Politică

Un altfel de razboi, cu milioane de victime

Decidentii zilei nu se opresc. Nu au nici cea mai vaga intentie de a se opri din razboiul pe care l-au declansat impotriva populatiei. Se cred stapanii absoluti ai Romaniei. Refuza sa dea vreo explicatie pentru haosul generalizat. Pentru declinul accentuat al economiei. Pentru ruinarea exporturilor. Pentru confiscarea institutiilor statului. Pentru devalizarea banilor publici de catre o clientela de partid ce insfaca, sub protectie politica, halci consistente din bugetul de stat. Pentru rapirea ultimului dram de speranta intr-un viitor decent. Pentru umilinta la care este supusa, in fiecare zi, o populatie strivita de neajunsuri, austeritate si probleme.

Razboiul cu Romania este dus de peste 20 de ani, de toti cei care ne-au condus, intr-o formula sau alta. Lideri politici marunti, obsedati de propriile privilegii, dispusi oricand sa scoata la ruleta intereselor de partid prezentul si viitorul Romaniei. Iresponsabili, dispretuitori, incompetenti si corupti pana in maduva oaselor, decidentii se simt, probabil, frustrati ca nu pot rapi pana si trecutul. Un trecut pe care l-ar perverti, fara nicio remuscare, conform intereselor personale, de partid, de gasca. S-a furat pe rupte in Romania ultimilor 20 de ani. Privatizari frauduloase in care tot ce a contat a fost valoarea comisionului, banci devalizate de impostori ce au profitat de haosul legislativ creat special pentru a se permite aceste lucruri, bugete de stat risipite cu nonsalanta in interesul unor oligarhii si clientele politice lacome peste masura.

Politica a devenit, rapid, cea mai de succes afacere a Romanei postdecembriste. Zeci, poate sute de alesi, fie ei ministri, secretari de stat, parlamentari, prefecti, primari sau simpli consilieri, au reusit “performanta” ca din salariile de bugetari sa puna bazele unor averi personale uriase. Ei nu au dat explicatii nimanui, cu atat mai putin cetatenilor, cat timp compromisurile in politica au functionat de minune. A existat, in ciuda unor acuze reciproce de ochii electoratului, un acord tacit intre coruptii de stanga, de dreapta, de centru, nationalisti sau adepti ai autonomiei teritoriale, care a permis ca pestii cei mari, simbolurile coruptiei sa se poata bucura pe mai departe de o imunitate transformata intr-o platosa ce permite orice faradelege.

Nici in 2010 situatia nu poate fi alta. Ba mai mult, s-a agravat. Razboiul declansat impotriva populatiei a luat proportii uriase. Iresponsabile. Guvernantii cultiva diversiunile, asmutind o categorie sociala impotriva alteia. Bugetarii au devenit dusmanii de moarte ai celor din mediul privat si viceversa. Minciunile actualei Puteri se tin lant. Subfinantarea cronica loveste in plin sistemul de sanatate, sistemul educational. Lipsa reformelor economice creste numarul somerilor ca si pe cel al firmelor ce sunt nevoite sa isi traga obloanele. Numirile politice isi arata efectele si decredibilizeaza accentuat administratia publica.

Razboiul dus impotriva Romaniei este total, iar victimele din randul populatiei sunt din ce in ce mai numeroase. Functionari publici, profesori, medici, ceferisti, tineri si pensionari cad unul cate unul pe frontul deschis de actuala Putere. Umilinta este generalizata. Ca si degringolada unei societati ce trebuie sa isi identifice urgent alte repere, alte valori, alti lideri politici. Pericolul manelizarii Romaniei ramane unul real. Directia in care alegem sa ne indreptam depinde de noi, de fiecare dintre noi. Noi detinem Puterea, Puterea adevarata, Puterea care poate trimite in eter, fara drept de recurs, o guvernare corupta si incompetenta. Cat timp nu vom constientiza acest lucru, cat timp ne vom multumi sa tinem capul in pamant si sa acceptam o umilinta pe care nu o meritam, situatia actuala va continua sa se agraveze. Iar razboiul declansat de clasa politica impotriva milioanelor de romani va face si pe mai departe victime. Din ce in ce mai multe victime.

Iulian Badea
sursa: cronicaromana.ro

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • NISTE GORILE ALCOOLICE,PARANOICE SI CRIMINAL NEOCOMUNISTE.
    Nu este un razboi ,deoarece romanii nu se apara, ci doar urla de durere.
    Aceasta este consecinta celor 61 de ani de ocupatie stalinist-comunista.Romanii sunt singuri,infricosati ca pot si oricand arsi de vii ca si bebelusii lor,sau pot muri de gloante adevarate trase in ei in plina strada,asa cum s-au facut repetiile la Galati,deocamdata cu gloante de cauciuc.Romanii nu cred in justitie pentru ca romanii stiu ca justitia este in mana nebunului ,cel bolnav de sindromul Korsakov pentru ca este un alcoolic inrait si-n orice moment poate face”ochiu “si sa loveasca ca un ticalos oamenii in drum.
    Romanii nu inteleg ca asa zisul partid PDL este format doar din securistii ce au exercitat pe timpul lui ceausescu nicolae politia poliitca in Romania, atunci cand asasinau in inchisorile comuniste elitele romanesti, acum intreaga Romanie este o inchisoare,iar mintea romanilor este supusa terorii generalizate din tara,fie ea in strada sau pe Internet,prin Serviciul Secret al Elenei Udrea ,atat de sustinut pe “ziare.com”
    Ce au uitat romanii?Au uitat cozile de topor care prin anii de dupa 1955 le propavaduiau miseleste “bunastarea”(sa traiti bine) adusa de Stalin, aceleasi propavaduiri le face acum, in mod bestial, Boc emil.Daca il ascultati atent pe avortonul ceausist, Boc emil,voi cei ce ati trecut prin iadul stalinist, veti vedea ca permanent va citeaza din congresele ceausiste.
    Acest abject criminal comunist,redus mental ,progenitura de primate marlanesti, alcoolice si tradatoare, criminale alaturi de securitatea ceausista, vrea in acest moment SA FIE UN NOU STALIN IN ROMANIA SI ATUNCI A INCEPUT LA READUCEREA STALINSIMULUI IN TARA,PENTRU ACEASTA A TRECUT,ALATURI DE TOTI SECURISTII DIN PDL, la criminalitatea unei violente socio-economice ,fiscale si de la om la om in tara.Doar prin crima organizata STALINISMUL BOCIST POATE RENASTE IN ROMANIA.
    Nu este un razboi ci este apologia crimei stalinisto-comunisto-basesti in actuala Romanie.Acesti asasini stalinisti nu comunica cu romanii,ei :

    “Refuza sa dea vreo explicatie pentru haosul generalizat. ”

    …pentru ca un criminal comunist ucide , nu da explicatii.

  • Citez :”Ca si degringolada unei societati ce trebuie sa isi identifice urgent alte repere, alte valori, alti lideri politici.”. Domnule Iulian Badea la care societate vă referiţi?! Folosiţi cuvinte mari în articole ca să impresionaţi nişte redactori şefi să vă angajeze?! Erai bun să scrii la Gazeta de Perete a comuniştilor, că mata combaţi bine!Nu vrei mata sa fii mai direct în articole?!Deocamdată majoritatea romanilor nu vor sa recunoască că singura lor ţintă şi scop în viaţă, este închinarea la Zeul BANI!! Dumneata nu faci excepţie.Clasa politică este direct injectată în creier cu acest ţel, banul.Restul e apă de ploaie şi abureală pentru proşti.Că şi proştii din ţara asta, care e mulţi(sic), singurul lor scop în viaţă e tot banul.Dovada este că în orice campanie electorală, pe român l-a durut în anus, sau cred că nu, de doctrine, programe şi alte acareturi.El a votat cu cel ce ia dat ceva, sau ia promis ceva.Mişcările politicienilor între partide, s-au făcut în baza unui singur criteriu.Şi anume, ăilalţi îmi dau aia şi ailaltă.Dar la un moment dat se va trage linie şi se vor aşeza lucrurile pe această planetă.