E cu totul suspectă graba de a-i băga pe gât statului român prin guvernul Ponta, în buza campaniei electorale, un Brâncuşi, „Cuminţenia Pământului” (La Sagesse de la Terre, The Wisdom of the Earth), pentru „modica” sumă de 20 de milioane de euro. Un Brâncuşi important, dar care a fost grav accidentat şi a fost restaurat lamentabil. Metoda a fost brevetată de „dreptaciul” Ion Caramitru („Pulpă”, un actor mediocru, dar un revoluţionar de frunte : „Mircea, fă-te că lucrezi !”) şi dusă pe culmi de Adrian Năstase, Răzvan Theodorescu şi Zamfir Dumitrescu.
De la început, publicul românesc merită să afle că, indiferent de presiunile comerciale ale Casei de licitaţii Artmark (directorul ei, Alexandru Bâldea, a fost pe lângă Dinu Patriciu un fel de Victor Ponta pe lângă Adrian Năstase), „Cuminţenia Pământului”, de Brâncuşi, nu poate părăsi România nici dacă statul român, prin Ministerul Culturii, nu-şi exercită dreptul de preempţiune. Indiferent cine ar fi cumpărătorul, român sau străin, sculptura nu va putea părăsi teritoriul României. Şi merită subliniat aici că Legea patrimoniului e bună aşa cum este, ba chiar, poate, ar trebui înăsprită. Pentru că, altfel, prea marea cantitate de escroci „liberali” vor scoate pe pieţe internaţionale tot ce s-a strâns cu greu în ultimii 150 de ani. Fără nici o jenă şi cu teorii sfruntate, pe care ţi le vor scuipa „distins” între ochi. Aşa a procedat şi cel mai mare ţepar din istoria recentă a României, Dinu Patriciu, care nu mai încăpea în România cu milardul său de miliardar de carton şi s-a mutat la Londra.
Cât valorează, de fapt, această „Cuminţenie a Pământului” de Brâncuşi ? Cum nu e un obiect pe care se pot bate muzeele americane sau asiatice (China, India, Japonia), sculptura poate obţine doar atât cât îi oferă piaţa locală românească. Şi cine ar putea fi deci cumpărător în afara de statul român ? Câţiva oameni foarte bogaţi care ar fi interesaţi să o folosească drept monedă de schimb cu statul în cazul plăţii drepturilor de succesiune sau poate chiar pentru achitarea unor impozite. Există asemenea mari averi constituite în România astăzi ? Nu prea. Majoritatea miliardarilor români de astăzi sunt, cum bine se ştie, de carton. Interfeţe, pseudonime etc. Iată de ce nu a fost achiziţionată această sculptură acum doi ani, când s-a aflat că a fost scoasă la vănzare. Casa Artmark trece azi prin mari dificultăţi, pe care nu le detaliem aici, dar care le sunt binecunoscute tuturor celor implicaţi în comerţul de artă. În primul rând, şi-a redus dramatic activitatea. Fără mare tam-tam. Deci implicarea riscantă a directorului casei, Alexandru Bâldea, într-o operaţiune foarte discutabilă – 20 de milioane de euro de la amărâtul de stat român în plină campanie electorală pentru o sculptură care nu poate circula liber pe piaţa internaţională – poate fi o încercare disperată de relansare a propriei bărci care ia apă.
De altfel, Artmark (fondată de Alexandru Bâldea şi Radu Boroianu, la umbra lui Dinu Patriciu) nu e la prima ei încercare de a învinge Legea patrimoniului, care interzice cu totul exportul obiectelor de artă aflate la categoria Tezaur. A încercat şi a ratat amatoriceşte şi cu o pictură de Pissarro, provenită din fosta colecţie Dona, ajunsă cum-necum în mâini private, un tablou care fusese estimat iniţial la vreo 7 milioane de euro. Pictura lui Pissarro se găseşte şi astăzi în România şi nu ştiu s-o fi cumpărat cineva.
S-a ajuns şi la aberaţia de a le propune unora job de director al Muzeului Naţional de Artă sau de secretar de stat la Ministerul Culturii. Preţul ? Să schimbe Legea patrimoniului şi să permită astfel obiectelor de mare valoare să circule liber la New York, Londra sau Paris. Nu poţi să nu fii suspicios când persoane cu mare suprafaţă publică, inclusiv din înalta administraţie centrală, fac o propagandă gălăgioasă, „luptă” foarte „principial” cu actuala Lege a patrimoniului. Şi care sunt ipotezele care circulă în mediu în legătură cu această ipotetică vânzare la o sumă astronomică ? Dintr-o asemenea sumă se poate cumpăra uşor şi o Lege a patrimoniului, nouă şi foarte „liberală”, asemănătoare cu legile din ţările nordice. O a doua ipoteză ar fi aceea că un prezumtiv cumpărător străin ar scoate sculptura lui Brâncuşi la o expoziţie de avangardă în ţara din care provine şi ar cere apoi protecţia statului său pentru bunul cumpărat de el legal în România. La ce nu s-au gândit scamatorii din spatele acestei afaceri : sume atât de mari nu pot circula decât de la cont la cont şi pot fi urmărite şi în anii următori.
Iată că avem nu numai suspendarea-tiribombă propusă de Tăriceanu, ofiţerul acoperit candidat la Preşedinţie al lui Băsescu, arestări masive la sfârşitul lunii septembrie şi începutul lunii octombrie în dosarul EADS-Microsoft, ci avem şi un Brâncuşi pentru care ministrul Culturii demisionar Kelemen Hunor a înaintat actele premergătoare de cumpărare la o sumă absurdă pentru piaţa românească. Spunea Richard al III-lea : „Dau un regat pentru un cal !” („My kingdom for a horse !”). Guvernul Ponta va cumpăra un Brâncuşi pentru o preşedinţie ?
Autor: Petru Romosan
Sursa: Cotidianul
Adauga comentariu