Adversar al politicilor de austeritate, preocupat de inegalitățile economice din Statele Unite și de consecințele lor, Joseph Stiglitz își vede tradus în franceza ultimul volum, The Great Divide (La Grande Fracture). Ocazie pentru Le Monde de a sta de vorbă cu laureatul Nobelului pentru Economie.
În cartea dumneavoastră spuneți că la originea crizei din 2007 au stat inegalitățile sociale. De ce astăzi acestea împiedică reluarea creșterii?
În primul rând pentru că ele sunt deseori rezultatul monopolurilor care paralizează economia. Dar, mai mult ca orice, pentru că inegalitățile constituie o mare capcană. Pentru americanii de rând, care au asigurări de sănătate proaste și al căror acces la educație este dificil, ascensorul social nu mai funcționează. Șansele lor de a-și vedea veniturile crescând sunt reduse. Or, fără creșterea veniturilor nu avem creștere a consumului, ceea ce împiedica relansarea.
Înainte de criza subprimelor, cheltuielile gospodăriilor americane erau artificial și dramatic umflate prin credite. Acum că a dispărut această pârghie, constatăm ravagiile făcute de inegalitate. Sunt incompatibile cu o creștere sănătoasă.
Însă recesiunea a sporit și mai mult inegalitățile!
Da, dar să nu ne înșelăm: inegalitatea nu este o fatalitate, este rezultatul unei opțiuni politice. De exemplu, există state care au reușit să combine creșterea cu echitatea, pentru că au făcut din aceasta un obiectiv. Este cazul țărilor scandinave, dar și în Singapore și Maurițius, care au reușit să-și diversifice economia mizând pe educație. Statele Unite au multe de învățat din aceste exemple.
Cereți statelor industrializate, în special Statelor Unite, să investească în inovație, infrastructură și educație. Ce facem însă cu datoriile publice care ating niveluri record?
Este o scuză foarte proastă. În Statele Unite, dobânzile reale sunt negative, iar în Europa sunt foarte mici: nu a existat o perioadă mai propice pentru investiții. Cu atât mai mult cu cât investițiile vor alimenta o creștere solidă în anii ce vin și, prin urmare, venituri bugetare suplimentare care vor permite echilibrarea conturilor publice.
A te îndatora pentru a construi viitorul nu este o piedică în calea creșterii. A nu face asta este un cadou otrăvit pentru viitoarele generații.
Va ajunge oare lumea la o ”stagnare seculară”, o lungă perioadă de creștere redusă?
Stagnarea seculară are două cauze. Prima este o cerere anemică mondială, în special din cauza politicilor de austeritate nejustificate din Europa. A doua cauză ține de semnele de întrebare ce plutesc asupra inovațiilor din ultimii ani.
Până acum, Facebook sau Airbnb, economia colaborativă nu generează câștiguri pe planul productivității comparabile cu cele ale revoluției industriale și nu știm să cuantificăm cât aduca la PIB.
Este imposibil de prezis dacă una dintre aceste inovații va schimba datele problemei în viitor. Însă un lucru este sigur: statele pot juca un rol aici, investind în cercetare pentru a favoriza aceste inovații. Doar investițiile companiilor nu sunt suficiente.
Dar dacă nicio inovație nu va relansa productivitatea?
Nu ar fi atât de dramatic, pentru că resursele planetei sunt limitate. Ne vom putea obișnui cu o creștere slabă, dacă ea este însoțită de o politică care să reducă inegalitățile.
În ciuda adâncirii inegalităților, economia americană a crescut cu 3,7% în al doilea trimestru. Nu este rău.
Creșterea americană este un miraj. Este drept ca avem o rată mică a șomajului (5,3%), însă o serie de șomeri nu au încăput în statistici. Țara are nevoie de 3 milioane de locuri de muncă. Rezerva Federală nu înțelege asta. Soluțiile sale nu sunt adaptate.
Creșterea din ultimii ani a fost alimentata de devalorizarea dolarului, ceea ce a mai crescut competitivitatea, și de bula bursieră. Însă scăderea dolarului a trecut, iar bula bursieră nu contribuie la creșterea consumului gospodăriilor decât foarte puțin. Nu este sustenabil.
Ce trebuie făcut pentru creșterea economică în SUA?
Sunt multe piste: investiții în cercetare, în educație, infrastructură, favorizarea accesului la învățământul superior, un salariu minim.
Ultimii ani au adus profituri disproporționate față de salarii. Această distorsionare este sursa inegalității și slăbește creșterea parțială. O altă modalitate este de a face din fiscalitatea noastră una mai progresistă și mai echitabilă. Nu este normal ca un speculator să fie mai puțin impozitat decât un muncitor.
De ce ar aplica asemenea măsuri un posibil președinte democrat, daca Barack Obama nu a făcut-o?
Barack Obama a comis greșeli, însa s-a schimbat ceva in Statele Unite. Mulți oameni politici, în special senatori, și-au dat seama că trebuie întreprins urgent ceva împotriva inegalității. Toți candidații democrați au aceasta prioritate.
Să vorbim puțin despre Europa. Atena va ieși din criză după al treilea plan de ajutor?
Acest plan este garanția că Grecia se va afunda într-o lungă și dureroasa depresiune economică. Nu sunt optimist.
Singura veste bună este că FMI cere o reducere a datoriei elene. Pe de altă parte, aceasta nu i-a împiedicat de europeni să adopte un plan de ajutor fără să spună nimic despre reducerea datoriei.
De ce datoria este o temă atât de sensibilă în Europa?
Din două motive. Primul este confuzia. Datoria este văzută ca o frână pentru creșterea economică, pe când, în realitate, este o asigurare în plus pentru un viitor prosper, pentru că datoria finanțează investiții cheie. Europenii au uitat asta.
O parte din dreapta politică din Europa alimenteaza această isterie din jurul datoriei cu scopul de a a lovi statul providență. Obiectivul lor este simplu: să reducă spațiul de mișcare al statelor.
Este foarte îngrijorător. Prin această viziune limitată asupra lumii, prin obsesia austerității și fobia datoriilor, Uniunea Europeana este pe cale să-și distrugă viitorul.
Autor: R. C.
Sursa: Cotidianul
Adauga comentariu