Politică

Tu ești ultimul pion pe tabla de șah a României!

cfa-bb11Nu avem rege și regină, nu avem ofițeri, nu avem turnuri. După tine, haos!

Când, de fapt, avem de toate în România, și în realitate nimic nu ar trebui schimbat în afară de mentalitate.

Tu nu ai acces la mașini, fiindcă ai tăi n-au furat și nu au fost, în campanie electorală, niciodată.

În magazinele de haine nu ai ce căuta fiindcă pentru tine s-a inventat second-hand-ul și oricum, între noi fie vorba, ești mai mulțumit și mai câștigat decât mulți alți fraieri care se calcă pe picioare ca să dea o tonă de bani pe niște cârpe care sunt de o sută de ori mai proaste, dar care se cumpără din mall sau din alte magazine de fițe.

Nici în alimentară sau în supermarket nu prea ai după ce intra fiindcă îți iei o pâine și „trei răbdări prăjite” de la geamul ruginit, de la colț.

Tu mergi pe jos, te orientezi, calculezi, numeri ultimul leu. De fiecare dată și pentru orice, ultimul leu.

Cu autobuzul mergi pe „neveu”, metroul îl mai fentezi intrând pe sub bare sau sărindu-le ca vântul, lăsând bombăneli și fluierături în urmă. Deci, furtul, în România, a ajuns să fie o reală stare de necesitate.

Nu ai casă în oraș. Stai cu acceptul altora într-o hrubă de apartament în care cari lemne cu brațul ca să te încălzești și să treci iarna chiar dacă locația se află în buricul târgului.

Apă caldă nu ai. Oricum nu ai bani pentru ea și te speli cu apă rece. Dar ești avantajat fiindcă termini repede și nici nu consumi mult.

În plus, nici ceilalți, care trăiesc cu iluzia bunăstării, nu o duc cu mult mai bine fiindcă plătesc mulți metri cubi de apă rece la prețul celei calde.

Una dintre cele mai tari „invenții”, ale celor 24 de ani de „democrație”, pe lângă cea a bulinei roșii de pe clădiri, este robinetul cu bulină roșie din care curge apă rece timp de multe zeci de minute.

Dar ei, cei care beneficiază de această „invenție”, spre deosebire de tine, încă își permit. Ei, care în fiecare seară sporovăiesc pe colțarul din bucătărie precum niște gâște îndopate pentru tăiere în cotețul bine calculat și construit, își permit încă să se mintă între ei. Își permit să-și mintă copiii și să își spună, unul altuia, că se putea și mai rău. Că e bine și așa. Că totuși lucrurile se schimbă când, de fapt, ei nu fac nimic în acest sens. Ba mai mult, ei girează prin neimplicare și îi împing, prin atitudinea lor, spre distrugere și moarte pe toți cei din jur.

Locul tău este în parc, în frig și-n întuneric. Asfaltul, pavelele și bordurile nu au fost puse pentru tine și pentru cei asemeni ție. Trebuie să stai acolo, marginalizat, fiindcă ai devenit periculos. Faci anticampanie, te informezi. Dar cel mai grav este faptul că îi molipsești și pe ceilalți. Dai idei și faci „vitele de povară” să-și pună întrebări, iar asta nu e bine pentru jocul lor de domino și pentru labirintul pe ce care l-au construit, cu atâta migală, prin jaf, corupție, prostituție, birocrație, interese, trafic și manipulări.

Așadar, în timp ce ei construiesc totul, în noua societate, tu nu contribui cu nimic la capodopera lor. Le zădărnicești truda „cinstită” pe care o depun când, de pe urma vieții pe care au furat-o de la tine și de la familia ta, ei împânzesc orașele și toate cotloanele din țară cu corturi și afișe electorale.

Îi vezi spânzurați, de stâlpi, în bannerele lor scumpe, cu grimase și priviri sticloase, denaturând și pervertind orice urmă de umanitate, jupuind adevărul, siluind bunul simț și orice simbol și gând curat care îți mai aduceau mângăiere până în acel moment.

Citești năucit strigătul lor, adresat celor care îi susțin, cum că ei trăiesc! Că sunt mândri că-s români, delimitând, blasfemiile, cu motive populare sacre pentru a fixa mai bine mesajul în mentalul colectiv.

Te înarmezi cu ce găsești la îndemână, iar peste minciunile lor tu scrii adevărul. Scrii adevărul pe care-l știe toată lumea. Îl știu toți dar continuă să meargă cu capetele plecate. Îl știu chiar și cei care își bagă mâinile până la coate în rodul muncii tale.

Scrii fiindcă nu mai suporți bătaia de joc, minciuna, corupția.

Nu mai suporți insulta sufletului tău și scuipatul pe obraz. Pe obrazul tău, al familiei tale și pe al tuturor celor pe lângă care treci pe stradă. Obraz pe care l-am tot întors, cu toții, doar-doar își vor da seama că nu este bine ce fac.

Dar degeaba! Ei și-au înfipt mâinile în buzunarele tale tot mai tare, în loc să priceapă, în loc să gândească!

Acum a venit rândul tău să-ți înfigi vopseaua în fețele lor hidoase, schimonosite de corupție! A venit rândul tău să încerci din nou ridicarea oilor din somnul cel de moarte!

Și faci totul cu speranța că „ridici mieii din nou și din nou până când aceștia vor deveni lei”!

Urmează imagini cu corturile, afișele și bannerele de campanie electorală ale tuturor partidelor din România care, în această noapte, în București, au fost mâzgălite cu vopsea de către cineva care, se pare, nu a mai suportat tupeul!

Se pare că artizanii acestei acțiuni au luat atitudine și împotriva fracturării hidraulice scriind mesaje de genul: „gazele de șist ucid” sau „stop fracturare” în mai multe locuri din oraș.

Eu am găsit doar câteva dintre ele dar cu siguranță sunt mult mai multe.

Toate materialele partidelor politice din România, plasate pe stradă cu ocazia campaniei electorale pentru europarlamentarele de pe 25 mai în zona Pieței Unirii, a Pieței Universității, la Piața Romană și pe bulevardele care leagă aceste puncte au fost desenate și suprascrise cu mesaje mult mai apropiate de realitate.

Astfel, mesajele politicienilor „români” au fost „răstălmăcite” și puse în adevărata lor lumină, vorba taximetristului care m-a adus acasă și care, împreună cu colegii lui, erau foarte entuziasmați de picturile cu vopsea și de care se bucurau prin stație când mai descopereau câte una.

Se estimează pierderi financiare și de imagine însemnate pentru partidele politice întru-cât sunt nevoite să schimbe, în cel mai scurt timp posibil, toate materialele „exorcizate” pe care le-au avut afișate tocmai în centrul Bucureștiului și în cele mai aglomerate puncte din oraș.

Dacă nici în „buricul târgului” nu te poți lăuda liniștit cu ce tunuri vrei să dai atunci e clar că societatea românească are o problemă din ce în ce mai gravă, și anume că începe să nu mai tolereze ca și până acum hoția și corupția.

Vă las să admirați ce „picturi rupestre” am găsit pe pereții „peșterilor de campanie electorală”.

Sursa: Cristi Alexe Blog

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • ceea ce descoperiti o data la 4 ani eu am denuntat public in anii 1992-1996!pretul a fost conform legii pestelui care paraseste acvariul!!!!

  • Extraordinare imagini!Hai sa ne mobilizam si sa corectam afisele si bannerele electorale din toata tara!Poate asa se vor trezi din amorteala romanii si nu vor mai vota orbeste,PSD,PNL,PC si cite alte partide de ticalosi vinzatori de neam si tara,datorita carora am ajuns in acest hal de saracie!Mai bine votam independentii,mai mult vor face decit zdrentele care ne-au “reprezentat”pina acum!

  • Acesta este adevarul…!!!Realitatea pura din Romania adevarata cu care se”lauda” Alesii Neamului….
    Ne-au ciuruit, iar acum ne cheama la Vot..Singura solutie, cat mai multe voturi Nule…!! Nu uitati: In saptele fiecarui partid(si candidat)se afla un grup mafiot!!