Strigoii vechi şi noi

Motto
… aşa şi eu, ce încă-n gând fugeam,
privii-ndărăt pădurea de strigoi
din care-n veci ieşit-a viu vreun neam.
Dante Alighieri, Infernul

Numai cine n-a vizitat infernul nu ştie să recunoască un strigoi. Noi, românii, într-o pribegie de jumătate de secol printre cercurile şi bolgiile sale, am devenit experţi în a recunoaşte şi a simţi pe propria noastră piele prezenţa strigoilor: strepezeala respiraţiei lor acre, veninul faptei lor răzbunătoare.
“Pădurea de strigoi” din vremea secerişului roşu ne urmăreşte încă. O ştim, ameninţătoare, la tot pasul, hrănindu-se din ură şi setea de-a ne vedea terminaţi, ca popor.

Atâta ticăloşie sufocantă! Sunt mulţi, organizaţi, au lideri deghizaţi în fiinţe umane şi şiretenia ciupercilor otrăvitoare. Dar, la răstimpuri, pentru că lipsa de substanţă umană îi face necugeţaţi, se dau de gol. Şi atunci le putem zări pentru o clipă ruina tigvelor descărnate, limbile necrofage, craterele pietrificate ale ochilor – oglinda sufletului. Ce ironie, să amesteci sufletul uman într-o astfel de luciferiadă!

Nu ştiu când a devenit Traian Băsescu moroi. Poate atunci când a semnat pactul cu diavolul securităţii comuniste, poate mai târziu când, navigând prin aburoase tenebre, o jelea pe mama sa încă vie, chemând-o lângă el… Nu ştiu. Poate s-a născut gata moroi, cu misiunea de a prelua un blestem asupra poporului român pe care să-l ducă la împlinire. Cert este că atunci când îşi punea marinarii să-l care în spinare şi când incendia nave, ca să-şi şteargă urmele, îi fusese deja refuzată intrarea în înpărăţia lui Zamolxis; juca după reguli necurate. Evenimentele din decembrie 1989 l-au prins, aşadar, strigoi. Strigoi vechi!

După care a devenit strigoi nou. Şi nu dintre aceia de bântuit case triste ci de nenorocit popoare şovăitoare.

La dracu însă (unde altundeva?) cu acest personaj. El este deja identificat, repertoriat (la aceeaşi literă cu Belzebut, Bercea, Berilă), menit smoalei şi catranului. Tot ce trebuie să mai facem în legătură cu el este să nu-i uităm crimele şi hoţiile şi să nu-l urmăm. Spre orice îndemn, cât de bun ni s-ar părea. Căci scopul lui final este acelaşi ca atunci când ne-a amăgit să-l înscăunăm preşedinte: distrugerea criteriilor morale, respectului de sine şi identităţii celor de aceeaşi limbă, cea în care eu scriu şi voi citiţi aceste gânduri. De aceea, acum când el şi uriaşul său aparat de propagandă au declanşat un atac furibund asupra preşedintelui Klaus Iohannis, eu devin extrem de bănuitor: deşi argumentele de atac împotriva “preşedintelui sfinx” sunt în general corecte (eu le-am folosit înaintea lui Traian Băsescu), nu cumva există riscul ca mai răul să ia locul răului?

Mai ales că, împins de presiunea actualităţii, zilele trecute şi-a scăpat masca de pe faţă şi un alt strigoi vechi şi nou: complicele Monica Macovei.

Renumele de strigoi vechi şi l-a câştigat în râvnele de procuror comunist dovedite din tată în fiică. Monica Macovei a fost zelos procuror comunist, iar tovarăşul Vasile Gherghescu, tatăl ei, a fost decorat cu Steaua Republicii Socialiste România de însuşi Nicolae Ceauşescu, în aceeaşi festivitate cu Iulian Vlad şi Nicolae Pleşiţă. Este o grandioasă intrare în lumea strigoilor, nu? Diabolica fiică a decoratului a vrut însă cu tot dinadinsul să-şi depăşească tatăl: mineriada din iunie 1990 o evidenţiază ca procuror – anchetator al “golanilor” întemniţaţi de regimul Iliescu la Jilava. De partea cui credeţi că a jucat acest strigoi cu fustă atunci? Aţi ghicit: de partea strigoilor.

Primul care a dat de înţeles că strigoiul vechi Monica Macovei a devenit un strigoi nou a fost nevricosul Mihai Neamţu care, pentru a-şi lua curajul de a o îmbrăţişa fără daune, s-a protejat cu o funie de usturoi încinsă peste greabăn.

Dar cum chiar strigoilor le mai tremură mână în momentele de cumpănă, iată că şi Monica Macovei şi-a scăpat zilele trecute masca de pe figură, lăsându-şi la vedere adevăratul chip. Dizidenţa faţă de Traian Băsescu, poza ei de defilare după demascările din presă privind corupţia fostului preşedinte, nu a fost decât un calculat şi mincinos joc de politician. Ea este în continuare băsistul fidel şi săritor pe care-l ştiam, gata să-şi înjunghie poporul şi să spargă timpane atunci când se pun în joc interesele majore ale pricoliciului şef.

Declară, Monica Macovei, la Adevărul live:
„În politica externă mie mi se pare că suntem inexistenţi. În ceea ce priveşte politica externă, preşedintele Iohannis e slab. România era mai prezentă pe plan extern în timpul mandatelor lui Traian Băsescu. (…). Poziţia României din punctul meu de vedere este pe direcţia Statele Unite, în primul rând. Preşedintele Iohannis a mutat axa de politică externă a României spre Germania. (…) Cel mai important pentru noi este să fim cu americanii. Asta e garanţia de securitate cea mai mare”.

Indirect şi involuntar, Monica Macovei confirmă ce spuneam într-un articol recent: că tot asaltul disproporţionat pe care-l vedem în ultimele zile îndreptat împotriva lui Klaus Iohannis, inclusiv lansarea de către DNA a ipotezei „focului pus” la Colectiv în beneficiul preşedintelui, care astfel şi-a putut instala „guvernul meu”, reprezintă parte a unui război pentru supremaţie în România, declanşat de SUA împotriva adepţilor orientării prioritare a ţării către UE şi, în particular, către Germania”.

Minunat, vor zice unii. Cine să ne apere mai bine decât mama democraţiei şi a drepturilor omului?

Prăpastia dintre vorbe şi fapte!

Ne-au apărat americanii, cum ne amăgiseră, când Churchill, cu îngăduinţa lor, a pus degetul său gras pe harta Europei cum l-a pus? Lanturlu!!

Iar mai recent, când 7,5 milioane de români, deci ţara, au voit primenire şi îndreptare, ne-au susţinut ei, prin Gordon al lor? Flit! Asta ne-au servit! Cu isonul cui, la Bruxelles? Al strigoiului Monica Macovei. Care voia mai degrabă ţara sfâşiată şi poporul umilit decât demna ei autodeterminare.

Şi această mască de mortăciune mimând intransigenţa vine acum să ne ceară o derogare de la condiţia de român patriot: „Băsescu a fost mai bun. Americanii ne sunt salvarea”.

Să mori tu? Suflet de zodie rea! S-o dovedească!

Nu tu, strigoi vechi şi nou tratat chiar şi de apropiaţi cu usturoi, ci ei!

Să dovedească americanii, măcar o dată, că respectă acest popor pe care vor să-l pună paravan, la distanţă de hotarele lor, ameninţărilor asiatice.

Strigoii vechi şi noi ne-au sărit din nou la beregată! Nu-i pot vedea altfel decât sunt, oricât ne-ar minţi cu demonstraţii meşteşugite. Pe lângă ei, până şi Elena Udrea pare o nimfă.

De aceea, în încheiere, nu mă pot împiedica, privind spre acest sinistru cuplu, Băsescu – Macovei, de aspiranţi la “vindecarea” prin abdicare a României, să-l citesc pe epigramistul Romeo Petrasciuc:

“Doi strigoi, pe înserat
Se-ntâlnesc şi stau la sfat:
– Frate-meu, ca între fameni,
Te întreb: Tu crezi în oameni?”

Sursa: Contele de Saint Germain