Politică

Sursa Jihadismului

JIHADParisul este sub teroare. Serviciile secrete britanice au anunțat că în orice moment teroriștii pot ataca Londra. În Germania, tabloidul Hamburger Morgenpost, după ce a publicat caricaturi ale profetului Mahomed, a fost ținta unui atac cu dispozitiv incendiar în noaptea dintre 10 – 11 ianuarie. Ziarul german Bild a anunțat că atacurile din Franța ar putea semnala începutul unui val de atacuri în Europa. Vaticanul nu a scăpat nici el de amenințările jihadiștilor, chiar dacă revista Charlie Hebdo a publicat, de-a lungul timpului, caricaturi și cu Iisus Hristos, cu Papa, cu evrei sau cu tema holocaustului. Avem libertatea să râdem în public despre orice, mai ales că libertatea râsului despre orice nu atentează la integritatea fizică a persoanei, ne spune doctrina democrației liberale (sau a neoliberalismului / corporatismului).

Toată Europa zace în haos. Este haosul anti-civilizației moderne occidentale aflate, din 2008, în ultima fază a prăbușirii. Nicio minte sănătoasă nu poate susține că terorismul și democrația liberală (neoliberalismul / corporatismul) sunt creații ale spiritului elevat; și asta datorită faptului că democrația liberală nu este deloc democrație, ci plutocrație: numai din 2008 până în prezent, în America, 95% din profiturile economice au mers către 1% din populația totală. Iar orice plutocrație, știm de la Platon, dă naștere terorismului și dictaturii. Democrația, știm de la Aristotel, este în primul rând orânduirea socială în care oamenii dețin controlul absolut, prin votul lor direct, asupra locului de muncă și asupra mijloacelor de producție. Or, așa numita „democrație liberală” nu oferă omului acest drept fundamental. Trăim, în fond, într-o societate a spectacolului în care cuvintele si-au pierdut sensul și sunt folosite numai eufemismele.

Atunci când plutocrații conduc rezultatul este fatal. Prima cauză a terorismului este deschiderea nelimitată a granițelor pentru forță de muncă ieftină din lumea musulmană, dar nu numai, pe plantațiile occidentale ale corporatismului; în timp ce „democrația” liberală își îmbogățește și mai mult plutocrații, oamenii obișnuiți trăiesc în mizerie, sărăcie crescândă și o extremă nesiguranță socială sub amenințările teroriste. Vina este și a poporului care nu știe să reacționeze și să gândească împotriva „elitei” care îl gâtuie.

Europa nu mai poate să trăiască zilnic cu frica în pat de dragul diktatului american în materie de anti-terorism. Eșecul Americii în lupta împotriva jihadismului este evident, iar această evidență e dată de politica externă americană aflată total, mai ales după al doilea război mondial, în mâinile marilor interese bazate pe profit ale corporatismului.

Frații Kouachi s-au declarat a fi parte a rețelei Al-Qaeda din Peninsula Arabă, ambii atrenându-se în Yemen (New York Times, „The Links Among the Paris Terror Suspects and Their Connection to Jihad”, 11 ianuarie 2014) cu finanțare de la Anwar al-Awlaki (mort în septembrie 2011), lider jihadist născut în SUA, invitat de Pentagon la multe audieri după 11 septembrie 2001 care, deși avusese legături cu 3 dintre teroriștii de la World Trade Center, a fost considerat de către autoritățile americane un imam „moderat” al unei moschei din Virginia (CBS News, „Qaeda-Linked Imam Dined at Pentagon after 9/11”, 21 octombrie 2010). Abu Saad al-Ansari,cleric în cadrul grupării Statul Islamic, a revendicat faptul că gruparea sa este responsabilă de actele teroriste din Franța și a amenințat întreaga Europă cu noi atacuri tocmai în cadrul unei predici ținute în Mosul, oraș aflat într-o țară invadată de NATO și administrată de Washington timp de 10 ani. Nu putem decât să ne întrebăm cum e posibil ca în secolul XXI, CIA și Pentagonul dispunând de tehnologie performantă, în țara pe care au administrat-o timp de 10 ani, Irak, capii mișcărilor teroriste să stea comozi în fotolii de lux mâncând banane în timp ce țin predici în care își asumă acțiunile teroriste comandate de ei? Cu ce autoritate Pentagonul pretinde că luptă împotriva terorismului când Anwar al-Awlaki, finanțatorul teroriștilor din Paris până în 2011 și apropiatul celor 3 atacatori din 11 septembrie 2011 – Nawaf al-Hazmi, Khalid al Midhar și Hani Hanjour – a fost considerat că a devenit „radical” în cei 9 ani de după atentatele din 2001, și nu înainte de 9/11?

Însă Washingtonul și-a propus să demonstreze lumii întregi că ipocrizia nu are limite. Cu toate declarațiile teroriștilor, trecând și peste faptul că CIA îi avea din 2011 în baza de date pe cei doi frați, Secretarul American al Justiției, Eric Holder, împreună cu Șeful Statului Major General American, Martin Dempsey, au declarat că nu există informații „credibile” conform cărora Al-Qaeda sau Statul Islamic ar fi la originea atentatelor din Paris. Este de-a dreptul monstruos că oficiali americani de cel mai înalt rang au ajuns să scuze în public organizațiile teroriste internaționale. Dar există oare informații credibile că CIA finanțează teroriștii din Statul Islamic împotriva regimului lui Bashar al-Assad în Siria? Pe 26 noiembrie 2014 Deutsche Welle publica un material care arăta că zilnic camioane cu mâncare, haine și alte bunuri trec granița dintre Turcia, țară membră NATO din 1952, și Siria; știrea concluziona, pe baza sacilor filmați pe care scria destinația regiunilor aflate sub controlul Statului Islamic, că ajutoarele sunt trimise teroriștilor. Orașele din jurul graniței dintre Turcia și Siria nu fac aproape niciun profit din comerțul transfrontalier; produsele locale nu sunt cerute, spun antreprenorii locali intervievați de Deutsche Welle (Deutsche Welle, „IS supply channels through Turkey”, 26 noiembrie 20014).
Rădăcina terorismului de orice fel este „democrația” liberală. Incoerența politicienilor americani în privința declarațiilor proprii ale teroriștilor este doar o parte a adevărului. Migrația economică, generată de sărăcirea popoarelor întregi care aplică legislația corporatistă, nu mai poate continua. Democrația liberală creează, pe de o parte, relativism cultural, iar pe de altă parte pentru corporații creează profituri imense care nu sunt deținute de către angajați și în acest fel nu sunt transparente: nimeni nu știe în ce scop sunt folosite profiturile imense ale companiilor.

Profiturile imense și netransparente ale corporatiilor destabilizează zone întregi, popoare și desființează economiile locale. Politicile externe și economice ale țărilor europene trebuie să fie dictate de interesul național, de bunăstarea, pacea și fericirea oamenilor și a comunităților, nu de interesele capitalului transnațional. Capitalul transnațional plutocratic trebuie reglementat astfel încât tările să fie construite pe capitalul autohton democratic, asta dacă vrem să fim liberi și prosperi. „Democrația” liberală se folosește de jihadism ca să instaureze cel mai oribil totalitarism din istoria umanității: cyborgcrația. Declarația recentă a lui Mihai Răzvan Ungureanu din cadrul conferinței susținute la Facultatea de Studii Europene a UBB, în favoarea dictaturii multiculturaliste, cum că trebuie să alegem „între libertăți și drepturi cetățenești și nevoia de siguranță”, între „o atitudine deschisă către multiculturalitate sau o atitudine întoarsă către noi”, se înscrie exact în paradigma totalitară a democrației liberale și reprezintă supremul atentat la adresa libertății și a democrației. Dotați cu cipuri în creier pe motiv că numai așa prevenim actele teroriste, ne vom trezi cyborgi în timp ce terorismul se va manifesta și mai violent într-o lume și mai sărăcită material. Și atunci, vorba lui Emil Cioran, vom privi cu jind la Hitler si Stalin ca la doi micuți plini de milă.

Autor: Ilie Catrinoiu

Sursa: Active News

Despre autor

contribuitor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu