Analize și opinii Cultură și Familie Politică

Tiranii si victimele lor

Limitele tiranilor1. Orice forma de putere opresiva exercitata asupra mintii umane, spunea Thomas Jeffreson, in special cea exercitata prin tirania politiei politice a guvernului, se numeste tiranie.

2. O guvernare în care puterea absolută este investită într-un singur conducător.

3. Prima data a fost utilizata in secolul XIV.

Trebuie sa recunoastem si sa admitem ca am permis guvernelor sa se amestece extrem de usor si de adanc in probleme care sunt dincolo de sfera adecvata a politicilor de stat si din acest motiv, viata cetatenilor a ajuns sa fie supusa controlului sub orice forma. De asemenea, le-am permis sa aplice pe noi insine un anumit grad de constrangere care, dupa cum observam, devine din ce in ce mai greu de suportat. Tacerea noastra a generat si mai mult rau deoarece institutiile statului si-au extins peste masura parghiile constrangerilor, ba chiar au  nascocit si alte lanturi noi, astfel incat nu mai putem vorbi despre democratie, libertate, speranta, vise, trai decent… Traim cea mai cumplita perioada a sclaviei! Si daca vom tacea in continuare, hidra cu cele cateva capete ne va starpi definitiv.

Romanii se afla in situatia dramatica de a munci o luna de zile aiurea si fara sens. Aproape 80% din venituri sunt returnate statului sau altor institutii economico-financiare (intretinere, chirie, rate bancare, impozite si taxe)!Ne-am obisnuit sa fim obedienti oricaror politici guvernamentale absurde, idioate, criminale iar lipsa de reactie continua chiar si atunci cand supravietuirea majoritatii pare imposibila (vezi scumpirea gazelor cu 160%, facturarea energiei electrice cu aproape 50% peste consumul real al fiecarei locuinte, scumpirea alimentelor, scumpirea combustibililor etc.).

Se pare ca romanii inca n-au invatat nimic din istorie si nici n-au inteles ca puterea nu ofera nimic gratis iar acte de caritate nu face niciodata. Daca nu suntem in stare sa fim uniti si nici nu stim sa ne cerem drepturile, daca nu stim sa strigam intr-un singur glas: STOP!, atunci Romania nu mai are nici un viitor. Degeaba suntem parinti, bunici ori strabunici daca nu ne pasa de tara ce-o vom lasa mostenire urmasilor nostri!!! Nici parintii nostri n-au facut nimic pentru noi, nici noi nu facem nimic pentru copiii nostri.

Suntem zombi, derutati, flamanzi, disperati si totusi…

ne taraim suferinta in liniste.

De ce?

sursa: lorylex.wordpress.com


Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu