Demagogia este forma supremă a prostituției intelectuale. Cultul mincinos, dar vînjos al nimicului. Mimarea contra cost a beatitudinii cînd te penetrează găunoșenia. Vestea bună e că atleții demagogiei cîștigă destul de bine chiar și în România.
Jurnalistul în care publicul român susține în sondaje că are cea mai mare încredere spune, între altele, că PSD și ALDE sînt “două partide care și-au asumat deschis scoaterea României din Uniunea Europeană.” Asemenea enunț nu poate fi contrazis. Cu ce argumente necontondente ai fi putut contrazice posterele de război care precizau, grijulii, că evreii sînt o plagă contagioasă?
Acilea se vede aplicată practic expertiza deținătorului de doctorat pe teme de propagandă și manipulare în filmul autohton. Adicătelea, e suficient de isteț și de instruit încît să știe că siniștrii autori ai acelor postere puteau oricînd răspunde că și evreii fac guturai, deci și ei pot fi oricînd contagioși în situații epidemice. Prin urmare, posterele aveau funcția utilitară de infoserviciu în beneficiu sanitar.
De asemenea, e suficient de isteț și de instruit ca să știe că, în susținerea unui delir mediocru, așa cum a fost cel rostit de Iohannis în joia mare ca să-și promoveze referendumul, propagandistul de sprijin trebuie să mobilizeze un delir încă și mai vijelios; trebuie să îngroașe plusînd, întărind, adăugînd, dublînd, dar avînd grijă să joce bine nonșalanța cînd susține că albul e negru, noaptea zi, iar anormalul suferă de-un firesc răvășitor.
De la Cotroceni, prin vocea inițiatorului #fărădepartid, s-a precizat în joia mare că referendumul din 26 Mai este contra PSD (nu și contra ALDE, CeTePeule tată!) și că, dacă românii – nu pesediștii – vor veni “alături de Mine”, se va schimba majoritatea parlamentară (deci nu și contra ALDE, CeTePeule tată!), cade guvernul, punem Noi altul bun etc. Toate astea în condițiile în care la 26 Mai sînt alegeri europene, iar referendumul e “pe justiție”. Justiție care e atacată de PSD. Nu și de ALDE, CeTePeule, da? Căci Noi sîntem tactician cînd contăm cu răbdare tihnită pe fisurarea alianței din această obsesiv repetată monomaculare strategică.
Justiția atacată (doar) de PSD e scula cu care revenim la putere prin referendum – explică dezarmant de sincer proeuropeanul Iohannis în joia mare anul curent. Nimic nu putea fi mai firesc – demonstrează atletic la televizor jurnalistul în care publicul român al anului curent susține în sondaje că are cea mai mare încredere.
Nu știu alții, dar eu sînt convins că un sondaj făcut pe bune în România anului 1988 l-ar fi plasat corect pe Dumitru Popescu Dumnezeu pe primul loc în topul influensărilor din presa română. Nici ăla nu era prost. Era doar plătit ceva mai prost. Firesc. Acea demagogie nu se ridica la această calitate.
Autor: Sorin Faur
Sursa: Sorin Faur Facebook
Acestui “Pacalici” neomarxist si anticrestin i se potriveste de minune zicala : “retardarea cand imi vine, rup camasa de pe mine “!!
Cristian Tudor Popescu, un fomist sorosisst care e si turnător SRI
Spune… “evreii sînt o plagă contagioasă” in context invalid.
Iubirea de arginti, viclenia, coruperea, minciuna, conspiratia… aste s-au “luat” asa ca nu ai cum sa contrazici oricum ai incerca – “nici asa” – contondent, “nici asa” – argumentand.
CTP, un pigmeu abject și jalnic cu pretenții de telectual