Daca nu europenizam Romania, macar sa romanizam putin Europa! Acesta pare a fi dezideratul momentului istoric. Nu va imaginati ca ne-a venit, drept solutie salvatoare din criza, ideea de a promova valorile culturii sau produselor economiei romanesti in intreg spatiul comunitar. Este vorba doar de mentalitatile paguboase si naravurile autohtone care, printr-o extrapolare fara temei, ne inchipuim ca apartin tuturor. Nu le atribuim insa oamenilor, caci viciile naturii umane pot fi mai general raspandite, ci institutiilor; si inca unora a caror functionare ne este evident straina. Aceasta este atmosfera dezbaterilor cu privire la nominalizarea comisarului european din partea Romaniei. Ele exista, in sfarsit! Oficial, cu usile inchise; public, la posturi de nisa si nu la ore de varf!
Miza nu le este foarte clara celor implicati; nici cetatenilor. Melodrama cu cantec si primadona ranita in onoarea ei de ministra face deliciul presei si este pedeapsa politicii nationale; tine, bineinteles, camerele de luat vederi ocupate… Drept urmare, este probabil sa asistam la o noua decizie echivalenta cu pierderea unei oportunitati; in acest caz, de a juca alt rol pe scena europeana decat cel al rudei sarace si tolerate, care tine ochii plecati si gura inchisa, sa nu supere gazda…
Comisia Europeana nu este un organism tehnocratic, de experti cu inalta calificare, capabili sa stie totul despre mai nimic, adica intr-un domeniu ingust in care isi exercita competentele dobandite la scoli cu pedigree. Nu este nici locul unde se iau hotarari cenusii, sa nu supere nici pe albi, nici pe rosii; nici pe verzi, ca sunt si ei o voce care conteaza… Colegiul Comisarilor – Comisia Europeana in sens restrans – este altceva decat aparatul birocratic si tehnocratic. Colegiul, caci despre el vorbim in aceste zile, este un organism eminamente politic, adica unul care va fi investit democratic, pentru un mandat determinat, cu sarcina de a elabora si promova politici, politicile europene. Acestea ar trebui sa tina impreuna si sa faca sa progreseze simultan douazeci si sapte de tari cu interese, istorii si relatii foarte diferite; asta, intr-un raport international de forte in care nici macar Uniunea Eupeana nu poate face nimic singura. O combinatie de viziune, realism si cunoastere sunt necesare; aceasta include trecutul si prezentul politicilor dintr-un domeniu, sensibilitatile politice si nationale aferente, asteptarile si temerile cetatenilor si statelor membre; acelasi lucru, pentru restul lumii…
Fiind un organism colegial, Comisia Europeana nu confera fiecaruia dintre cei douazeci si sapte de comisari un vot. Votul egalizeaza puterile; slab de fire sau puternic, abil sau naiv, ai o carte de pus pe masa. In Comisie, toate hotararile se adopta prin consens; decizia colegiala este una intre inegali; aici conteaza abilitatile de negociator, forta de convingere si rezistenta la persuasiune, curajul si initiativa, istoria proprie care da sau nu greutate argumentelor, chiar si maniera in care relatiile interpersonale au fost stabilite si intretinute…
Cei douazeci si sapte nu reprezinta interesele tarilor lor, ci interesele comunitare. Faptul ca fiecare stat membru desemneaza un comisar are ratiuni democratice si de reflectare a diversitatii Uniunii. Sa traga sfori in stil romanesc pentru tara din care provine, nu este recomandat; este interzis de tratate si reprezinta maxima vulnerabilitate pe care o are. Eficienta lui pentru interesul national sta la un alt nivel. Cineva “scrie” agenda europeana; interesul comunitar nu este un dat ci se defineste si redefineste permanent. Este valoros cine poate sa faca din interesul tarii sale un interes al tuturor, prezentandu-l drept comun; contribuie astfel la constructia europeana ca arhitect, nu ca lucrator necalificat… Daca reuseste sa promoveze o tema importanta sau politica de succes, un comisar poate constitui in mod autentic, nu ca facatura contra cost, si o componenta a brandului de tara.
Comisia Europeana nu este incolora; dimpotriva, ea reflecta diversitatea politica a guvernelor din statele membre. Ideea neutralitatii, care se tot vehiculeaza, nu serveste decat potolirii conflictelor si pansarii orgoliilor in tara. Un comisar cu un program de stanga intr-o comisie dominata de dreapta politica poate sa obtina suportul intregii “opozitii” in Parlamentul European si al majoritatii cetatenilor (care nu este de dreapta). Intr-un context in care achizitiile sociale din epoca de glorie a Uniunii sunt subminate din toate partile, un comisar (sau o comisareasa) care foloseste puterea de a spune nu si a impiedica procesul de deteriorare a situatiei intra in istorie. Sa impiedici raul este uneori mai important decat sa promovezi mai binele…
Raul poate sa vina si pe cai ocolite, prin sfaturile “intelepte” ale miilor de tehnocrati care alcatuiesc aparatul birocratic de care un comisar se serveste sau de care, din pacate, poate fi inghitit… Depinde de inteligenta si forta personalitatii sale sa reziste; depinde de caracterul sau sa nu cedeze.
Pana una alta, o alta calitate decat cele mentionate pare a avea prioritate la noi. Vine din urarea veche si trista – Sa te iubeasca stapanii! Se zice ca pe cel ce va fi propus de guvern il iubesc francezii. Experienta imi spune altceva; sa te respecte sau chiar sa se teama de tine, este mult mai eficient in politica europeana pentru ca ea este o politica intre parteneri, nu intre stapani si slugi.
In Romania, suntem mai sentimentali; iubirea stapanului de la Cotroceni este garantia meritului si succesului, indiferent de calitati; nu va fi insa suficienta pentru succesul european. Un comisar este un fel de elefant care se plimba pe o panza de paianjen; daca nu ramane deasupra, consecintele negative nu le suporta singur; le suporta si statul care l-a desemnat…
Gabriela Cretu
sursa: cronicaromana.ro
Adauga comentariu