Analize și opinii Politică

UE ne bagă biocipuri obligatorii

Comisia Europeană intenţionează să schimbe regulile privind documentele de identitate în întregul spaţiu comunitar şi să introducă cipuri biometrice inclusiv pentru cărţile de identitate personale, nu doar pentru paşapoarte, transmite Euractiv. Propunerea Comisiei Europene va întâmpina cu siguranţă o opoziţie acerbă din partea mai multor grupuri care susţin drepturile omului, dar şi din partea unor ţări în care nu există acte de identitate personale.

>Comisarul european Neelie Kroes va prezenta la începutul lunii iunie o propunere legislativă europeană care intenţionează să „faciliteze tranzacţiile electronice transnaţionale” prin adoptarea de semnătură electronică, identitate electronică şi servicii de autentificare electronică unificate la nivelul întregii Uniuni Europene. Iniţiativa este prevăzută în cadrul unui document intern al Comisiei Europene consultat de portalul Euractiv.

Directiva cipului biometric

O directivă a Comisiei Europene din anul 1999 prevede stabilirea unui cadru comun la nivel european pentru semnătura electronică. Documentul susţine că apariţia unei astfel de identităţi electronice general recunoscute la nivelul Uniunii Europene va facilita schimburile comerciale dincolo de graniţele naţionale.

Euractiv precizează că în ciuda eforturilor de creştere a securităţii semnăturilor şi documentelor electronice, cetăţenii şi guvernele europene nu s-au grăbit să le adopte. În vreme ce paşapoartele cu cipuri biometrice sunt din ce în ce mai numeroase în Uniunea Europeană, unele state membre ale uniunii nu au nici măcar documente de identitate obligatorii – cum este cazul Marii Britanii. Cărţi de identitate electronice dotate cu biocipuri există în acest moment doar în Belgia, Estonia, Germania, Italia şi Olanda, însă nici acestea nu sunt armonizate la nivel legislativ.

Opoziţia britanică

Marea Britanie a introdus cărţile de identitate personale pentru scurtă vreme în decursul celui de-al Doilea Război Mondial, însă ideea a fost abandonată după încheierea conflictului. Când guvernul laburist al lui Tony Blair a lansat ideea introducerii cărţii de identitate, britanicii s-au coalizat într-o mişcare civilă de anvergură care a dus la abandonarea proiectului. Nici Irlanda şi nici Danemarca nu au cărţi de identitate pentru cetăţenii lor.

În ciuda acestor dificultăţi, mai multe departamente din cadrul Comisiei Europene analizează în prezent posibilitatea introducerii unei legislaţii care să prevadă înfiinţarea unor cărţi de identitate electronice general valabile şi obligatorii în întreaga Uniune Europeană. Aceste noi acte de identitate ar urma să fie dotate cu un cip de memorie care să cuprindă datele biometrice şi de identificare ale posesorului. Aceste acte de identitate ar urma să fie legate de semnăturile electronice ale cetăţenilor europeni.

autor: George Damian
sursa: puterea.ro