Trăind într-o hologramă: Realitatea noastră holografică

Am ajuns să creştem gândind şi crezând că lumea şi realitatea în care existăm este ceva tangibil şi fizic şi ceva ce putem percepe. Acest proces nu doar că a devenit deziluzionant în raport cu diferitele fenomene greu de explicat, dar percepţiile noastre au devenit subiective. Ca urmare a numeroaselor progrese semnificative în cunoaşterea informaţiilor asupra rasei umane, au fost formulate schimbări radicale în modul în care realitatea este percepută acum.

Universul care a fost văzut odată ca un spaţiu gol cu biţi de materie împrăştiată, acum este perceput ca o proiecţie holografică rezultată dintr-o realitate care nu poate fi detectată cu instrumentele noastre biologice şi tehnice.

Dovezile existenţei unei realităţi holografice au devenit destul de abundente, prea multe pentru a nu fi luate în considerare. Ceea ce le dă mai multă veridicitate sunt mărturiile celor care au experimentat stări superioare de conştiinţă şi au căpătat eşaloane ale realităţii prin meditaţie.

Pentru a da un singur exemplu, totul a început în 1982, când la Universitatea din Paris s-au făcut câteva cercetări, în urma cărora s-a descoperit că, în anumite circumstanţe, particulele subatomice, cum ar fi electronii, sunt capabile să comunice instantaneu unul cu celălalt, indiferent de distanţa care le separă. Nu conta dacă se aflau la 10 metri sau 10 miliarde de kilometri distanţă. Fiecare particulă părea că ştie întotdeauna ce face cealaltă.

Problema acestei descoperiri o constituie faptul că ea violează teoria lui Einstein, care spune clar că nicio comunicare nu poate depăşi viteza luminii. Din moment ce călătoria cu o viteză super-luminică semnifică spargerea barierei timpului, această nouă perspectivă i-a făcut pe mulţi fizicieni să încerce să găsească explicaţii pentru acest fenomen.

Unii fizicieni, ca de exemplu David Bohm, de la Universitatea din Londra, au introdus termenul de „univers holografic”, întrucât el credea că descoperirile lui Alain Aspect demonstrează că realitatea obiectivă nu există, în ciuda aparentei sale solidităţi. Bohm mai credea că Universul este centrul unei fantasme, a unei holograme gigantice şi create remarcabil, până la cele mai mici detalii.

Ca să înţelegem mai bine acest fenomen, să vedem ce este o hologramă, Aşadar,holograma este o fotografie tridimensională realizată cu ajutorul unui laser. În realizarea ei, obiectul care urmează să fie fotografiat este mai întâi „învăluit” într-o rază de laser. Apoi, o a doua rază laser este îndreptată spre lumina reflectată a primei raze, iar modelul de interferenţă rezultat este înregistrat pe un film. Când filmul este developat, se vor vedea doar turbulenţe de linii luminoase şi întunecate fără sens, însă dacă acest film este iluminat de o a treia rază laser, va apărea o imagine tridimensională a obiectului iniţial.

Într-o hologramă, totul este în interiorul fiecărei părţi. Nu contează de câte ori ai împărţi tot, o parte tot va conţine întotdeauna totalitatea ei. Unimea este un concept aparent găsit în fiecare sistem de credinţă majoră manifestat vreodată în domeniul conştiinţei umane, aşadar îndeamnă doar la descoperiri recente legate de realitatea noastră deja manifestată.

Dacă acest lucru este adevărat (şi există multe dovezi care atestă acest lucru), atunciUniversul este în sine o proiecţie, o hologramă. Electronii dintr-un atom de carbon din creierul uman sunt conectaţi la particulele subatomice ale unui somon care înoată, la fiecare inimă care bate şi la fiecare stea care străluceşte pe cer.

Într-un univers holografic, nici spaţiul şi nici timpul nu mai pot fi privite ca fiind fundamentale. Universul tridimensional în care trăim este holograma creată dintr-o realitate primară care se află în afara spaţiului şi timpului, deci este o copie a ceva „real”, de unde se duce faptul că sinele nostru real este într-o altă realitate. Conştiinţa noastră suntem de fapt, noi.

Traducere: Ecaterina Pop