Din motive de newsfeed, am dat peste noua productie a lui Liiceanu, ”Romania gurilor stirbe”. Si m-a inspaimintat teribil, desi nu cred ca am ajuns nici la jumatatea articolului. Cred sincer ca nu voi mai citi niciodata vreun rind scris de Gabriel Liiceanu.
Dincolo de viziunile politice diferite, dincolo de lacomia unor gesturi cu sunet de aur, dincolo de soaptele smerite spuse de-a dreapta oamenilor politici si puternici ai zilei, dincolo de toate astea exista ceva ce se numeste decenta. Nu e ceva ce afisezi numai in raport cu ceilalti, ca o haina mai buna pe care o imbraci cind iesi in oras. Nici gind. Este ceva ce vine dinauntrul tau si se rasfringe in afara. Este ceva ce nu poti mima daca nu exista.
Nu regasesc de mult timp decenta la foarte multi intelectuali romani de marca. Nici nu are sens sa le dau numele, este acea elita romaneasca mult alintata financiar si cu demnitati publice primite de vreo 26 de ani. Cit au performat, sau cit au beneficiat ei de pe urma acestor numiri si ce au facut pentru tara asta e o discutie separata. Raspunsul e simplu, nimic, dar motivatiile aceatui raspuns sint cu mult mai complicate. Liiceanu este egal cu el insusi. De pe pozitia lui superioara, la bratul presedintilor si cu scaun asigurat in conclavurile puterii normal ca nu avea cum sa vada saracia si lipsa demnitatii umane la intregi categorii sociale.
Uman, il pot intelege. Nu-l pot accepta, dar inteleg ca atunci cind maninci cu tacimuri de aur si faci baie intr-o cada de argint (metaforic vorbind) poti simti o anume greata cind vezi pe unul ca maninca de pe un ziar, in praful drumului, sau pe altul ca se spala intr-un lighean.
Daca Gabriel Liiceanu filosoful, intelectualul, somitatea, a fost in stare sa scrie acel articol, inseamna ca nu a inteles nimic, dar absolut nimic din societatea peste care se pretinde elita. Stirbii fara demnitate umana stau cu mina intinsa la pomenile statului pentru ca elita, mult aurita elita, sa aiba parte de edituri, de finantari uriase, de numiri in posturi cheie, de promovari, de traduceri afara pe banii stirbilor, de plimbari cu avionul prezidential, de fitiieli arogante in public samd. Gabriel Liiceanu si altii ca el sint cei care i-au lasat fara dinti.
Si nu, nu pentru ca lui Liiceanu ii lipseste demnitatea si intelegerea pentru acesti oameni nu-l voi mai citi niciodata, ci pentru ca mama mea, in anul in care mi-am facut masteratul afara din tara, obisnuia sa manince adesea piine cu ceai, iar casa o tinea vinzind carti din biblioteca. Mama mea are 81 de ani, a avut intotdeauna dintii in gura, dar m-a invatat ca lipsa de compasiune poate fi la fel de hida ca si prostia si rautatea. Drum bun domnule, sper sa nu te mai intilnesc niciodata.
Autor: Mihaela Raileanu
Sursa: Mihaela Raileanu
Clasa politica este intr-o confuzie in toata lumea, dar intelectualii ar trebui sa fie lumina unei tari.
Imi pare rau de Plesu si Liiceanu, care au fost in anii ’90 admirati si urmati de tinerii de atunci, sa ii vad ca imbatranesc urat. Pacat de tara asta!
O Lichea Ordinara, invatata sa traiasca dupa revolutie din banii dati de Soros, pt “serviciile” aduse in tradarea de neam si tara!