Politică

UE nu era pregatita pentru Romania

Raportul pe Justitie din aceata primavara marcheaza victoria coruptiei din Romania asupra Comisiei Europene. Monitorizarea continua, insa a trecut termenul de trei ani in care putea fi activata clauza de salvgardare. Desigur, oricand pot fi blocate unele fonduri, dar suntem obisnuiti sa pierdem bani europeni.

Faptul ca ramanem sub monitorizare nu mai impresioneaza, nici el, pe nimeni. Ne-am obisnuit cu acest mecanism, care insa si-a pierdut mult din forta. Ei ne monitorizeaza, noi suntem inoxidabili si uite asa descopera Bruxelles-ul ca UE era mai putin pregatita pentru Romania decat era Romania pentru UE.

In esenta, raportul este plin de critici: Romania n-a mentinut ritmul reformelor stabilit in mai 2009, asa ca reforma sistemului judiciar este limitata; in lupta anticoruptie sunt intarzieri mari in cazurile de coruptie la nivel inalt; procesele dureaza prea mult, iar cele de coruptie sunt intrerupte de nenumarate exceptii de neconstitutionalitate; pedepsele pentru coruptie sunt prea blande (in jumatate din hotararile finale de condamnare s-a aplicat pedeapsa minima, iar in trei sferturi pedeapsa este suspendata).

Raportul de monitorizare acorda doar doua bile albe: “DNA si-a mentinut rezultatele bune in ceea ce priveste anchetele impartiale in cazurile de coruptie la nivel inalt. Rezultatele incurajatoare ale Agentiei Nationale de Integritate (ANI) au continuat in a doua jumatate a anului 2009”.

Ce straniu, exact institutiile detestate de clasa politica de la Bucuresti. Oare de ce?

Dar daca procurorii anticoruptie si inspectorii de integritate isi fac datoria, de ce justitia ramane nemultumitoare? Raspunsul il gasim chiar in stenogramele recentului caz Voicu si reactiile la ele, care ilustreaza perfect tezele raportului.

Potrivit uluitoarelor transcripturi, actul de justitie se blocheaza in prima faza la politie, pe unde trec 99% din cauze. O spune Catalin Voicu, in fata caruia un adjunct al IGPR sta drepti cand ii cere sa intervina intr-un caz. Iar ce nu musamalizeaza politia, musamalizeaza instanta. Vedem doi judecatori de la cel mai inalt nivel al justitiei coruptibili si umili in fata unor potentiali infractori pentru care promit fapte cel putin imorale, daca nu chiar penale.

Si daca ei au gresit, ce reactie a avut CSM? Luni de zile, niciuna. Desi aflati in ancheta penala sub suspiciune de coruptie, cei doi au fost lasati sa judece in continuare, ajungand sa fie apostrofati pe aceasta tema de justitiabili in plina sedinta. Abia cand transcrierile interceptarilor telefonice au ajuns in presa, conducerea CSM a intrat in trepidatii si a sesizat inspectia judiciara.

Nimeni nu spune ca domnilor Jipa si Costiniu ar fi trebuit sa li se taie capul sau ar fi trebuit dati afara. Ar fi trebuit doar tinuti o vreme in afara salii de judecata, pana cand fie ajung dupa gratii, fie sunt achitati si prestigiul lor este din nou intact. Dincolo de prezumtia de nevinovatie, un potential infractor nu are autoritatea morala pentru a imparti dreptatea. Dar CSM vadeste din nou aceeasi mentalitate pacatoasa: ce nu se vede nu exista.

Iar ce nu se blocheaza nici macar in instanta, blocheaza factorul politic prin tot felul de imunitati, prin influenta avocatilor parlamentari, prin santaj sau prin presiunea pusa pe magistrati in timpul campaniilor electorale, cand orice actiune sau inactiune este interpretata in cheie politica.

Aceasta nu este o justitie care merita sa scape de monitorizare si o spune direct fostul ministru Monica Macovei: “Ridicarea monitorizarii nu este in interesul poporului, pentru ca atunci nimic nu s-ar intampla din putinul care se intampla”. Actualul ministru Catalin Predoiu vrea sa vada partea plina a paharului: “Am reusit sa pastram drumul drept, in pofida unui an 2009 complex din punct de vedere politic si economic. Consider acest lucru o realizare a tuturor actorilor implicati, executiv, legislativ si mai ales puterea judecatoreasca”.

Ce picatura sa mai vezi insa in pahar cand de ani de zile rapoartele pe justitie par aproape copiate la indigo, cand progresele sunt minime, iar criticile au intrat in banalitate?

Ioana Ene

sursa: ziare.com

Despre autor

contribuitor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu