Ștefan cel Mare – exoftalmic și dismorfic, cap marțian pe trunchi atrofic

În loc de introducere
Întotdeauna m-a emoționat monologul lui Ștefan cel Mare din „Apus de Soare“. Să poarte oare vina pentru această slăbiciune George Calboreanu, inegalabilul interpret al eroului?… E posibil – nu zic – să fi contribuit și el. Grosul răspunderii cred însă că stă, cum a stat și Moldova, pe umerii voievodului, numit de contemporanul său, Papa Sixtus al IV-lea, drept luptătorul lui Hristos – „Athleta Christi“.

Gura păcătosului adevăr grăit-a

Sâmbătă, 28 noiembrie 2015, la Gura Humorului s-au aniversat 525 de ani de la atestarea documentară a localității. Au fost muzici de fanfară, corale eroice – nelipsind „Cântă cucu-n Bucovina“, au fost parade de cai, soboare de preoți, cuvântări înflăcărate rostite de politicieni-„bucovineni verzi“. Evident însă că au cuvântat și oameni cinstiți. Gheorghe Flutur, de pildă, a spus în sfârșit un adevăr: că vorbește cu emoție (foto 1). Era normal: nu trecuseră decât trei zile de la băgarea în cătușe a colegului său de partid Ioan Oltean. Și știți cum e în sport: să-ți tot faci încălzirea pe margine, fără să știi precis dacă te bagă, nu e ușor. Iar președintele Consiliului Județean, Cătălin Nechifor (foto 2), a citit de pe ecranul telefonului personal „cuvântul“… patriarhului Daniel (sic!) adresat bucovinenilor. Poate că un preot ar fi fost mai nimerit.

Unde ești tu, Ștefan, Doamne?!
În urmă cu câțiva ani, prefectul de atunci, Orest Onofrei, ura bun venit stăpânului Schweighofer – la inaugurarea șantierului colosului mâncător de lemn de la Rădăuți – asigurându-l că se află, de fapt, în „ducatul oriental al Austriei“. Nu în România, așadar. În 28 noiembrie 2015, drept confirmare a desprinderii Bucovinei de patrie, în dangăte de clopot și binecuvântări popești, a fost înălțat pe catarg drapelul Bucovinei, cel de pe care, mefistofelic, râde-n nasul tuturor, un chip negru cu cornițe (foto 3). Este stema Bucovinei, creată în 1775 de către administrația Imperiului Habsburgic. Prin comparație cu stema Moldovei lui Ștefan, efectul caricatural este strident.

„În sănătatea coanei Joițica, că e damă bună!“
Cu prilejul aniversării amintite, bomboana pe coliva Bucovinei a pus-o dezvelirea unei statui. Ghiciți a cui?… Nu!… Nu vă repeziți, că nu e deloc simplu. Vă las, așadar, iubiți cititori, să ghiciți cine se ascunde sub rochia de seară cu capă pe umeri (foto 4). Ei bine, așa, fără cap, recunosc: e greu de brodit cine-i dama. Dar să vă ofer ceva mai mult (foto 5). Ei?… Cu siguranță că nici așa nu veți ghici-o. E drept că unii dintre dumneavoastră s-ar putea să-și imagineze că, în Bucovina întâmplându-se tărășenia, nu e vorba de o damă bine, ci de pletele lui… Eminescu. Acestora le-aș zice „călduț spre cald“, fiindcă doamna cu pricina pretinde c-ar fi domn. Și nu unul oarecare, ci chiar Domnul Ștefan (foto 6).

Exoftalmic și dismorfic, cap marțian pe trunchi atrofic
Din intertitlu am zis totul despre acest hibrid fizionomic, rezultat din încrucișarea lui Rică Venturiano cu un oarecare Figaro de provincie. Acum să nu mă întrebați ce e cu acea cută dură, năzărită orizontal deasupra nasului, că n-am nicio explicație. Niciuna anatomică, vreau să zic, fiindcă, oricât de încruntat ar fi cineva – fie el și voievod – ridurile V-ului intersprâncenar, la pământeni cel puțin, sunt verticale.

„La trecutu-ți mare“, spray Deco-Color!
Parcă le caut… Înaintea dezvelirii statuii, aflându-mă la magazinul de „metalo-chimice“, am auzit cum o tânără a cerut câteva spray-uri Deco-Color, aurii, lămurind: „Pentru maestru“. Pe când am ieșit, l-am zărit chiar pe maestrul Dăneasa în persoană: pulveriza „aur“ pe mustața domnească, cocoțat în nacela unei autoutilitare de la „electrica“.

Cei patru Chucky de-acum în con de umbră
Certamente hibridul cu pretenții de Ștefan cel Mare va plasa într-un con de umbră pe femeia cu sân gol și ulcior, înconjurată de patru Chucky (foto 7, 8), lângă care, ani la rând, turiștii străini se fotografiau, râzând. Privindu-i îmi aminteam de rostirea lui Pușkin, izbucnind în hohote, atunci când prietenul său, Gogol, îi citea din scrierile sale: „Doamne, ce tristă-i Rusia!“

Autor: Nicolae R. Dărămuș

Sursa: Kmkz.ro

NOTA REDACȚIEI:
Cel mai nou volum scris de Nicolae R. Dărămuș este „Inocenții marii terori”  și a apărut la Alexandria Publishing House în 2013. Ecolog, prozator, publicist, desenator şi fotograf de natură, Nicolae Dărămuș a fondat în 1994 Societatea Nordică de Ecologie TUA RES AGITUR (SENTRA), axată pe educaţia „pro natura” prin mijloacele artelor – literatură, fotografie, desen, film – şi pe activităţi de teren (preponderent pe observarea şi dezvăluirea spre public a agresării patrimoniului faunistic şi a habitatului forestier).

Gandește România recomandă INOCENȚII MARII TERORI, o carte scrisă în numele celor care nu se pot apăra, cuvântând în faţa oamenilor.