Basescu, Geoana, Antonescu. Din nefericire, avem o problema cu toti trei si cu fiecare in parte. Pe zi ce trece, este mai complicat sa identificam diferentele intre cei trei. Discursurile sunt asemanatoare, iar diferentele intre grupurile de interese pe care le reprezinta sunt, practic, inexistente. In lipsa unui candidat independent care va reprezenta fortele sanatoase din societate, campania electorala va fi lipsita de sens.
Sorin Oprescu nu se poate incadra la categoria “candidati independenti”, oricat ar incerca. Legatura sa cu PSD este ca un tatuaj pe suflet care nu poate disparea odata cu aruncarea la cosul de gunoi a carnetului de partid. Sincer vorbind, in Romania nu exista candidati independenti si nu exista forte politice care sa nu fie instrumente de lucru ale gruparilor oligarhice.
In Romania, atat “dreapta”, cat si “stanga” politica au devenit niste etichete lipsite de sens si continut. In Vest, ba chiar si in China sau Rusia, criza a fost un prilej pentru o reevaluare dura a paradigmelor de dezvoltare si evolutie economica si sociala. Necesitatea de a scoate economiile nationale din criza a generat focalizarea unui efort intelectual substantial asupra problemelor de fond ale economiei, ale comertului international si ale interrelationarii dintre economiile dezvoltate si cele emergente. Au fost create parteneriate economice si monetare, au fost identificate solutii pentru o dezvoltare sinergetica a economiilor regionale in vederea crearii unui suport institutional si financiar pentru o dezvoltare durabila si mai rezistenta la socuri financiare.
Eternele rivale, China si Japonia, cauta solutii pentru obtinerea de beneficii comune in contextul globalizarii si pun bazele unei cooperari monetare in vederea stabilizarii valutelor din regiunea Asiei de Sud-Est si obtinerii independentei economico-financiare fata de Vest.
Tarile ale caror economii sunt bazate pe resursele minerale sau agro-alimentare sunt preocupate de depasirea problemelor asociate recesiunii si incearca sa se repozitioneze in cadrul economiei mondiale astfel incat sa beneficieze la maxim de pe urma cresterii viitoare de preturi la resursele pe care le exporta. In acest context, chiar si tarile in curs de dezvoltare reusesc sa identifice parteneriate strategice care sa le permita o dezvoltare constanta si o crestere a nivelului de viata al cetatenilor.
Desigur, exista tari din Europa de Est, Africa si America de Sud care nu sunt preocupate catusi de putin de rezolvarea acestor probleme strategice. In astfel de tari, aceia care incearca sa demareze o discutie publica referitoare la adaptarea economiei nationale la cerintele unei structuri mondiale post-criza sunt luati in deradere si sunt considerati niste teoreticieni incapabili sa inteleaga “problemele reale ale economiei”.
Fiecare dintre candidatii la presedintie vorbeste despre relansarea consumului. Niciunul nu doreste sa puna in discutie problemele strategice si sa incerce sa centreze atentia alegatorilor asupra deciziilor de astazi care vor determina pozitia Romaniei in familia de maine a tarilor europene. Este de inteles frica candidatilor sa para “prea destepti” si sa piarda electoratul care este preocupat in primul rand de cresterea imediata a capacitatii de consum fara a se gandi la viitorul tarii sau la consecinte pe termen lung la nivel individual.
Gratie eforturilor mass-media si ale clasei politice am ajuns sa fim o tara in care electoratul nu este capabil sa inteleaga un mesaj complex, iar intelectualii seamana din ce in ce mai mult cu manelistii.
Problema clasei politice nu consta in lipsa de intelect. Intelectul poate fi, in anumite circumstante, compensat cu inteligenta nativa, pe care clasa politica o are din belsug. Chiar si lipsa crasa de competenta a politicienilor nostri poate fi compensata printr-o cooperare eficienta cu expertii societatii civile. Problema-cheie a clasei politice este atitudinea fata de tara.
Clasa politica trateaza aceasta tara ca pe o concesiune miniera. In virtutea bunelor relatii cu NATO si UE, clasa politica a obtinut drepturi de exploatare a bugetului de stat si a oportunitatilor de afaceri cu statul. Dupa ce-si platesc redeventele pe la Bruxelles si Washington, politicienii nostri sunt ferm convinsi ca au mana libera sa exploateze aceasta tara dupa bunul plac.
Este trist, dar unica deosebire dintre candidatii la presedintie este marca “utilajului minier” care va fi folosit pentru a scoate banii din bugetul statului.
Poate, criza economica va deveni un soc necesar pentru electorat si pentru clasa politica. Exista insa o mare probabilitate ca acest soc nu va schimba nimic. Este clar ca, astazi, Basescu, Geoana si Antonescu urmaresc, toti ca unul, interesele unei oligarhii clepto-securistice care conduce Romania in ultimii 20 amari de ani.
sursa: cronicaromana.ro
Adauga comentariu