Aţi observat probabil că mai toţi marii oligarhi ai planetei, care vor să instaureze dominaţia globală a sistemului creat de ei, au vârste foarte înaintate şi par să fie nemuritori. Secretul longevităţii lor constă printre altele şi în numeroasele proceduri medicale pe care le suportă, transplantul de organe fiind la loc de frunte.
Miliardarul filantrop David Rockefeller a trecut cu succes de al şaselea transplant de inimă din ultimii 42 ani, la venerabila vârstă de 99 de ani.
Operaţia de transplant, care a durat 6 ore și a fost realizată de o echipa de chirurgi privaţi la reședința sa principală, de pe domeniul familiei din Pocantico Hills, New York, nu pare să-l fi obosit pe legendarul om de afaceri cunoscut pentru dinamismul şi viclenia sa.
Primul său transplant de inimă a avut loc în 1976, după un accident de maşină dramatic în urma căruia a suferit un atac de cord. A fost operat după 24 ore și o săptămână mai târziu era pe picioare şi făcea jogging.
David Rockefeller a mai avut, de asemenea, două transplanturi de rinichi în 1988 respectiv 2004.
Dar nu numai faptul că toţi aceşti miliardari, cunoşcuţi ca adepţi şi practicanţi ai cultului satanist, fac transplanturi, ar fi argumentul că recoltarea şi transplantul de organe ar fi o practică satanică. Această practică este malefică în primul rând pentru că este ceva artificial, împotriva ordinii naturale şi presupune sacrificarea şi dezmembrarea unei fiinţe umane care este încă în viaţă.
Iată cum stă treaba din punct de vedere legal, în ceea ce priveşte donarea şi recoltarea de organe pentru transplant în Statele Unite ale Americii:
Nu există ceva ce poate fi numit recoltarea de organe după moarte. Toate recoltările de organe se fac pe pacienţi vii. Publicul a fost mințit în legătură cu ceea ce constituie moartea reală. Țesuturile pot fi recoltate după moarte, dar cea mai mare parte a banilor merge în recoltarea de organe. Este o afacere de canibalism de miliarde de dolari. Și în cele mai multe state ești automat donator, dacă nu ţi-ai documentat refuzul. Cei mai mulţi pacienţi, canibalizaţi pentru organele lor, probabil ar trăi dacă li s-ar oferi un tratament medical adecvat. Aceşti pacienţi nu sunt morți până când organele lor nu sunt scoase din trupurile încă vii. Inima bate in continuare. Și recoltarea de organe, care se face fără anestezie, fără îndoială, unii pacienţi o simt, chiar dacă par a fi în comă. Și ca să se asigure că nu reacţionează, le sunt date medicamente pentru a-i paraliza. Și apoi mai este şi aspectul ciudat al transplanturilor în care unii pacienţii preiau unele trăsături din personalitatea donatorului, bune și rele.
“Moartea cerebrală” a fost inventată ca unic scop pentru transplantul de organe, experimentele medicale asupra oamenilor în viaţă și mijlocul prin care se iau măsurile de menţinere a vieţii putând fi retrase din punct de vedere legal. A fost prima forma legală a eutanasiei în SUA. Acest cod mortal al tăcerii a fost încălcat.
“Refuzul” tău pentru donarea de organe trebuie să fie documentat.
La înregistrarea la DMV (Departamentul pentru autovehicule, n.t.) refuzul tău verbal, declarând “nu” când ai fost întrebat dacă eşti sau nu de acord să fii donator de organe, nu este onorat. Conform limbajului juridic, din Revised Anatomical Gift Act (2006), trebuie să îţi documentezi “refuzul” în scris folosind “limbajul explicit”, în caz contrar, se “prezumă” că ai consimțit să fii donator de organe şi corpul tău să fie utilizat pentru “transplant de organe, educaţie şi cercetare.”
Sursa: Searchnewsglobal.ro, preluare dupa http://dantanasescu.ro/
Domnului Rockefeller i se potriveste de minune vorba noastra, a romanilor: “Te feresti,te feresti pana te nimeresti”. Dansul incearca sa sfideze moartea zi de zi. Din pacate pentru el, nimeni nu a reusit pana in ziua de astazi :) Interesant articol. Va doresc o zi excelenta !
Multe aberatii taica. Adica transplantul de organe este ceva rau? daca creierul este mort ce mai faci cu rinichii, inima si restul ? vizavi de David Rockefeller, daca ai bani faci cate transplanturi te tine organismul. Apropo avem si noi cativa prin Romania, exemplu Arsinel, Victor Socaciu (2 rinichi de copil dintr-o bucata) si altii de care nu se stiu.
Aceasta tema este una deosebit de ampla si putin cunoscuta publicului larg. Va felicit pentru ca atiamintit de aceasta indusytrie atat de discreta siprofitabila cu organe umane si va rog politicos sa o detaliati cat mai amplu. In mai multe articole bine documentate ati putea face un pic de lumina in acest abator canibal. Va rog sa primiti si aprecierile mele anticipate…
Ce “potriveala” sa pice la tanc o victima de ucis pentru a-i mai da “energie” khazarului nesatul…
Ca se stie ca de la morti nu se poate “transplanta” ceva care sa “mearga”…
Alt fel de vampirism..
Sa nu uitam ca un unchi de-al sau a vrut sa “prinda” suta de ani si nu i s-a permis de “Sefu'” cel mare…
Nascut in 1839 si “retras” intr-un complex privat izolat si amenajat special si medical… si-a trait ultimul sfert de veac – practic – cu unicul tel sa “fa’ suta.
I s-au oprit motoarele in 1937, la “doar” 98 de ani.
Chestia cu nemurirea este doar pentru idioti si retardati.
In spatiul 3D transformarile sunt permanente si nimic din Creatie nu ramane ne-transformat – in cazul omului, nimeni nu este nemuritor corporal, sufletul este nemuritor insa si “poarta” tot cu el, “dincolo” Toate ticalosiile care ii produc suferinta si toate bucuriile firesti ale binelui facut celorlalti…
Nu merge amagirea mentala, sa nu-si faca cineva iluzii; comstiinta nu este posibil de inselat nici macar de “nebunie”.
Cand se va putea clona creierul unui Cousteau si transplanta in tartacuta unui Rockfeller, genetica si medicina transplantului vor insemna cu adevarat un progres. Pana una-alta, e plina lumea de hoituri vioaie, tineri si batrani…
Înainte de a avea bogății, trebuie să ne magnetizăm mintea cu o dorință intensă de a castiga.Pentru ca numai asa vom putea atrage castigurile si energia pozitiva spre noi. Si mai e nevoie de curaj! Si observ ca acesta lipseste foarte multora dintre noi.”CURAJUL”! Ai curajul si incearca aceasta afacere!Nu-ti pot promite ca o sa castigi enorm pentru inceput,dar cu multa munca si efort vei ajunge sa te bucuri ca ai luat decizia buna.Aveti curajul si macar cititi cele 12 cursuri care sunt gratuite si fara nici un angajament.Apoi decideti! Daca vreti sa aflati mai multe scrie “cursuri”la adresa de email: nelly.sandu@yahoo.com