Analize și opinii Cultură și Familie Politică

Sunt jandarmii în stare să împuște civili?

Nu prea există un motiv clar pentru care Jandarmeria există ca forță militarizată, în afară de eventualitatea că ar fi nevoie să “restabilească ordinea” cu muniție de război, folosită împotriva propriilor cetățeni.

E un scenariu greu de imaginat pentru posibilele victime, nu însă și pentru securiștii vechi și noi.  Jandarmii ar trebui să fie – dimpotrivă – profesioniști și bine instruiți. Însă ăsta nu e neapărat o garanție. Poate dimpotrivă. “Jurământul” și “ordinul” sunt două instrumente de constrângere în favoarea statului și împotriva poporului demonstrate în timp. Se adaugă și altele.

Încurajarea violenței: represaliile (a se citi “caftelile”) tolerate și, probabil, ordonate de la cel mai înalt nivel fac ca personalul să se autoselecteze. Cei “slabi de înger”, care nu-s în stare să rupă oase la nevoie/ordin vor pleca sau nu vor intra deloc.

Sentimentul de impunitate: legea este înlocuită de o cultură polițienească, a organului care face “ce vrea mușchii lui”.

“Art. 33 – Folosirea mijloacelor prevăzute la art. 29 se face în mod gradual şi nu trebuie să depăşească nevoile reale pentru imobilizarea persoanelor turbulente sau agresive ori pentru neutralizarea acţiunilor ilegale şi va înceta de îndată ce scopul misiunii a fost realizat”

În mod normal, tot ce excede acest articol se încadrează în Codul Penal.

“Art. 193. – (1) Lovirea sau orice acte de violentă cauzatoare de suferinte fizice sepedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.”

Avem vreun jandarm condamnat? Dar pentru asta?

“Art. 35 – Persoanele care săvârşesc fapte contrare legii vor fi imobilizate, îndepărtate cât mai repede de la locul tulburărilor şi conduse, după caz, la cea mai apropiată unitate de poliţie sau de jandarmi, pentru a se lua, cu privire la acestea, măsurile de sancţionare prevăzute de lege.”

Ce se întâmplă când au fost conduse persoane care n-au “săvârșit” fapte contrare legii? Codul Penal:

“Art. 283. – (1) Fapta de a pune în miscare actiunea penală, de a lua o măsură preventivă neprivativă de libertate ori de a trimite în judecată o persoană, stiind că este nevinovată, se pedepseste cu închisoarea de la 3 luni la 3 ani si interzicere aexercitării dreptului de a ocupa o functie publică.
(2) Retinerea sau arestarea ori condamnarea unei persoane, stiind că este nevinovată, se pedepseste cu închisoarea de la 3 la 10 ani si interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o functie publică.”

E vreun jandarm la pușcărie pentru asta?

Atunci, dacă cineva spune că e “stare de urgență” iar altcineva spune că-i “ordin”, de ce i-ar fi frică să tragă chiar și cu AKM-ul cu care până nu demult defila mândru pe stradă? (Lucian Davidescu, riscograma.ro)

Amendat pentru tulburarea liniştii publice cu lozinci contra regimului actual

Evenimentele de duminică seară, când jandarmii s-au confruntat cu un grup de protestatari violenţi, au făcut victime şi printre oamenii care au venit în Piaţa Universităţii pentru a manifesta paşnic.

Unul dintre protestatarii care consideră că a fost victima unui abuz al forţelor de ordine a scris pe adresa site@antena3.ro pentru a relata un astfel de episod.

Bărbatul povesteşte că a ajuns în piaţă cu aproximativ 10-15 minute înainte de intervenţia în forţă a jandarmilor, cea de la Teatrul Naţional, în jurul orei 19.30-20.00. După ce a scăpat din busculadă, cetăţeanul a fost ridicat de jandarmi şi condus la secţia de poliţie.

La secţia nr. 15, i s-a întocmit un proces verbal, prin care a fost amendat pentru tulburarea liniştii publice, conform articolului 3, punctul 25 din legea 61/1991.

În motivarea sancţiunii, agentul a scris despre contravenient că “a tulburat ordinea şi liniştea publică în zona mai sus menţionată (N.R. Piaţa Universităţii) scandând lozinci contra regimului politic actual“. (antena3.ro)