Oricum ai privi lucrurile, exista un farmec in a fi roman in Romania. Spectacolul de care ai parte aici nu ar fi posibil nicaieri in alta parte. Oferta e valabila doar pentru romani. Niciun strain nu ar intelege placerea cu care ne supunem necesitatii de a popula acest spatiu. Ce face insa viata atat de deosebita aici? Din nou, oricine altcineva ar fi surprins sa afle. Noi nu, pentru ca stim.
Desigur, nu frumusetea tarii. Nici macar bunatatea, geniul, spiritul poetic, ospitalitatea si candoarea poporului.
Caracteristicile tocmai mentionate nu au existat niciodata ca atribute proprii exclusiv romanilor.
Ele au fost doar iluziile cu care ne-am mintit zeci si sute de ani, pentru a ne deosebi de ceilalti. In lipsa unor adevarate calitati, ne-am imaginat ca suntem “painea lui Dumnezeu”. Am sfarsit mereu fiind doar calul de bataie al tuturor. Bunatatea noastra a fost doar slabiciunea de a riposta celui care ne-a asuprit.
Neavand puterea sa ne ridicam impotriva celui mai puternic ne-am transformat vorba mostenita din batrani “capul plecat sabia nu-l taie” in filosofie de viata. Mereu asteptand pomana si cadouri sau ajutoare, mereu de partea celui mai puternic, gudurandu-ne umili, de aici ne-am dezvoltat toate defectele pe care acum ni le afisam mandri in lume. Dispretul pe care il manifestam fata de istorie, ne face imuni la orice critica.
De ce sa mai fim asadar isterizati ca peste 40% dintre romani l-ar vota, daca ar mai putea, pe Nicolae Ceausescu sau ca peste 50% regreta comunismul, fiind convinsi ca atunci traiau mai bine ca acum. Cu siguranta ca aceste procente au o legatura stransa cu cei 42% dintre romani care sunt convinsi ca Pamantul e centrul Universului, iar Soarele se roteste in jurul sau.
Pacaliti, mintiti si indoctrinati ca sunt cei mai buni si cei mai destepti si mai frumosi din lume, poate de aceea se si supara cand sunt criticati si urecheati public pentru prostia lor.
In procente, statistic, suntem printre ultimii la aproape toate capitolele pozitive ale civilizatiei occidentale. Dupa toate standardele suntem cei mai cei. In rau. Toate in rau. Deja, odata parcurse aceste randuri, piepturile celor mai multi se vor fi umflat de indignare si dispret. Cum e posibil o astfel de minciuna?
Pendulam in permanenta intre incapatanarea cu care refuzam sa ne acceptam defectele, sa ne indreptam pacatele, sa ne curatam mizeria si sa recuperam golurile culturale, si cealalta atitudine a exagerarii minusurilor, care poate sa ajunga pana la forme obsedante ale flagelului psihic.
Amandoua ar trebui sa ne ingrijoreze, caci ambele tradeaza de cele mai multe ori tentatia de a eluda realitatea, de a ne explica esecul, de a ne integra, asa mici si strambi cum suntem, unei lumi vechi, mai civilizata si mai frumoasa.
Insa nu obstinatia cu care refuzam orice critica este pericolul nostru cel mai mare, ci lipsa memoriei colective. Ceea ce la noi pare sa tinda spre zero.
Memoria tuturor popoarelor functioneaza, ce-i drept, pe unitati scurte de timp, insa acolo unde pe ei ii lasa memoria are grija civilizatia si institutiile statului sa intervina si sa regleze echilibrul.
La noi, unde nu exista nici una nici cealalta, avem toate sansele ca, in cel mai scurt timp, sa ne aruncam cu ochii inchisi, din nou si de aceasta data de bunavoie, in comunism sau in orice alta forma de guvernare care ne-ar promite si ne-ar asigura ziua de maine.
Lipsa totala a memoriei colective nu va naste monstri, ci va deveni ea insasi un monstru. Este ceea ce se intampla atunci cand cineva nu are puterea sa nu isi tradeze, la greu, idealurile si visurile. Daca le-a avut …
Autor: Iulian Leca
Sursa: Ziare.com
Taica Iulian Leca, cam sarisi calul !Sau esti masochist ?