Motto: „Aşa vreau, aşa îmi place, voinţa mea ţine loc de lege” (Juvenal, versul 223, satira VI)
Într-un context istoric inflamat, posibil chiar un război extins în Orientul Apropiat, mass-media românească zburdă frenetic printre teme minore şi subiecte nesemnificative.
Ce determină o astfel de atitudine când în Siria au fost aduse acuze privind folosirea armelor chimice?! Răspunsul îl găsim şi vom arăta principalii vinovaţi. Temele mari nu au voie să fie abordate deoarece patronii marilor trusturi media caută să-şi salveze propria poziţie.
În linii mari, „polemicile” sunt subordonate celor două mari găşti aflate în competiţie şi conduse de Dan Voiculescu şi Traian Băsescu. Toate celelalte probleme ardente ale momentului capătă un aspect secundar. Haideţi, dragi citiori, să punctăm câteva:
1. În staţiunea Mamaia, premierul Ponta a făcut o declaraţie halucinantă: „România se va regionaliza înainte de adoptarea Constituţiei”, fiindcă aşa vor muşchii lui sau aşa a primit ordin expres de la tata socru, liderul de facto al USL-ului. În afară de această ilegalitate, paralel cu ea, se ridică o altă monstruoasă problemă: banii pentru mafioţi la schimb cu mediul şi ecosistemul distrus.
Roşia Montană a fost un punct forte în campania USL-ului. În campania electorală, liderii USL afirmau: „Noi nu facem ce a făcut PDL-ul. Respectăm mediul natural şi voinţa poporului. Noi spunem un NU hotărât tratării mediului cu cianuri”. Asta a fost în campanie. Proştii au votat, şmecherii au uitat. Nu mai contează că ecosistemul va fi afectat pe sute de ani. Contează banul care iese rapid şi care intră în anumite buzunare. Aici lângă premierul Ponta trebuie să-l amintim şi pe „marele ecologist” Crin Antonescu. Realitatea demonstrează că el luptă pentru o altă faţă a proiectului Gold Corporation. Printre numele sonore care au sprijinit acest proiect în Parlamentul European se numără şi Adina Vălean, azi soţia lui Crin Antonescu. Deci prezidenţiabilul, aflat în cădere liberă în toate sondajele, a jucat la două capete, dar inabil. În declaraţiile de presă este focos ecologist iar în realitate îl aflăm cu gândul la încasările materiale. În cele din urmă, Guvernul a dat drumul acestui proiect. Puşi în faţa unui fapt împlinit, mulţi dintre PSD-işti încearcă să o dea la întors. Însuşi Ponta a afirmat că este un proiect foarte complicat şi mai trebuie să fie reexaminat. În realitate însă, USL are două discursuri: unul pentru un electorat flămând şi slab informat şi un altul pentru patronii lor, adică şefii mafiei. Evident că România se va alege doar cu pagube de mediu din proiectul Roşia Montană, pe când mafia care a acceptat acest proiect va număra mulţi bani în conturile din Elveţia. Totuşi, să nu uităm că actualii lideri Ponta şi Antonescu sunt artizanii proiectului Roşia Montană precum şi ai unui al proiect legat de exploatarea gazelor de şist.
Marea Neagră. Încă din vremea lui Nicolae Ceauşescu existau informaţii că România are mari rezerve de petrol şi în Marea Neagră. Lucru confirmat chiar în zilele noastre. Este adevărat şi ne bucură acest fapt. Însă mai există o problemă: cine va exploata aceste resurse şi câţi din banii obţinuţi din exploatarea lor vor intra în vistieria ţării şi câţi vor intra în conturile firmei care va exploata perimetrele în cauză? Probabil se va uza de aceeaşi şmecherie ca în situaţia Roşiei Montane. În ambele cazuri, responsabil pentru aceste lucruri este guvernul Ponta.
2. Pentru mai multă demnitate. Suntem mereu pregătiţi să ţinem discursuri memorabile, să ne aflăm plângând la TV sau în presă soarta foştilor deţinuţi politici, a ofiţerilor regalişti arestaţi zeci de ani pe nedrept, dar în practică ce se întâmplă? Asistăm la un grotesc spectacol, privind succesiunea la sceptru în „regala” familie Cioabă pe când ne întrebăm cu indignare când televizunile particulare se vor ocupa de biografiile adevăraţilor luptători anticomunişti. Paradoxal, deputatul Mădălin Voicu s-a angajat să realizeze un proiect de lege care să interzică folosirea de însemne „monarhice” în lumea ţigănească. Curios este faptul că nici un reprezentant al intelighenţiei româneşti, până mai ieri mare monarhistă, nu a avut nici o intervenţie curajoasă în acest sens.
Ca un epilog, administratorul Borza, un fel de lichidator al Hidroelectrica, este urmărit penal. Iniţial fusese numit ca să-i înfunde pe „băieţii deştepţi” din energie. Astăzi se constată că de fapt el le-a copiat perfect metoda: este acuzat de concedieri ilegale şi de însuşirea unei sume importante de la buget în folos personal. Aceasta este situaţia de fapt a României, care nu reiese imediat din comentariile marilor analişti politici, cu temă impusă de patronii lor: Voiculescu şi Băsescu.
În tabăra lui Voiculescu, realizatorii de emisiuni şi comentatorii invitaţi se fac că nu au auzit de propunerea procurorilor de condamnare la 12 ani de închisoare, cu executare, pentru patronul lor. În paralel cu această propunere, „Evenimentul Zilei” a scos în evidenţă trecutul lui Dan Voiculescu, nu atât de turnător la Securitate, cât de angajat al acestei instituţii. „Evenimentul Zilei” arată cu ce se ocupa distinsul senator conservator în vremea când lucra la Crescent şi Dunărea. În fond, mica noastră presă este preocupată de războiul dintre Băsescu şi Voiculescu şi temele minore de scandal, ca în satira lui Juvenal: „Aşa vreau, aşa îmi place, voinţa mea ţine loc de lege”, în vreme ce în Israel se distribuie populaţiei civile măşti de gaze.
autor: Adrian Majuru
sursA: cotidianul.ro
Adauga comentariu