Repunerea pe tapet a modului în care s-au derulat alegerile prezidențiale din 2009 poate părea multora inutilă. Mortul de la groapă nu se mai întoarce…Dar românii au dreptul să știe, fie și doar parțial, adevărul despre un demers atît de important pentru democrație. Și, ne place, nu ne place, în anul electoral 2009 s-au întîmplat multe ciudățenii în alegeri, evenimente de maximă importanță rămînînd nelămurite pînă azi. La loc de cinste se numără rolul, azi mai degrabă uitat, jucat de Klaus Iohannis în acele alegeri.
În tot scandalul pe marginea posibilei fraudări a alegerilor prezidențiale din 2009, amorsat de dezvăluirile lui Dan Andronic, se remarcă un lucru neobișnuit, pînă acum: absența aproape cu desăvîrșire a lui Klaus Iohannis. Actualul președinte abia de e pomenit cu declarația din dimineața zilei de 7 decembrie 2009, în care, greu de explicat, s-a repezit să bată în cuie înfrîngerea lui Geoană și a coaliției PSD-PNL-UDMR.
Sau poate nu chiar așa greu de explicat, dacă amintim cîteva fapte concrete.
Despre Iohannis se știe că a fost desemnat drept candidat de premier de către așa numita coaliție de la Grivco în luna octombrie a anului 2009, în condițiile dărîmării guvernului Boc prin moțiune de cenzură.
Prima ciudățenie a fost absența din peisaj a proaspătului candidat, aflat în acea perioadă ba în Japonia, ba în Franța, ba în Luxemburg, numai în România nu.
În mod firesc, Iohannis, personaj cu cea mai înaltă de încredere în sondajele epocii, ar fi trebuit să tragă din greu alături de camarazii politici, pentru a șubrezi la maxim barca băsistă.
Pe 10 noiembrie, spre exemplu, liderul PNL, Crin Antonescu a tras o fugă la Sibiu special pentru a-i cere lui Iohannis o implicare mai mare în campania electorală, de partea sa, cu promisiunea că îl va desemna premier în caz de victorie la prezidențiale. S-a întors de acolo așteptînd un răspuns de la Iohannis care a venit, conform unor surse liberale, după vreo două zile: acesta a spus pas, preferînd o implicare foarte ”subțire”, de la distanță.
Motivul distanțării s-ar putea să fi venit, aproape pe neștiute, fix în acele zile.
Mai precis, pe 5 noiembrie, ziarul Evenimentul zilei publică, hodoronc-tronc, un articol cu titlul dur ”Johannis – interzis ca premier”.
Din text aflăm că Primarul Sibiului a incalcat Legea incompatibilitatii. Potrivit acesteia, el nu mai poate fi numit timp de trei ani intr-o functie publica, cum este si cea de premier. Majoritatea PSD-PNL-UDMR, din Parlamentul Romaniei, gireaza pentru functia de prim-ministru un om caruia legea de functionare a Agentiei Nationale de Integritate (ANI) ii interzice sa fie numit intr-o functie sau o demnitate publica, in afara celor elective, se mai scrie. EVZ a descoperit ca, in primul sau mandat, Klaus Johannis a indeplinit in paralel, timp de un an, atat functia de primar, cat si pe cea de administrator al unei societati comerciale. Desi legea care reglementeaza modul de exercitare a demnitatilor publice interzice cumularea celor doua pozitii – de primar si de administrator – edilul Sibiului a ignorat aceste prevederi, riscand ca in urmatorii trei ani sa nu mai poata fi numit in nicio demnitate publica.
Faptele imputate lui Iohannis se petrecuseră cu peste 6 ani în urmă, dar fuseseră descoperite de EVZ fix după desemnarea edilului drept candidat de premier.
În prezent, articolul nu mai poate fi regăsit în arhiva ziarului; noroc că el fusese preluat și de Hotnews și ziare.com la vremea respectivă.
Asta nu e tot.
Agenția Națională de Integritate se sesisează extrem de discret, la cîteva zile după articol, și demarează o anchetă pe această temă, în cel mai deplin secret.
Abia pe 25 ianuarie 2010, ANI dă publicității un comunicat în care anunță că s-a autosesizat după articolul din EVZ și confirmă faptele relatate acolo.
Din comunicatul ANI mai aflăm că Iohannis fusese înștiințat despre autosesizarea ANI pe 11 noiembrie 2009, fără ca informația să fie publică, însă.
Exact cu o zi mai înainte ca Iohannis să refuze cererea lui Crin de implicare în campania electorală de care vorbeam mai sus.
Coincidență, nu-i așa?
După alte cîteva zile, are loc o lovitură de teatru, concomitent una dintre cele mai urîte pagini din cariera politicianului ”altfel” Klaus Iohannis, care demonstrează că edilul de la Sibiu era ros de ambiția de a deveni premier, dar și de teama de a rata, pierzînd inclusiv primăria.
Iohannis nu era omul care să joace la risc, bărbătește, ci avea nevoie, permanent, de asigurări și planuri de rezervă.
Așa se face că, la finele lui noiembrie, el anunță, într-o conferinţă de presă, că prelungirea termenului legal de 15 zile în care poate opta pentru funcţia de premier sau cea de edil local va fi una din condiţiile principale pe care le va pune în vederea acceptării propriu-zise a funcţiei de şef al Executivului.
Iohannis a spus că o perioadă potrivită i s-ar părea cea de patru-şase luni, timp în care unul dintre cei doi viceprimari ai Sibiului va fi desemnat la conducerea Primăriei.
La acea vreme, politicianul ferm și intrasigent care se pretinde azi nu avea probleme în a cere fățiș modificarea legii incompatibilității pentru un singur om, el însuși.
Pentru confortul său psihic și, poate, material.
Anunțul venea după primul tur al prezidențialelor, care îi dusese în finală pe Băsescu și Geoană.
La trei după scrutin, preşedinţii PSD şi PNL, Mircea Geoană şi, respectiv, Crin Antonescu, semnaseră acordul de colaborare între cele două partide, prin care liberalii îl susţineau pe liderul PSD în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale. Protocolul prevedea, de asemenea, susţinerea lui Klaus Iohannis pentru funcţia de premier, alături de UDMR, în cazul în care Geoană devenea preşedinte.
Din acel moment, Iohannis avea toate motivele să se bată eroic, alături de Geoană, în campania prezidențială.
Nu a făcut-o, ba chiar a dovedit că îl preocupă intens securizarea scaunului de primar al Sibiului.
Articolul din EVZ băgase spaima zdravăn în edilul sibian, e limpede.
Nu știm nici azi cum a ajuns el în paginile unui cotidian aflat, la acea vreme, într-o prăbușire catastrofală (concedieri masive, demiteri din funcții, scandaluri redacționale etc), care a dus, de altfel, la pasarea lui de către elvețienii de la Ringier familiei Păunescu, la o lună după alegeri.
Acel articol – și autosesizarea promptă a ANI, condusă pe atunci de nepotul Monicăi Macovei – a avut, însă, în opinia noastră, rolul de a turna plumb în bocancii lui Iohannis, care s-a văzut confruntat cu perspectiva ieșirii complete din politică și administrație pentru cîțiva ani.
Și tot acel articol a stimulat, probabil, atitudinea stupefiantă a lui Iohannis din dimineața zilei de 7 decembrie, cînd Băsescu își clama victoria, în timp ce PSD se pregătea de ample acțiuni de contestare.
”Parcursul meu de posibil premier s-a terminat aici. Sunt si raman in Sibiu. Au fost multe semnale ca multi au votat Traian Basescu ca sa nu plec eu din Sibiu” a anunțat el, public.
Iohannis a refuzat pînă și să mai vină la București, în acea zi, pentru o discuție lămuritoare cu Mircea Geoană și Crin Antonescu, așa cum ar fi fost civilizat.
În dimineața de 7 decembrie 2009, la orele 7,00, trebuie spus că abia se încheiase votul în diaspora, din cauza diferențelor de fus orar. Cel puțin teoretic, rezultatele se mai puteau schimba, mai ales că se știa deja de existența unui număr uriaș de voturi nule.
(Nici nu mai aducem în discuție intoxicările pe care Băsescu le tot face de cîteva zile încoace, conform cărora renumărarea voturilor nule, în 2009, i-ar fi adus un supliment de peste 3000 de voturi. Un fals ordinar: conform datelor oficiale, renumărarea voturilor nule a descoperit doar un număr de 2.247 ca fiind valabil exprimate, dintre acestea 1.260 în favoarea lui Traian Băsescu, iar 987 a lui Mircea Geoană. Cele peste 3000 de voturi în plus ale lui Băsescu erau doar 273.)
De unde, atunci, graba lui Iohannis de a o tuli la Sibiu și de a-și trîmbița forfaitul? Parcă se spunea despre nemți că se bat pînă în ultima clipă.
Anunțul din 7 decembrie al lui Iohannis a dat cea mai grea lovitură echipei anti-Băsescu; coroborat cu acțiunile DNA contra lui Cătălin Voicu și cu alte evenimente stranii, despre care vom mai vorbi, el a dus la tranșarea alegerilor în favoarea președintelui în exercițiu.
Cît despre ancheta declanșată de ANI, ea s-a finalizat abia cinci ani mai tîrziu, dar nu mai înainte să joace iar un rol major în alegerile prezidențiale. La urma-urmei, ce rost are să schimbi strategia cîștigătoare?
Una peste alta, o implicare profundă în campania din 2009 a lui Klaus Iohannis, pe care sondajele îl plasau la acea vreme în topul încrederii politicienilor români, ar fi putut schimba lesne soarta alegerilor, împingînd voturile lui Geoană până la o cifră care nu ar mai fi permis deturnarea lor, cu toate eforturile echipei Coldea-Kovesi-Maior-Oprea șamd.
Ca o paranteză, dacă unii se întreabă, după dezvăluirile lui Andronic, ce căuta Laura Kovesi în casa lui Oprea, punînd umărul la realegerea lui Băsescu, le dăm noi răspunsul.
Dacă Ponta avea să facă, în 2014, eroarea de a-i spune în față lui Coldea să-și caute de muncă în cazul în care iese președinte, Geoană făcuse aceeași eroare cu trei zile înaintea turului doi al alegerilor din 2009 cînd, într-un interviu dat lui Cătălin Tolontan, anunța ritos că, dacă ajunge președinte, nu se va atinge de DNA, dar va schimba procurorul general: ”Morar are un mandat. Nu am nici un fel de treabă cu Direcţia Naţională Anticorupţie. În schimb, procurorul general al Republicii este altă conversaţie. Doamna Kovesi a fost contestată de CSM. A fost pusă acolo cu forţarea regulii de desemnare a unui înalt demnitar”. ”O veți schimba?”. ”Probabil că da. Da!”
Case closed, vorba lui Șoric.
Revenind la cazul Iohannis, acea implicare de care vorbeam a lipsit.
Azi, se vorbește legat de alegerile din 2009 de voturi deturnate, de frății oculte, de șmenuri în justiție etc, dar nu și de rolul crucial jucat de actualul președinte.
Un personaj care lasă impresia că a fost scos din prim plan în mod controlat, la acea vreme, de către cei care formau ”statul” lui Andronic, doar pentru a fi readus în față cînd a fost nevoie, adică cinci ani mai tîrziu.
Și tot grație unor evenimente stranii, încă neelucidate.
Autor: Bogdan Tiberiu Iacob
Sursa: In Politics
Adauga comentariu