Irlanda a cedat in fata presiunilor Comisiei Europene si a acceptat un “pachet de salvare” care se va cifra intre 80 si 90 miliarde de Euro. Contrar declaratiilor politicienilor europeni si ale comentatorilor economici din media, acest “pachet de salvare” nu ajuta cu nimic Irlanda, ci este destinat in exclusivitate pentru a salva bancile, in principal cele britanice si cele germane. Premierul irlandez, care a acceptat inrobirea economica definitiva a tarii pe care o conduce, are perfecta dreptate atunci cand declara ca “alegerile anticipate ar fi inoportune la momentul actual” pentru ca orice scrutin organizat acum se va incheia cu o victorie zdrobitoare a opozitiei, electoratul nefiind dispus sa-l ierte pentru inalta tradare a intereselor nationale.
Schematic, situatia Irlandei poate fi descrisa in felul urmator: Irlanda a avut o piata imobiliara supraincalzita care a fost alimentata de creditele ieftine acordate de catre banci, angajatii carora (de la ofiterii de credit si pana la directori) au renuntat la principii prudentiale in goana dupa bonusuri si profituri individuale imediate. Bancile irlandeze imprumutau bani din exterior si finantau specula imobiliara locala. Dupa ce bula imobiliara s-a spart, bancile s-au trezit fara posibilitatea de a-si recupera banii. In mod normal, solutia in astfel de situatii este declararea falimentului tuturor bancilor si daca este nevoie organizarea ad-hoc a unor noi banci (posibil finantate de stat in prima faza) pentru mentinerea activitatii financiare de baza.
In mod normal, asa functioneaza capitalismul, cel care greseste trebuie sa plateasca. Evident, bancherii britanici si germani nu aveau cum sa-si recupereze banii intr-un astfel de scenariu. In consecinta, au fortat guvernul irlandez sa comita un act anti-national si anume sa finanteze din banii statului datoriile sistemului bancar privat din Irlanda. Statul a cheltuit 50 de miliarde de Euro pentru a plati datoriile scadente ale bancilor si a fost nevoit sa introduca un program draconic de austeritate pentru a mentine deficitul bugetar la un nivel tolerabil. Datoriile bancilor au fost transformate in datoriile statului, implicit ale contribuabililor. Banii care au fost utilizati pentru salvarea bancilor au fost obtinuti din vanzarea de obligatiuni de stat pe termen scurt, majoritatea carora a fost cumparata de aceleasi banci britanice si germane care urmau sa beneficieze de pe urma operatiunii de salvare a bancilor irlandeze cu banii statului. Acum, a venit perioada de refinantare a acestei datorii si guvernul de la Dublin a inteles ca aceasta nu poate fi refinantata pe piata libera pentru ca investitorii nu mai au incredere in capacitatea Irlandei de a-si plati datoriile si fie nu sunt dispusi sa investeasca in obligatiuni irlandeze, fie cer randamente nerealiste pentru o astfel de investitie. Decizia corecta intr-o situatie de acest gen este declararea falimentului national si demararea negocierilor cu creditorii externi in vederea restructurarii datoriei de stat. In acest fel, Irlanda ar fi reusit sa obtina o reducere a datoriei publice si sa se concentreze asupra relansarii economiei. Chiar si in cazul in care o consecinta a unei astfel de decizii ar fi excluderea din zona Euro, aceasta optiune ar fi fost net superioara optiunii adoptate de premierul Brian Cowen. Pachetul de ajutor presupune ca Irlanda se indatoreaza si mai mult, renuntand practic la orice umbra de independenta economica. Aceasta noua indatorare este echivalentul unui imprumut de aproximativ 29 de mii de Euro contractat de fiecare locuitor al acestei tari, inclusiv copii si batrani. Elita politica irlandeza a dus tradarea propriului popor pana la capat si acum o datorie de 50 de miliarde de Euro a bancilor private irlandeze catre bancile britanice si germane se va transforma definitiv intr-o datorie de 90 de miliarde de Euro a statului Irlandez fata de Uniunea Europeana. Politicienii de la Bruxelles deja se pregatesc sa utilizeze noul levier pe care-l au asupra guvernului de la Dublin. Timp de aproape un deceniu, politica fiscala irlandeza a fost un factor iritant pentru restul guvernelor europene. Cota unica de impozitare a profiturilor companiilor in Irlanda este de 12,5% si acest aspect a atras in Irlanda o serie intreaga de companii pan-europene care si-au transferat acolo sediile si circuitele financiare. In urmatoarele luni, Comisia Europeana, in calitate de creditor care-si doreste sa recupereze banii (excelent pretext) va forta guvernul de la Dublin sa mareasca toate impozitele, iar acest lucru va duce la un exod al investitorilor.
Ultimele evenimente au demonstrat inca o data faptul ca Uniunea Europeana s-a transformat definitiv intr-un mecanism administrativ de promovare a intereselor comunitatii bancare a tarilor influente din cadrul Uniunii. Declaratiile despre democratie si egalitate in drepturi sunt doar o fatada.
sursa: cronicaromana.ro
Adauga comentariu