Teoria violului în grup: grupul violat suntem noi, cetăţenii

Monica Melencu, ma­ma Luizei Melencu (victimă a lui Gheorghe Dincă, în cazul din Caracal), a fost amendată cu 5.000 de lei pentru că nu a permis prelevarea, încă o dată, a unor probe ADN, la care a obligat-o o hotărâre judecătorească; speriată de amendă şi de mas­caţi, a doua zi a acceptat.



Preşedintele Klaus Iohannis îi cere demisia imediată şefului DIICOT Felix Bănilă, în urma severităţii cu care a fost tratată mama vic­timei.

Felix Bănilă îi răs­punde că nu îşi va da demisia ca “expresie a unei simple porniri instinctuale”, ci doar ca “rezultat al unui amplu proces cognitiv” (adică se va consulta cu colegii) – desigur, Bănilă este foarte cult în cap.

Dosarul Caracal cântăreşte o tonă de neînţelegeri şi niciun dram de înţelegere.

Cazul Luizei fusese, deja, îngropat, el a fost dezgropat de cazul similar al Alexandrei, apărut la câteva luni de completă inactivitate a Poliţiei.

Nimeni nu înţelege cum de serviciul de urgenţe 112 i-a retezat vorba victimei înspăimântate, cerându-i să închidă telefonul; cum, apoi, i-a telefonat victimei, de nouă ori, după ce aceasta spusese că se întoarce criminalul; cum miliţienii, după ce au dispus de elemente suficiente de identificare a locaţiei, totuşi nu au găsit imediat casa în care victima fusese sechestrată; cum au putut sta un procuror şi opt poliţişti, timp de şase ore, fără să facă nimic, în faţa casei în care ştiau că o fată este violată.

Nimeni nu înţelege de ce au fost încălcate procedurile de anchetă – permisiunea acordată unui poliţist care nu făcea parte din echipa de anchetă să ia legătura cu presupusul criminal, compromiterea testului de recunoaştere a portretelor victimelor de către presupusul criminal, contaminarea câm­pului supus investigaţiilor.

Nimeni nu înţelege de ce anchetatorii nu cer investigarea tuturor persoanelor presupuse a avea legătură cu Dosarul Caracal, investigarea tuturor pis­telor plauzibile, investigarea clanurilor locale implicate în afaceri de pros­tituţie şi trafic de persoane.

Nimeni nu înţelege de ce SRI nu furnizează beneficiarilor săi legali – Preşedinţie, Guvern – informaţiile pe care le deţine.

Nimeni nu înţelege dacă INML ne-a livrat rezultate incontestabile sau simple invenţii.

Nimeni nu înţelege care este dreptul FBI să se bage în ancheta din Dosarul Caracal; nimeni nu înţelege pe baza a ce decide o judecătorie olteană că Monica Melencu este obligată să ofere probe de ADN, la cererea FBI; nimeni nu înţelege cum au fost distruse probele ADN prelevate, deja.

Nimeni nu înţelege de ce, în două luni, ne aflăm în acelaşi punct ca în noaptea de dinaintea violului.

Vă propun o cheie în care să înţelegem Dosarul Caracal.

Pe 31 iulie, autorităţile au deschis un dosar penal poliţiştilor despre care se spune că au stat în faţa casei lui Dincă, fără să facă nimic, deşi ştiau că, înăuntru, este violată o minoră.

Au trecut două luni de atunci.

August şi septembrie.

Întrucât, după două luni, nu avem niciun rezultat (nici în acest caz simplu), îmi pot permite să fac orice fel de speculaţii plauzibile.

Eu nu cred că poliţiştii au stat şase ore din noapte în faţa unui gard fără să facă nimic.

De pe când poliţiştii erau miliţieni, nu au contat niciodată drept fiinţe foarte spirituale, ci, adesea, fiinţe aflate sub imperiul “pornirilor ins­tinctuale”, mai curând decât agenţi ai unor “ample procese cognitive”.

Prin urmare, şase ore nu cred că au putut sta locului.

Cârciuma era închisă.

Nu avea niciun rost să stea în faţa gardului şi, cel mult, să fumeze.

Se puteau duce acasă.

Lăsau pe unul mai prost să stea acolo de şase şi se întorceau la ora şase.

Dar, se pare că nu au făcut aşa.

Au rămas toţi acolo, dintr-un motiv nedesluşit.

Pe scurt, eu cred că explicaţia cea mai plauzibilă este că au intrat înăuntru şi au participat la viol.

Unul câte unul, sau în grup.

Inclusiv tânărul procuror.

Posibil ca ei să fi fost clienţi mai vechi ai lui Dincă.

N-am cum să ştiu că ăsta ar fi adevărul.

Dar, în clipa în care acceptăm că aşa ceva, deşi se află dincolo de limitele noastre morale, este, totuşi, plauzibil, pentru că toate cele pe care nu le înţelegem se află dincolo de limitele noastre morale; deci, în clipa în care acceptăm plauzibilul acestei ipoteze, tot ceea ce mai înainte era de neînţeles devine explicabil.

Sursa: Bursa.ro