Politică

Tara “raului cel mai mic”

“Raul cel mare” si “raul cel mai mic“. Doua sintagme pe care le auzim in fiecare an electoral. Si care ne zgarie urechile de fiecare data. Ipocriti, corupti si aroganti, marea majoritate a alesilor incearca sa ne convinga ca reprezinta, daca nu solutia indicata pentru viitor, macar “raul cel mai mic”. De ce oare sa nu avem si noi, dupa doua decenii de lupte politice iresponsabile, dreptul de a alege o varianta buna, care sa raspunda intereselor si nevoilor noastre? De ce sa fim obligati de fiecare data sa optam intre un incompetent si un incompetent si mai mare, intre unul care fura sute de mii de euro si un altul, interesat “doar” de afaceri de milioane de euro? La fiecare inceput de mandat al tuturor guvernelor postdecembriste, dupa o campanie in care discursurile demagogice au atins cele mai inalte cote, noii decidenti observa, brusc, faptul ca mostenirea lasata de fosta Putere este una dezastruoasa, cu mult peste “asteptarile” proaspatului Executiv. Mai mult, la finele tuturor mandatelor, cei care se afla in fata unui nou tur de scrutin deformeaza cu un tupeu fantastic realitatea. Bineinteles, au facut tot ce se putea, insa mai au nevoie de inca patru ani pentru a-si definitiva programul (a se citi continuitatea jafului ordinar). Aici, mai mereu se evidentiaza un alt cliseu jalnic al liderilor. In campaniile electorale, promisiunile acestora se intind, inevitabil, pe doua, chiar trei mandate. O incercare de a intinde respectarea programului de guvernare in asa fel incat sa nu poata raspunde dupa doar patru ani. Si acestea sunt doar cateva dintre mostrele de iresponsabilitate ale decidentilor. In 2009, situatia nu poate fi alta. Chiar si in plina criza, interesele politice primeaza. Alesii nu se sinchisesc de scandalurile care aduc grave prejudicii Romaniei.
Tintele lor politice sunt tot ceea ce conteaza intr-un ocean de demagogie, dezinteres, amatorism si compromisuri. In aceasta perioada, nici macar Puterea si Opozitia nu se mai prezinta ca entitati distincte. S-a ajuns in situatia in care unul sau altul dintre partidele aflate la guvernare sa atace furibund chiar Coalitia din care face parte. La randul lor, formatiunile din bancile Opozitiei nu fac altceva decat sa santajeze Guvernul, in incercarea disperata de a fi cooptate alaturi de acesta. Scenariul penibil care s-a petrecut in Parlament pe 15 septembrie, in momentul asumarii raspunderii, face parte din peisajul cotidian al unei clase politice incapabile sa inteleaga si sa gaseasca solutii pentru iesirea din criza. Reactiile liderilor Coalitiei nu au facut decat sa exacerbeze dispretul populatiei fata de politica. Nemultumirile PSD, transformate in amenintari la adresa Cabinetului Boc, s-au dovedit niste baloane de sapun in momentul asumarii raspunderii. Ce rost mai are sa pierzi ore in sir in sedinte de partid, sa sustii transant ca nu accepti modul in care premierul adopta pachetele de legi, iar apoi sa votezi, umplandu-te de ridicol? Votul parlamentarilor PSD nu a fost conditionat de teama ca romanii vor ramane fara pensii si salarii, ci de cosmarul care ii bantuie de luni de zile: ca vor fi aruncati ca o masea stricata de la Putere.
La fel de ipocrita este si reactia taberei democrato-liberale, partasa la pseudo-guvernarea care ne bantuie de noua luni, care a fortat adoptarea unor pachete de legi extrem de importante, in ciuda lipsei dezbaterilor parlamentare si a nemultumirii sindicatelor. Cabinetul Boc ramane pe scena. Va continua sa interpreteze, la fel de fals, aria guvernarii. Corul nu va renunta la cele doua voci ale primadonelor prezidentiabile din Modrogan si Kiseleff. Una se lasa asteptata, cealalta canta fals de saptamani bune.
La polul opus, cetateanul de rand primeste lovitura dupa lovitura din partea crizei. Economia se clatina, somajul creste de la o zi la alta, nivelul de trai scade ingrijorator, sindicatele se pregatesc de greva generala…

Iulian Badea
sursa: cronicaromana.ro

Abonează-te la newsletter