitate nationala, dreptul de as creste copiii intr-un mod decent. Am vazut atunci o NATIUNE!

Daca vreunul dintre voi ati vazut asa ceva in Romania, dati-mi si mie de stire: eu nu am vazut astfel de mentalitate.

Din pacate noi romanii avem o aplecare prea mare catre ascultarea lui Voda, avem o mentalitate iobageasca, de chiriasi in tara noastra, in timp ce politicienii romani se comporta de parca ei ar fi stapanii si ar trebui sa le fim recunoascatori ca ne tolereaza pe aici.

Ni se taie fabricile si ramanem fara locuri de munca pe motiv de faliment, desi stim cu totii ca adevaratul motiv este furtul ca in condru al conducerii fabricii respective. Tot personalul stie cum fura directorul si gasca lui, stiu cum se faceau contractele si la ce preturi, toata urbea stia cum o cheama pe amanta directorului si cati bani l-a costat pe respectivul “vilisoara” domnisoarei, toata lumea stie cum se fac angajarile la stat, dar in momentul in care vin portarei si inchid fabrica, lasand pe drumuri mii de oameni… ei bine toata lumea tipa ca nu cumva sa fie sariti la plata “compensatorilor”, fara sa protesteze cand directorul le devaliza compania, fara sa se gandeasca ce vor face peste un an de zile, cand “compensatorile” se vor termina, fara sa se gandeasca unde vor lucra copiii lor, sau ce viitor va avea orasul lor, daca respectiva unitate economica se va inchide.

Nimeni in Ramnicu Valcea nu l-a linsat pe directorul de la Oltchim, desi si copiii de scoala primara stiau ca acesta dadea contracte mult prea scumpe catre proprile sale firme pe banda rulanta, capusand ucigator combinatul!

Tot orasul stia ce furturi de sute de milioane de euro patrona directorul. Ma asteptam ca acum, cand oamenii au ramas fara slujbe, cand nu isi mai pot acoperi nici ratele la banca, sa ia cu asalt vila fostului director si sa-l ridice in streang… As! Da de unde! Prostimea, fara nici un fel de ghilimele, vocifera cum ca pe vremea “domnului director” totul era bine, ce daca mai punea si el de o parte cate ceva… Acesti oameni au mentalitate de sclav si nu pot trai decat sub biciul vatafului, bici care li se pare chiar a fi benefic.

Sumarizand, nu numai ca ne cam meritam soarta, dar disolutia sociala, enclavizarea Romaniei, se vor adanci din ce in ce mai mult. Nu suntem capabili sa vedem dincolo de gardul propriei noastre mediocritati, nu avem curajul sa ridicam capul, nici macar atunci cand cineva da sa ne ia bucata de paine din mana! Suntem blocati intr-o mentalitatea iobago-medievala, slugii in fata stapanirii, fara sa ne putem macar inchipui macar cum ar fi sa fim noi in locul lor. Pur si simplu nu avem suficienta tarie de caracter sa ne imaginam ca noi ar trebui sa stam la masa stapanilor si ei, adica politicienii, ar trebui sa se gudure pe langa noi.

Suntem chiriasi si tolerati, pe propria noastra proprietate, pe proprii nostri bani. Iar noi nu avem nici macar mintea de a protesta. Cerem in continuare pomana, din propria noastra munca…

GeorgeGMT

sursa: rumaniamilitary.ro