Din nou – oare a câta oară – lumea valorilor democraţiei cade victimă unui tip de şantaj care s-a născut prin abuzarea perversă a sistemului şi folosirea lor în scopuri criminale.
„Şantajul democratic” este cel folosit de o persoană sau de un grup de oameni care creează o breşă la nivelul sistemului folosindu-şi drept armă situaţia minoritară şi invocând în apărarea sa legislaţia drepturilor omului obţinând rapid un tratament special, de tip discriminare pozitivă, fiind apoi din ce în ce mai deschis-ofensiv exact împotriva majorităţii care le-a acordat privilegiile respective. Legislaţia privind drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, una dintre cele mai importante victorii ideologice şi morale, construită cu minuţie începând cu Epoca Luminilor şi intrată acum în patrimoniul civilizaţiei Occidentului, propune o serie de valori care au devenit repere obligatorii în existenţa statelor din zona noastră de civilizaţie. Dimpotrivă, toate aceste valori – democraţie, egalitate între bărbaţi şi femei, libertate individuală, incluzând cea a opţiunilor religioase, sexuale şi de orice altă natură etc. – sunt antonimul absolut al celor profesate de credinţa Islamului, spre exemplu. De aici, inevitabilul conflict, real, de mare intensitate, între valorile majorităţii populaţiei autohtone din ţările occidentale şi cele asumate în continuare în comunităţile din ce în ce mai mari de imigranţi veniţi acum, prioritar, din Maghreb şi ţările din Orientul Apropiat.
Visul occidental – terminat cu un eşec de proporţii şi fără posibilitate de întoarcere – a fost, tocmai în numele principiilor democraţiei în acţiune, să le propună un proces de integrare socială, oferindu-le în consecinţă privilegii extrem de importante, de la cele materiale (de care nu beneficiază săracii lumilor respective de adopţie) până la cele culturale, inclusiv prin permisiunea de construire a din ce în ce mai multe moschei sau centre culturale proprii. Procesul de integrare a eşuat deoarece, contrar celor prevăzute în studiile iniţiale de implantare, comunităţile respective nu s-au deschis spre societatea majoritară, ci şi-au continuat existenţa sub forma unor nuclee perfect închise, din ce în ce mai agresive ideologic faţă de exterior, trimiţând din ce în ce mai multe mesaje de ură rasială şi religioasă.
La fiecare încercare, oricât ar fi fost ea de modestă, a autorităţilor ţării respective de a interveni, replica a fost construită, extrem de abil, sub forma acestui şantaj democratic, formula complexă cuprinzând plângeri către toate autorităţile naţionale şi internaţionale, vizând încălcarea drepturilor minorităţilor, avizarea presei democratice asupra nepermiselor abuzuri împotriva unor asupriţi ai soartei, montarea revoltei unor ONG-uri specializate în susţinerea unor astfel de revendicări.
Liderii acestor revendicări au fost ideologii islamismului violent şi agresiv (cel denunţat, cel puţin public, de reprezentanţii musulmanilor cu vederi moderate), cei care şi-au organizat tribunele revoltei anti-sistem chiar în centrele lumii occidentale, liberi de acţiune dat fiind comportamentul din ce în ce mai complexat al forţelor de ordine sau instituţiilor de securitate, obosite să fie date în judecată pentru fiecare acţiune considerată de reprimare abuzivă sau conţinând elemente fizice sau morale asimilabile cu încălcări ale drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Un exemplu nenorocit al acestei realităţi incredibile, este recent decedatul Man Haron Monis, cel care a organizat luarea de ostatici în Sydney. Teroristul de origine iraniană care a afirmat că acţionează în numele organizaţiei Statului Islamic era binecunoscut forţelor de securitate australiene încă de acum şapte ani, de când trimitea scrisori profund obscene şi insultătoare familiilor soldaţilor australieni morţi în lupta împotriva terorismului în Irak sau Afganistan. Apoi, anul trecut, fiind acuzat de complicitate în moartea fostei sale soţii şi fiind şi sub alte aproape 50 de alte acuzaţii, de data asta de agresiune sexuală, pe vremea când se prezenta drept „terapeut neconvenţional” practicând magia neagră.
Cu toate acestea, a fost lăsat să trăiască asemenea unui cetăţean onorabil căci, în numele religiei drepturilor şi libertăţilor fundamentale, nu putea fi împiedicat (şi nici nu a fost) să apară în manifestaţii publice purtând aceleaşi pancarte ofensatoare, propagând ura islamismului fudamentalist, auto-încătuşat în lanţuri….
Asta până ieri, când a trecut la etapa finală, cea a atacului sinucigaş privilegiat de organizaţia Statului Islamic, fapt confirmat de două dintre celei trei cereri formulate către autorităţi: obţinerea unui steag al oraganizaţiei pe care să-l expună în vitrina localului unde reţinea ostaticii, apoi mesajul care trebuia prezentat de mass-media în care să se sublinieze că este vorba despre un atac terorist…
Acesta este steagul negru pe care, în primele momente ale atacului terorist, trei ostatice au fost obligate să-l ţină în spatele geamului dinspre exterior: conţine textul Shahada, لشهادة aš-šahādah, profesiunea de credinţă a Islamului întru Allah ca Dumnezeu unic şi în Mohamed ca Profetul său.
De aici, procesul tragic şi-a urmat cursul violent firesc, soldat cu moartea teroristului, dar şi a unor oameni nevinovaţi… Marea întrebare este însă cât timp vor mai fi tolerate asemenea personaje, asemenea comportamente atipice, tot atâtea sfidări la ceea ce este un sistem de valori pe care ar trebui să-l protejăm ca formulă a propriei noastre supravieţuiri. Despre asta e într-adevăr vorba? Pentru a vă putea construi un răspuns complet, priviţi la extrem de rapida revenire în actualitatea habitudinilor revoltelor contemporane a uniformelor negre şi steagului negru al anarhiştilor. Acest steag negru, simbol al revoltei absolute şi legământului faţă de mişcarea şi credinţa anti-sistem, a fost arborat, rând pe rând, de toţi cei care au pornit la luptă deschisă împotriva sistemelor de autoritate. Şi-au schimbat doar însemnele: craniul pentru piraţi, pumnul închis pentru anarhişti, flacăra unei explozii pentru nihiliştii din America de Sud, acum cu textul Shahada pentru cei din Statul Islamic. Atenţie când şi în ce context apar steagurile acestea negre, căci prevestesc timpuri ciudate pentru care sistemele noastre prea mult obosite de bunăstare, s-ar putea să nu fie pregătite. În mod ciudat, şi la noi au apărut, pe 1 Decembrie, asemenea steaguri negre, urmate de mesajul că, în prezenţa unor posibile represalii, poate să se ivească iar sâmburele de război civil interentic de odinioară de la Târgu Mureş.
Mare atenţie la asemenea detalii căci ele pot ascunde (sau nu, dea Dumnezeu să mă înşel!) germenii unui joc care se amplifică pe plan internaţional, ca semne ale unei revolte în care vectorul islamic fundamentalist să poată fi adăugat altora, deja existente de mult timp în memoria de tragedii a lumii occidentale. Este una din variante. Cealaltă, tradiţională, folosită acum de premierul australian, este să declarăm că subiectul era nebun şi că a fost vorba despre un accident nefericit şi irepetabil. Dumneavoastră ce credeţi?
Autor: Cristian Unteanu
Sursa: Adevarul.ro
O analiza bine pusa la punct si exprimata! Multumesc pentru idea impartasita! Chiar as dorii sa citesc de la dumneavoastra si o idee despre rezolvarea “problemei”!