Politică

Un ofițer ceh a înapoiat medaliile oferite de NATO: “Sunt niște criminali”

hqdefaultLocotenentul-colonel ceh Marek Obrtel (49 de ani), care recent a înapoiat medaliile primite de la NATO în urma participării sale la acțiunile din Afghanistan, este de părere că în Kosovo a avut loc un genocid împotriva sârbilor, provocat de Occident. De asemenea, cehul susține că Alianţa Nord-Atlantică este “o organizaţie criminală”.

“În Kosovo s-a comis un genocid împotriva sârbilor, pe care l-a provocat Occidentul şi, de aceea, eu am în mine un sentiment de tristeţe, amărăciune şi dezamăgire, pentru că am făcut parte din acţiunile NATO. Am fost martor şi am văzut cum mafioţii drogurilor devin distinşi reprezentanţi ai aşa-numitului stat Kosovo, şi cum criminalii în masă ajung eroi. Kosovo este o mare tragedie europeană, care s-a petrecut în casa noastră, în Europa, care a permis, mai bine spus a provocat genocidul”, a spus Obrtel, într-un interviu acordat cotidianului sârb “Vecernje novosti”, citat de Agenția Rador.

Obrtel, un medic militar care, după ce a participat la numeroase misiuni în jurul lumii, a decis să înapoieze medaliile NATO, a explicat modul prin care Alianța atacă state care, indiferent de motiv, devin incomode, indisciplinate, nu au o atitudine adecvată.

“În primul rând, în interior se duc campaniile media, colorate cu revoluţii, atacuri în punctele cele mai sensibile, diviziuni etnice sau diferenţe religioase. Mai simplu spus, sunt destabilizate. Apoi vine NATO cu unităţile ei speciale, urmată de organizaţiile umanitare şi misiunile de observare, ca pretins protector al drepturilor şi libertăţilor omului. Imediat după apar «businessmenii» care încep să reconstruiască ţara, respectiv să-şi realizeze interesele lor”, a afirmat Obrtel. El a apreciat şi că Bosnia-Herţegovina “a mers ceva mai bine decât Kosovo”.

Autor: Adrian Epure

Sursa: Pagina Europeana

Despre autor

contribuitor

comentariu

Adauga un comentariu

  • Salut,
    Personal cunosc ca acest website, prin dezvaluierea de mistere, militeaza pentru dezrobirea omenirii. Intrucat si eu personal sunt interesat de acest subiect si ma documentez cu asiduitate, am decis sa impartasesc si cu altii descoperirile mele. Intrucat nu am inca un blog propriu am decis sa pun la dispozitie diverse materiale, in principal traduceri de pe site-uri straine de informatii revelatoare. Ma adresez in principal detinatoriilor de websiteuri sau bloguri care prin traficul crescut pe care il au, pot avea un impact cat mai mare in trezirea oamenilor.

    Mentionez ca responsabilitatea mesajelor revine integral surselor, eu nefacand decat o munca de selectie si de traducere. Mai mentionez ca nu am nici o pretentie financiara sau de alta natura privind punerea la dispozitie a acestor materiale, singurul meu interes este de a-mi aduce propria contributie la trezirea oamenilor.
    Daca sunteti de-acord sa primiti aceste materiale va rog sa imi comunicati o adresa de email ca sa vi le pot trimite. Adresa mea de email este costel.nescu@gmail.com
    Va multumesc si va doresc numai bine.