Politică

SRI cochetează cu înalta trădare?

Când lansez această gravă întrebare din titlu nu mă refer doar la oameni izolați din SRI ci la instituție în ansamblul ei, ca structură de putere. Precizarea de mai sus se impune în acest punct pentru că a devenit o modă printre „temerarii” critici ai sistemului subteran, ai statului paralel, ai abuzurilor comise sub pretextul apărării interesului național, să se acopere prin fraze de genul: „evident, nu mă refer la instituție în ansamblul ei. În instituție trebuie să avem încredere căci, în covârșitoare majoritate, ea este populată de profesioniști onești și patrioți.



Mă refer la ciurucuri izolate, strecurate în interior de grupuri de interese lipsite de scrupule, ciurucuri care fac jocuri la comandă, trecând la „opționale” constituția și legile țării”.

Din păcate această limitare, care o fi fost cândva valabilă, a rămas acum doar o iluzie. Boala s-a extins. A depășit nivelul de mulțime discretă (în sens matematic), unde „combinatorii” sunt minoritari și acționează răzleț. Boala s-a consolidat într-un mod îngrijorător, agresiv, prin leme de continuitate (vezi protocoalele secrete) și strategii subversive.

Lucrurile sunt conduse prin intermediul unor fanatici gălăgioși, într-o direcție neo – legionară. Principalele caracteristici ale acestei direcții sunt violența, intoleranța și relativizarea democrației.

O minte genială, dar din păcate în egală măsură și diabolică, a creat un virus social pentru care  a găsit modalitatea de a-l face pandemic exact prin exploatarea ultimelor cuceriri tehnologice.

George Soros a imaginat  un relief planetar cu focare de infecție doctrinară în multe dintre țările importante ale lumii (el le-a numit  ONG-uri pentru „o societate deschisă”) apoi s-a folosit de Internet și de explozia Social Media printre componenții „generației grăbite” pentru a-l prolifera și a-l transforma într-o armă de creat haos și de preluat nedemocratic puterea în zone mai slabe de înger.

Eduard Helvig a fost bursier Soros. Sandra Pralong, actualmente consilier de stat al președintelui Iohannis, a înființat în anul 1993 Fundația pentru o Societate Deschisă în România. Guvernul Cioloș a fost instaurat, după tragedia de la Colectiv, cu sprijinul unor mișcări de stradă devenite ulterior #rezist și a numit la conducerea țării miniștri emanați de ONG-urile sorosiste (vă mai amintiți de „umanista” Raluca Prună, precedată de freedom – housista Cristina Guseth?) care și acum, după falimentul guvernării lor, încă mai fac gât și mai trag sfori!

Am devenit, ditamai țara, cât Ungaria, Cehia și Slovacia la un loc, jucăria unui magnat cinic care, ca și mustăciosul dictator al lui Chaplin, jonglează cu globul pământesc de parcă ar fi un balon populat de nevertebrate.

Iar SRI, care ar trebui să protejeze țara de orice i-ar ataca identitatea și statalitatea, nu doar că nu o protejează dar se face complice la dezsuveranizarea ei.

Această ceată de juni agitați care vor să întruchipeze miracolul transformării peste noapte a răului în bine, a vechiului în nou, fauna așa-zisului partid USR, nu reprezintă altceva decât produsul toxic al unor servicii secrete care acționează ca o juntă militară.

Faptul că o persoană îmbătată la un moment dat de putere (și acum mă refer clar la Florian Coldea) s-a gândit că își poate face (prin interpuși, evident) un partid propriu prin care să conducă țara indiferent cum aceasta votează, are precedente în istorie. Nu voi insista. Omul a pus degetul pe un ONG ușor de penetrat, Uniunea Salvați Bucureștiul, l-a împănat bine, în fiecare județ, cu oameni controlabili, apoi l-a înrudit cu toate ONG-urile sorosiste, l-a înregistrat ca partid, USR, a pompat în el ce trebuia ca să pară o emanație a societății civile (a… „societății deschise”) și l-a lansat la apă. Crucișătorul Potiomkin.

Finanțat prin ONG-urile afiliate, a început să pună la cale rebeliunea. Orchestrarea mișcărilor de stradă, declararea fățișă a intenției de a da jos puterea legitimă, apariția amenințărilor, a violențelor, a hărțuirii politicienilor neagreați, nu au fost decât primi pași. Au urmat uriașe campanii de propagandă și dezinformare pe plan extern și apoi, pe terenul astfel pregătit, elementele de doctrină neo – legionară în formă pură. Exprimate cel mai răspicat de Andrei Caramitru, membru USR și consilierul președintelui USR Dan Barna: „Vreau să le zic clar (pesediștilor, n.a.): nu vă jucați cu focul. Dacă așa ceva devine posibil și acceptat ca fiind constituțional – de ce nu am da și noi un OUG retroactiv în prima zi de guvernare care să anuleze tot ce ați făcut voi și să va și arunce în pușcărie imediat pe toți? Ce ne-ar împiedica dacă există precedent? Și de ce nu am face asta ÎNAINTE de a alinia toată legislația cu recomandările MCV si ale Comisiei de la Veneția? Așa scăpăm și de voi și rezolvăm și toată legislația juridică rapid (ca nu o sa mai aibă cine sa o blocheze – veți fi toți la Rahova și Jilava). Așa că gândiți-vă bine ce faceți!”.

Da, USR a fost la origine o creație artificială gândită de Florian Coldea. Dar acum?

Acum, iată, a fost adoptat de întregul SRI din moment ce abuzuri uriașe comise de membrii acestui partid sau pentru acest partid și împotriva coaliției de guvernare, trec în mod repetat neobservate, nemenționate, neinvestigate, nesancționate.

Alegerile europarlamentare din mai 2019 au dovedit cel mai clar, dacă mai era necesar, complicitatea SRI la imensa fraudă electorală produsă.

Aici nu mai poate fi vorba de o persoană sau un grup restrâns de persoane din respectiva instituție care a închis ochii la nenumăratele nereguli semnalate. Aici totul aduce a infracțiune instituțională, a acceptare și executare de ordin ilegal.

Apoi mai intră în discuție și modul perfect în care s-au așezat astrele pentru ca rezultatele acestor alegeri să respecte întocmai niște previziuni preelectorale, avansate de anonimi din sistem, rezultate care pareau de-a dreptul delirante. Dar, grație softului folosit și doar de cine trebuie controlat, acestea s-au împlinit întocmai: eliminarea ALDE, amputarea incredibilă a PSD, recompensarea ProRomânia și PMP cu trecerea pragului, sistarea oricărei numărători paralele.

Ei numesc rezultatul acestor alegeri reformare a clasei politice. Modernizare, progres, triumful statului de drept. Doar că sunt contraziși de chiar omul – miracol al acestei perioade, președintele USR Dan Barna, care, probabil amețit de vertijul sondajelor care-l dau pe cai mari pentru prezidențiale, a declarat nici mai mult nici mai puțin că „magistrații CCR sunt vârful de lance al penalilor din politica românească”. Doamne ferește de așa împuterniciți!!!

Țara alunecă, pe zi ce trece, spre dezordine, violență, pierdere a identității naționale, cedare de suveranitate. Prima instituție care ar trebui să descopere aceste derapaje și să tragă semnalul de alarmă este SRI.

Din păcate însă SRI nu face asta deoarece este prea ocupat cu jocurile politice. În loc să apere cu dinții poporul și țara, în loc să demanteleze rețeaua sorosistă care a paralizat practic orice exprimare onestă și transparentă a societății civile, în loc să descopere ce resorturi străine și ce interese ostile României se ascund în spatele unor demagogi toxici precum Klaus Iohannis, Dacian Cioloș și Dan Barna, domnul Helvig și ai lui se joacă de-a democrația fără democrație.

Ceea ce, în codurile de exprimare eufemistică, s-ar putea traduce prin „fentarea voinței populare”.

Dar în codurile juridice, cu formulări mult mai directe și mai  lipsite de menajamente, s-ar încadra la  „înaltă trădare”.

Dacă în această instituție, ce s-a abătut în ultima vreme tot mai mult de la menirea ei constituțională, există și patrioți adevărați, aceștia ar trebui să facă ceva pentru readucerea ei la matcă.  Măcar acum, în ceasul al 12-lea.

Alfel riscăm să avem parte de o repetare a istoriei exact în una dintre secvențele ei cele mai dureroase pentru români, personalizată prin cel supranumit „Căpitanul”. Oare domnul Barna o avea grad mai mare?

Sursa: Contele de Saint Germain

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu