Institutiile decizionale ne-au livrat povestea cu imprumutul salvator de la FMI si CE si continua sa o faca, asezonand-o cu un optimism desantat, dar fara a ni se explica pentru ce au fost imprumutati banii si mai ales cum ii vom rambursa. Nu sunt cunoscute conditiile contractelor secrete incheiate cu institutiile finaciare de mai sus si cat de dezavantajoase sunt ele pentru Romania, implicit pentru platitorii de facto, simplii cetateni, asa cum ramane o enigma si de unde vor face rost de bani guvernantii, pentru a inapoia datoria. Se poate spune ca problemele nu se termina odata cu luarea in primire a banilor de la CE si FMI, ci dimpotriva, se vor complica din moment ce nimeni nu poate da raspunsuri clare cu privire la solutiile necesare pentru a avea o economie functionala, dar si de unde vor veni banii pentru a rambursa imprumutul. Nu cumva asistam doar la un moment euforic telecomandat al celor care au interes ca in acest an sa-si asigure anumite pozitii, chiar cu riscul de a amana doar un iminent declin? Realitatea este ca bancile si companiile straine au retras 4 miliarde de euro din tara in trei luni si vor continua aceasta operatiune, in ciuda documentului semnat la Viena, potrivit caruia bancile-mama ale institutiilor de credit din Romania nu-si vor retrage finantarile de pe piata locala in cazul reducerii rezervelor minime obligatorii (RMO) in valuta, ca urmare a intrarii fondurilor din imprumuturile externe de la CE si FMI, ceea ce arata, inca o data, incapacitatea decidentilor de a proteja interesele tarii precum si disponibilitatea de a face compromisuri care ne fenteaza cu brio. De altfel, se vorbeste si de faptul ca asa-zisa conditionare pe reforma in justitie pentru imprumutul de la CE a fost doar un motiv de a negocia un compromis, si anume ca Romania sa primeasca imprumutul la schimb cu reducerea drastica a finantarilor nerambursabile la care ar trebui sa avem acces, ceea ce ar taia orice speranta privind existenta unor fonduri mult clamate de guvernanti pentru realizarea de investitii si depasirea crizei. Pe langa problemele de mai sus, statul intretine in continuare un aparat birocratic mai mult decat profitor, ineficient si stufos, agricultura este mereu sacrificata, ca si educatia, cercetarea…, se taie bani de la anumite ministere, in vreme ce altele se scalda in sume imense cheltuite pe forme fara fond, cum ar fi banii bagati pentru un asa-zis brand de tara, total inutil de altfel, in conditiile in care un asemenea proiect ar trebui sustinut si de infrastructura, servicii de calitate, de hoteluri la standarde occidentale, de un clasament al destinatiilor cu care turistii pot fi atrasi etc., criterii care nu sunt nici pe departe indeplinite. Relaxarea fiscala pare doar un vis frumos, din moment ce apasarea datoriilor si nevoia de bani au facut ca ministerele sa se imprumute, iar urmatorul pas pare a fi majorarea taxelor. Impozitul forfetar este doar o prima masura, care in fapt are efectul invers decat cel invocat – cresterea veniturilor bugetare – din moment ce tot mai multe firme mici isi suspenda activitatea sau se inchid. Lista deciziilor gresite si a incompetentei pare sa fie lasata deschisa de catre decidenti, iar lipsa solutiilor ar trebui sa reprezinte un semnal clar de alarma pentru societatea romaneasca. Insa din pacate, aceasta inca mai crede in solutii salvatoare livrate la minut si in vorbaria populista. Crizele din trecut au aratat ca in timp ce economiile isi restabilesc cresterea produsului intern si echilibrul macroeconomic destul de repede, problema somajului, a salariilor, a numarului de salariati, are nevoie de un timp cu mult mai mare pentru a fi rezolvata. Dar oare criza economica de astazi este una tipica? Si cat va mai dura pana cand criza economica va fi dublata de una sociala?
Roxana Arginteanu
sursa: cronicaromana.ro
Adauga comentariu