“Când cei care comandă îşi pierd ruşinea, cei care se supun îşi pierd respectul.”
Deja devine insuportabil să se tot invoce reformarea statului. În limbaj contemporan se pare că reformare sau deformare sunt sinonime. În interesul cui?
Odată ce individul devine doar un mijloc pentru a sluji intereselor unei entităţi superioare, numită societate sau naţiune, aproape toate trăsăturile regimului autoritar care ne stârnesc oroare decurg în mod necesar. Intoleranţa, ignorarea completă a calităţii vieţii sunt urmări fireşti şi inevitabile ale acestei premise fundamentale. Reforma devine un scop în sine, chiar dacă aceasta presupune sacrificarea indivizilor. Iar statul devine principalul inamic al cetăţenilor. Este de fapt situaţia stranie cu care ne confruntăm. Un stat-monstru care a declarat război celor care au avut neşansa de a fi contemporani cu el. Devorând destine, masacrând valori, ucigând speranţe, distrugând idealuri. Un conflict care în termeni tehnici este denumit REFORMĂ!
Rezultatul unei asemenea raţiuni este faptul că conducătorul suprem stabileşte în mod prioritar ţintele. Cei care îl susţin nu trebuie să aibă idealuri personale pe care să dorească să le realizeze, nici o idee despre rău sau bine care să poată încurca intenţiile conducătorului. Singurul lucru care le domină existenţa este să facă parte dintr-un mecanism care să funcţioneze ireproşabil şi să aibă o forţă copleşitoare în faţa căreia totul se înclină.
Un asemenea tip de lider de regulă este mânat doar de o antipatie instinctivă faţă de starea de lucruri pe care a găsit-o şi de dorinţa de a crea o nouă ordine mai apropiată de modul în care vede el lucrurile. El este cel care enunţă, ceilalţi repetă! Totul bazându-se pe o viziune unilaterală asupra faptelor, transformate în teorii ştiinţifice pentru a justifica o opinie preconcepută. În consecinţă el este rupt de realitate, fiindu-i „imposibil” de a înţelege nevoile cu care se confruntă proprii lui cetăţeni. Făcând un scop în sine din reformarea statului sacrifică fără menajamente şi fără a-şi exprima compasiunea libertăţi, drepturi, sentimente şi tot ceea ce implică valori umane.
Ieri preşedintele ne-a comunicat că suntem cu toţii de vină pentru situaţia prin care trece România. Asistăm, de fapt, la un mecanism de aruncare a vinei, a responsabilităţii în spinarea cât mai multora pentru a face uitate greşelile personale. Refuz acceptarea unei asemenea ecuaţii simpliste. Nu mă simt responsabil pentru faptul că un lider-jucător a încercat să joace la cacealma! Jocul nu a ieşit şi acum suntem consideraţi responsabili cu toţii pentru eşec.
Andrei Pleşu cu mai mulţi ani în urmă sesiza că suntem marcaţi de “…o tendinţă de a plasa mereu răspunderea, greutăţile, vina spre altcineva. Când mereu e de vină altcineva, nu e de vină nimeni”.
Cacealmaua continuă… Pe banii cui?
prof. Lehaci Florentin
sursa: proatitudine.ro
Asa zisele partide si oamenii asa zis politici din acest moment,NU SUNT IN STARE SA CONDUCA ROMANIA. Nu au mentalitatea de conducatori, sau cum s-ar zice, nu au stofa. Cand vor aparea acei conducatori adevarati nu se stie. Oricum, cei de azi sunt niste nenorociti care in afara de furt pe fata, minciuna, promisiuni neonorate fara rusine,lipsa de onoare si de raspundere nu mai stiu nimic altceva. Vai de capul nostru. La cine sa cerem ajutor ?
Mai intai ii plange de mila individului, apoi il acuza pe individ ca hotaraste singur. Deci hotarati-va: individualismul este democratie sau totalitarism?!