Tirania liberalismului

A fost o vreme cand tarile doreau sa-si protejeze productiile, caci acestea se aflau in stare de minorat si trebuiau sa creasca, precum copiii. Atunci, cele trainice si inventive, cu prisos de locuitori, s-au dezvoltat, si, bagand in afacere si o minte ingenioasa, au covarsit pe celelalte mai slabute, impanzindu-le pietele si luandu-le pe mai nimic materia prima, uneori si mana de lucru deprinsa la corvezi. Cel mare nu s-a sfiit sa se protejeze, iar cand a venit vremea, sa-l inunde pe cel mic. Dar cand a dorit si cel mic sa faca protectionism, i s-a dat peste labute, in numele sacrului liberalism. Acest fel de liberalism obligatoriu versus cei mici a devenit ca un altfel de tiranie: – Fii liber, adica deschide-te, ca altfel te tai! Da-mi pietele tale, sa le umplu eu! Pana la urma iti voi lua in primire si capacitatile productive, pe cele rentabile, bineinteles! Jos cu toate tiraniile din lume, mai putin cu tirania liberalismului, unde cel mare il invadeaza si-l beleste pe cel mic, intr-o deplina egalitate teoretica, dar o dura aservire practica. Iar daca al mic, chitaind, doreste cat de cat protectionism, o ia peste mutra!

Iata-ne ajunsi in aceasta “fericita” situatie! N-am protejat nimic, am deschis toate baierile si supapele in fata unor economii – matahale care ne-au cotropit, pasa-mi-te ca sa ne invete, ori ca sa ne protejeze, ori sa ne ajute sa iesim din gherla. Si de fiecare data cand ne-au smuls cate ceva, pe mai-nimic, am delirat de bucurie! Cum “privatizam”, cum se umflau in pene haitele de politicieni din tot spectrul aflate la putere, caci din bacsisuri (cu totul nemeritate!) se imbogateau liderii lor ocazionali, mereu avizi, ba se rostuia, poate, si casieria partidului, fie el de stanga sau de dreapta.
In timpul acesta, fratii nostri aveau grija sa bage bete in roate initiativei autohtone, sa inventeze piedici si obligatii financiare exagerate cu care s-o ruineze. In loc de protectie si credite ieftine, autoritatile tarii noastre, Banca Nationala inclusiv, au inasprit accesul la afaceri, la productie, la munca, la creatoare de bogatie, au descurajat prin nerentabilitate mari sectoare ale productiei romanesti, mai ales in agricultura si industrie, zburatacind resursele noastre fundamentale ramase dupa comunism.

Asa incat, revazand de curand un oras, dupa mai bine de 20 de ani, i-am gasit solul cam vraiste, ici si colo lucrat, oarecum in sila, iar cele cinci sau sase industrii, din care unele primordiale, zaceau ferecate, sterpe, asteptand lichidarea si fierastraul. De ce sa faci alumina, cand pot s-o faca altii mai bine si mai ieftin? De ce sa faci conserve de peste cand poti sa le aduci mai ieftin din Peru? De ce sa ai abator si zootehnie cand la fabrica de mezeluri prelucrezi carcasele venite, mai avantajos, din Australia? Daca regele e banul si scopul suprem e rentabilitatea, atunci inchidem si lichidam intreprinderea romaneasca, deoarece, in conditiile date, ea nu poate face fata produsului strain, intrat in tara cu toate drepturile si onorurile, cu toate comisioanele platite.

Mai mult: daca la cutare mare magazin central sunt in competitie unii romani cu unii straini, atribuirea se face invariabil strainilor, probabil mai generosi in spaga si in alte diverse promisiuni starnitoare de pofte pentru caracuda noastra politico – administrativa. Daca la portul acela, aducator de sume importante, concureaza o candidatura romaneasca pe deplin competenta si un aventurier de aiurea, strainul are deplin castig de cauza si se instaleaza stapan in portul romanesc. Nu numai ca protectionismul, altora permis, la noi si la jalnicele noastre lepadaturi nationale nu functioneaza, dar iata ca functioneaza un anti-protectionism feroce, care isi bate joc de egalitatea de sanse si intrece cu mult tirania liberalismului, fortandu-i mana!

Halal putregai politic! Si aceste bestii, dupa ce ne-au nimicit capacitatile, au obrazul sa mai vina din nou la distributia puterii!

Paul Everac
sursa: cronicaromana.ro