Analize și opinii Extern Politică

Traian Basescu ne arata CAT DE BUNA ESTE CRIZA pentru… formarea STATELOR UNITE ALE EUROPEI. Cedarea de suveranitate este INSUFICIENTA!

basescu-sueT. Băsescu: Politicienii au discreditat România. După această criză capitalismul nu mai poate exista în această formă

Preşedintele Traian Băsescu a declarat joi că politicienii care fac afirmaţii electorale privind modificarea legislaţiei sau desfiinţarea unor instituţii discreditează România în faţa liderilor Uniunii Europene (UE). “Perioada de criză a marcat şi o oarecare ascensiune a unor partide anti-europene în guvernele europene, ceea ce îmi creează o îngrijoare pe care am exprimat-o de altfel la ultimele Consilii”, a precizat Băsescu într-un discurs din cadrul conferinţei ”România în UE. Cinci ani de la aderare”, organizată de Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Afacerilor Europene şi Reprezentanţa Comisiei Europene în România.

Preşedintele a mai vorbit despre perioada premergătoare aderării României la UE, dar şi despre nevoia unui integrări mai mari a statelor membre, astfel încât Uniunea să devină mai competitivă.

Cele mai importante declaraţii ale preşedintelui:

Înainte de 2007 am avut doi ani de lupte cu steguleţe. Să comparăm cu ce luptam atunci şi cu ce avem de luptat acum. În 2005-2006 fiecare ministru raporta dacă a schimbat culoarea steguleţului din roşu în galben şi apoi verde, culori care condiţionau intrarea României în UE. Îmi aduc aminte de steguleţele pe mediu, energie sau transporturi.

Astăzi suntem în situaţia în care proiectăm deja cu ceilalţi 27 de parteneri, includ aici şi Croaţia, viitorul UE. Nu-l vedem întotdeauna la fel. Acest lucru s-a observat cu ocazia tentativei de a modifica tratatul uniunii pentru a introduce exigenţele bugetare. Cel mai important lucru este că încercăm să ne armonizăm viziunile, chiar şi atunci când nu suntem de acord. Fiecare stat îşi urmăreşte interesul naţional, dar face un compromis.

UE nu face însă compromisuri cu unele lucruri. România a plătit extrem de scump în interiorul acestul interval, 2007-2012, inconsecvenţele politicienilor: înfiinţarea ANI, desfiinţarea ANI, înfiinţarea DNA, desfiinţarea tentativă a DNA-ului. Politicienii au discreditat România. A fost nevoie de o luptă formidabilă să explici că a fost o greşeală şi că nu sunt politicieni anti-europeni în România. Inconsecvenţa s-a transferat imediat în lipsă de încredere.

Există o deschidere foarte mare pentru ce facem bine, pentru consecvenţă, pentru perioadele în care nu am făcut rabat de la exigenţă în atingerea obiectivelor.

Soluţia de viitor este consecvenţa în atingerea obiectivelor în interiorul UE.

Politicienii care declară că vor schimba legislaţia şi vor desfiinţa instituţii fac rău României şi pun sub semnul întrebării credibilitatea noastră.

În ultimii doi-trei ani am reuşit să dobândim o credibilitate în creştere ca urmare a consecvenţei. Să nu credem că interesul politicienilor este mai important decât interesul naţional. Perioada de criză a marcat şi o oarecare ascensiune a unor partide anti-europene în guvernele europene, ceea ce îmi creează o îngrijoare pe care am exprimat-o de altfel la ultimele Consilii.

România avea dreptul să fie în spaţiul Schengen astăzi datorită luptei împotriva corupţiei de la frontiere.

Astăzi, Europa este un şantier care a fost generat de criză, precum a subliniat şi domnul Cioloş. Probabil că în lipsa crizei economice declanşată în 2008 şi sesizată în 2009 acest şantier nu ar fi existat.

Prin criză am fost obligaţi la un progres, mai ales în ceea ce priveşte integrarea.

Cum a fost posibil ca în 1992 la Maastricht să stabilim o uniune monetară fără să punem suportul care să facă moneda unică fiabilă? Întrebarea este pusă de mulţi. Răspunsul aici este simplu. Atât s-a putut atunci din punct de vedere politic cum şi acum, deşi trebuia făcut mai mult pentru integrare, atât s-a putut face.

În ultima perioadă s-a accentuat cedarea de suveranitate, dar este în continuareinsuficientă pentru ca pe viitor să avem o uniune competitivă. Va trebui să acţionăm destul de repede pentru că nu mai este vorba despre un interes naţional ci unul european.

Orice dezechilibru a unui stat creează un efect în lanţ. Suntem prea legaţi pentru a nu privi la viitorul nostru comun. Exerciţiul de a vedea dependenţa dintre state ar fi fost unul teoretic înaintea crizei datoriilor de stat. Acum am văzut exact care este impactul.

UE culege “roadele” insuficientei integrări şi nu este capabilă să comande redresarea economică pentru că încă avem politici divergente. Singura soluţie pentru a garanta prosperitatea cetăţenilor noştri şi pentru a garanta că UE este un conducător al politicii globale este o integrare profundă. Soluţia corectă este realizarea Statelor Unite ale Europei.

Noi nu aruncăm suveranitatea în afara frontierelor casei în care trăim, ci o punem la un loc cu cea a altor state.

După această criză capitalismul nu mai poate exista în această formă. Noua formă de capitalism va trebui să vizeze realizarea de echilibre în modul în care se distribuie bogăţia.

În UE există 23 de milioane de şomeri astăzi. Nu poate funcţiona însă nici Europa socială. Soluţia pentru cei 23 de milioane de şomeri este Europa performantă, Europa competitivă. (sursa: gandul.info)

NOTA

Traian Basescu si-a mai asezonat discursul pro-SUE cu cateva laitmotive ultra-vehiculate de eurocrati pe care le considera, ca orice șefuleț care se crede Alexandru Machidon, drept cine stie ce revelatii pentru opinia publica romaneasca.

Asa se face ca acum a aparut in discurs legatura intre criza si accelerarea integrarii europene, de pilda, sau faptul ca nu era fiabila stabilirea unei uniuni monetare fara reguli bugetare si fiscale comune.

Dar aceste afirmatii ascund, asa cum am mai aratat si pana acum, o dubla realitate:”arhitectii” zonei euro STIAU de la bun inceput ca introducerea monedei euro va determina izbucnirea unor crize puternice, crize care vor constitui pretextul pentru edificarea Statelor Unite ale Europei. Acest obiectiv, prezentat de presedinte drept unul care tine de necesitatea obiectiva, este, in realitate, un obiectiv aflat pe agenda acestor eurocrati sau noi guvernanti ai lumii. Adica de niste elite care nu sunt alese democratic, care nu raspund in fata opiniei publice, ci doar in fata institutiilor financiare mondiale si in fata cercurilor obscure de putere in care se invart. Noii guvernanti ai lumii!

Este cumva previzibila agatarea lui Traian Basescu de aceasta mentalitate iluminata, aflata in cercuri inalte, mult deasupra poporului, dar pretinzand ca il slujeste(perfect echivalent cu bolsevismul si dictatura proletariatului). Apropo de bolsevism, o alta similaritate intre ideologia respectiva si eurocratismul de astazi este principiul: pentru a face omleta e nevoie sa spargi ouale. Cu alte cuvinte,pentru a ajunge la edificarea socialismului/in speta a SUE/ e nevoie de sacrificii, de aplicarea unor masuri pe care numai liderii privilegiati, deasupra politicii obisnuite le pot prevedea si care consista in socuri aplicate societatii.

Revenind la discursul prezidential: lipsit de popularitate, TB se autentifica drept lider politic  prin recursul la instante de putere externe: FMI, UE, Washington.Lipsit de legitimitate reala, democratica, se legitimeaza prezentand agenda acestor instante, o agenda care reprezinta interesele oricui dar nu ale poporului, drept obiective absolut necesare pentru Romania, aplicabile anume in forma ”austeritatii” cu orice pret.

Esuat ca politician, Traian Basescu incearca sa traga dupa el intreaga sandrama a politicii romanesti care, asa paradita cum este, reprezinta totusi (jalnica) democratie romaneasca. El condamna clasa politica, ”politicienii”, extragandu-se fariseic dintre ei si situandu-se abuziv deasupra lor, de parca ar fi fost vreodata altceva, un “zeus” politic,  o instanta complet superioara si lipsita de responsabilitate. Numai aceasta distantare aroganta si profund mincinoasa de ”politicieni” ar fi trebuit sa aduca aminte trepadusilor sai propagandisti – de genul Tismaneanu et alli – de discursul profund anti-democratic din perioada interbelica despre ”politicianism” si ”politicieni”. Deh, memoria asta istorica selectiva…

De fapt, este vorba despre o stratagema, de adoptarea discursului “anti-sistem de catre unul care, dupa ce s-a balacit si a tras toate beneficiile personale si de grup clientelar posibile pentru un membru al clasei politice, acum a trecut la nivelul urmator doar pentru a pastra puterea. Astfel, desi conduce cu mana de fier PDL, isi permite sa se distanteze de el si sa il dea ca exemplu negativ ca toate celelalte partide. Un truc ieftin, similar cu cel prin care se dadea ranit ca romanii nu au de ales, in 2004, decat intre doi comunisti, el fiind, insa, chipurile, comunistul “sincer”.

In fine, este pura ipocrizie sa pretinzi ca participi la construirea unui viitor comun in UE cand, de fapt, participarea ta inseamna asumarea unui statut de periferie coloniala, asumarea fara rest a agendei si obiectivelor Comisiei Europene si ale Berlinului si, in rest, o mare tacere si figuratie de protocol. Alte tari macar chiar isi negociaza partea lor in UE, alti guvernanti tot mai ridica un glas, mai limiteaza o influenta ”europeana”. Romania chiar nu are nimic de zis, nu are agenda proprie, nu are interese, nu poate sa vada altfel mizele UE (daca tot suntem acolo) decat facand copy – paste dupa agenda unor elite obscure si nedemocratice cum sunt cele de la Bruxelles?

Este o mare minciuna sa se prezinte agenda SUE, agenda austeritatii si a disciplinei bugetare ca obiective necesare. Nu, ele sunt interese precise promovate ilegitim ale unor cercuri de putere nedemocratice, cu o ideologie anti-umana periculoasa ; si sunt forme prin care se configureaza relatii de putere, de subordonare, de colonizare, de restructurare profunda a societatilor europene.

Traian Basescu, cel care se infatiseaza ca fiind deasupra poporului si a politicienilor, cel care vine cu aerul ca stie unde conduce nava intitulata Romania, este, in realitate, un jalnic vanzator al destinelor noastre si un slugoi interesat la case straine.

(sursa Nota: razbointrucuvant.ro)

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • Năucitor acest articol anti UE! Care este de fapt proiectul politic al României? Vrea România să iasă din UE? De ce a mai intrat, dacă vrea să repete politica de izolare a lui Ceaușescu?
    Toate țările din est au fost “colonizate”? Polonia a fost colonizată?
    Cine se face vinovat de privatizarea ineficientă pentru țară? Politicianul român care s-a îmbogățit din comisioane și șpăgi.

  • Deschide urechile mari si asculta bine ..gheorghe.ion@ion de ograda;deci intrarea Romaniei in monstruoasele coalitii sa facut anticonstitutional(cu acordul a 469 de persoane cat numara in prezent parlamentul romaniei).Acestia au hotarat vanzarea Romaniei monstruoaselor coalitii.Vinovatia apartine tradatorilor de neam si tara.Vine timpul sa fie judecati toti.Cat de curand va incepe o adevarata revolutie in Romania.Aceea din ’89 nu a fost revolutie;a fost lovitura de stat cu aportul agenturilor straine.

  • Romania nu a intrat in UE, UE a intrat in Romania si asta datorita celor care ne-au vandut. Probabil ca nici ei nu stiu foarte bine in ce s-au bagat doar ca ei o duc pe picior mare si noi o ducem fara picior. M-UE nu este decat o idee de imperiu dictatorial mascat. Si pentru cine nu crede, urmariti cine ne scrie legile peste legile scrie de parlamentarii nostrii ALESI, si cine ne trage la raspundere ce trebuie sa ne vindem la 2 lei si cat venit trebuie sa primeasca pensionarul si muncitorul, la fel precum ce trebuie sa mancam si ce nu… si altele. Ceva de genul: Ma mut intr-un cartier rezidential unde e iarba verde si loc de parcare, dar vecinul intra cand vrea la mine in baie si imi ia samponul, imi spune cum sa imi vopsesc dormitorul si cand am voie sa trag apa sau sa imi *** nevasta.