Trei responsabilități. Cine și cum a condus la situația dificilă de acum

Sîntem în cea mai proastă situație posibilă. Pierderea de către USL a pariului suspendării afectează pe toată lumea. Chiar dacă Traian Băsescu pare să fi primit un supliment de energie prin eșecul referendumului, nici chiar el nu va putea reuși să nu simtă efectul acelui aproape 90% împotriva sa. Sigur, electoratul lui nu a votat, dar nu a votat doar pentru că înfrîngerea era certă, ceea ce duce cam tot acolo.

Cît de fluidă e situația ne dăm seama din războiul declarațiilor prin care fiecare încearcă să își întărească poziția. Printre 3-4 declarații frumoase despre reconciliere, pentru delicatele urechi europene, Traian Băsescu a intercalat vreo 3-4 amenințări dure cu judecarea complotiștilor. Ponta a făcut ceva asemănător, amestecînd acuze și amenințări grave cu formulări împăciuitoriste, iar Antonescu a ieșit ca să anunțe că, metaforic, președintele este demis, și să perieze din greu Curtea Constituțională, exprimîndu-și o speranță absurdă că aceasta va lua în calcul cifrele încă neoficiale ale recensămîntului 2011.

În aceeași declarație, președintele vorbește despre cooperare, colaborare și alte lucruri frumoase, dar sugerează și că vrea schimbarea lui Ponta ca prim-ministru. Ideea este cel puțin la fel de iresponsabilă și destabilizatoare ca și suspendarea însăși. Tot spectrul politic este avariat rău. A forța o astfel de schimbare în USL înseamnă a zdruncina guvernarea și în general stabilitatea, atîta cîtă mai e ea.

Vom vedea ce va fi. Momentul actual e, încă, de evaluare a ce s-a întîmplat. Despre responsabilitățile sau iresponsabilitățile care au condus la acest moment, redau un text apărut azi pe CriticAtac (aș fi scris altul nou, dar momentul e prea important ca să caut variante de formulare a unei opinii care nu poate fi decît una singură; oricum, am auzit că autoplagierea e de bine…)

“Eşecul validării referendumului a creat o situaţie politică foarte instabilă şi dificilă, cu un preşedinte delegitimat deoarece şi-a îndemnat alegătorii să nu-l voteze şi a cîştigat prin absenteism, un premier delegitimat deoarece demersul în care şi-a angajat coaliţia şi pe care a riscat atît de mult a eşuat, şi un partid principal de opoziţie, PDL, care abia începuse să-şi revină după ce scăpase de tutela prezidenţială, dar a cărui situaţie se complică din nou.

Dincolo de consecinţele viitoare pe care le putem aştepta, pe moment cred că e important să vedem cum s-a ajuns aici şi care sînt principalele responsabilităţi.

USL este responsabilă pentru declanşarea unui proces care a zdruncinat grav instituţiile şi garanţiile legale ale statului; paradoxal sau nu, cu atît mai mult cu cît nu a fost capabilă să ducă la capăt acest proces. Poate că reacţia foarte dură şi partizană a UE a fost neaşteptată, dar asta nu anulează deloc responsabilitatea lor de lideri naţionali. UE este responsabilă pentru această intervenţie partizană şi nejustificată, o reacţie evident amplificată, printre altele, de modul în care fusese sfidată anterior de regimul lui Viktor Orban. Partizanatul şi iresponsabilitatea UE au devenit evidente atunci cînd, după ce preşedintele suspendat şi-a anunţat boicotul, UE nu a ieşit să susţină participarea cetăţenilor la vot, în condiţiile în care ea contribuise decisiv la impunerea cvorumului de 50%.

Preşedintele Băsescu este responsabil pentru că, în afara stilului său conflictual care a amplificat mult tensiunile sociale şi politice, a creat în ultimii ani un regim personal paralel cu sistemul de partide. Nu doar cele din opoziţie, dar şi propriul său partid, guvernînd prin oameni scoşi de sub influenţa partidelor şi loiali lui pe baza unor relaţii personale. Însă, oricît de dezamăgiţi am fi de prestaţia partidelor, aceasta este o soluţie evident eronată şi nedemocratică, şi atunci cînd ea a dus la încălcări explicite ale legalităţii şi constituţionalităţii, şi atunci cînd a însemnat doar mutarea exercitării puterii de la nivelul procedurilor instituţionale la un nivel informal şi personal, cu respectarea formală a legalităţii. Un astfel de regim nu avea cum să supravieţuiască pierderii de putere reală a preşedintelui, cea care a survenit căderii guvernelor Boc şi Ungureanu pe fondul nemulţumirii civice, iar instabilitatea politică din ultimul an este consecinţa logică a vidului creat de puterea prea mare concentrată în mîinile preşedintelui, în momentul în care această putere a intrat în declin şi a devenit nefuncţională.

Avem, deci, trei actori diferiţi care au contribuit cu toţii la subminarea instituţiilor şi a funcţionalităţii structurilor de putere din România, inclusiv sistemul de partide. Este greu sau imposibil să ne dăm seama dacă şi cum iresponsabilitatea lor va fi sancţionată în viitorul mai apropiat sau mai îndepărtat. Ceea ce ştim e că sîntem într-o situaţie dificilă, iar ceea ce cred eu că ar trebui să se întîmple sînt următoarele:
1) renunţarea la o inutilă agonie de încă doi ani a acestei aventuri inutile şi costisitoare care a fost regimul personal Băsescu
2) revenirea la jocul clasic al sistemului de partide, aşa cum era el înainte
3) deschiderea sistemului politic către societate, prin relaxarea condiţiilor absurde de accedere pe scena politică şi prin transparentizarea întregului proces politic şi administrativ, de la alegeri pînă la contractele de stat şi la alocarea resurselor
4) începerea unui proces de repunere în discuţie publică cît mai largă a semnificaţiei democraţiei, a rolului cetăţenilor în procesul politic
5) înţelegerea, în cele din urmă, a faptului simplu că inegalităţile sociale enorme, marginalizarea, privilegiile şi discriminările care sînt definitorii pentru societatea noastre exclud din principiu tipul de democraţie modernă la care aspirăm sau pe care, poate, o credem deja realizată.”

Ciprian Şiulea
sursa: voxpublica.realitatea.net