In contextul economic international extrem de tensionat din cauza indatorarii masive, ajunse la nivelul statelor care n-o mai pot gestiona fara grave turbulente, teza oficiala din Romania este ca datoria publica a tarii este, la standardele actuale, una relativ mica: 37-38% in raport cu PIB-ul, fata de o cota cel putin dubla in medie pe ansamblul Uniunii Europene si fata de procente echivaland sau chiar depasind PIB-ul cum este in cazul unor tari precum Grecia, Italia, Portugalia, dar si Marea Britanie, SUA si Japonia.
Tot oficial se spune ca, pentru a pastra acest avantaj comparativ, Romania vizeaza cel putin o stabilizare, daca nu chiar o reducere a prezentei cote a datoriei publice in PIB.
Nivelul relativ scazut al datoriei publice in Romania nu poate in vreun fel sa diminueze ingrijorarile despre indatorarea publica in Romania, ingrijorari care n-ar putea fi decat maxime. si aceasta din doua motive.
Unul este ca problemele generate nu depind doar de nivelul absolut si chiar relativ al datoriei, ci si de capacitatea economiei si bugetului de a le face fata.
Sa tinem cont ca datoria publica in Romania esta, intr-adevar, sub 40% din PIB, dar la un buget ce reprezinta doar 30% din PIB, ceea ce o face sa reprezinte o povara aproape dubla in raport cu o datorie publica similara, dar dintr-o tara unde bugetul ajunge la 50% din PIB. Caci, desigur, PIB-ul este un reper global de comparatie, dar bugetul o plateste de fapt in mod concret.
Al doilea motiv este insasi viteza ametitoare cu care datoria publica a crescut in ultimii ani si care arunca in zona neseriozitatii perspectivele de care se vorbeste oficial in ce priveste stabilizarea sau chiar reducerea relativa a acesteia.
Datoria publica in Romania a luat-o pur si simplu razna, dublandu-se in ultimii doi ani.
Doi ani considerati de criza! Asa ceva nu este normal! Explicatia oficiala este ca, din cauza nesustenabilitatii lasate in economie de guvernarea anterioara, cea actuala a fost nevoita sa se imprumute, deci sa se indatoreze, spre a face fata obligatiilor, inclusiv celor legate de salarii si pensii.
Nu este adevarat decat in proportie de maximum 20%! Grosul indatorarii vine din alta parte! Cei doi ani mentionati au fost ani de reducere a cheltuielilor statului, inclusiv si inainte de toate pe seama taierii salariilor, inghetarii pensiilor si amputarii programelor sociale.
Adaugand si efectul majorarii impozitelor in frunte cu TVA, logic ar fi fost ca indatorarea chiar sa scada sau macar sa stagneze ori, cel mult, sa creasca usor, dar nicidecum sa explodeze! In realitate, indatorarea provine in principal din preluarea de catre stat a finantarii pietei dupa sistarea, in contextul crizei, a finantarii private de catre capitalul strain si in primul rand de catre bancile straine din Romania.
Aceasta a fost esenta programului FMI. Statul roman nu avea insa bani pentru asa ceva. A venit pe piata cu banii luati pe cheltuiala sa de la FMI. indatorarea statului a crescut in sageata. Acum urmeaza plata!
Taierile de cheltuieli nu cantaresc suficient pentru a se avea din ce se plati rambursarile si dobanzile aferente.
In timp ce, dupa atatea taieri, economia este si mai putin capabila sa genereze fondurile pentru plati. Indatorarea va continua inca si mai abitir pentru a se face rost de banii cu care sa se plateasca datoriile vechi ajunse la scadenta. Cei ce prevad stabilizarea sau chiar reducerea datoriei publice fac politica, si nu economie!
Sa vedem insa pe ce baza vizeaza sau prognozeaza acestia o stabilizare sau chiar o reducere relativa (adica a cotei in PIB) a datoriei publice.
Nivelul relativ al datoriei publice nu poate scadea decat daca se reduce absolut datoria in sine, ceea ce este exclus, sau creste PIB. De fapt pe acest ultim aspect pur ipotetic se accentueaza, de parca s-ar face promisiuni electorale, si nu analize financiare!
Dincolo de aceasta premisa ipotetica pentru viitorul datoriei publice, trebuie luat in calcul ca nivelul relativ al datoriei (adica in echivalent PIB) se poate reduce doar daca cresterea PIB este mai mare decat dobanda medie la datorie.
Cum dracu’ sa platesti insa dobanzi de 3% la euro (cum este in cazul imprumutului de la FMI-CE) si de peste 7% la lei (cum este in cazul imprumuturilor statului de la bancile straine de pe piata interna) la o crestere economica de numai 1–1,5%, fara a se apela la noi imprumuturi care maresc datoria?! Si, daca diferenta pentru dobanzi vrei s-o iei din buget, acesta nu poate fi executat decat foarte strans, adica in deficit derizoriu sau chiar in excedent operational, cu pretul insa al taierii de programe sociale si, fara indoiala, de investitii.
In Romania, plata datoriei deja contractate nu se poate face decat prin scaderea nivelului de trai, chiar si la cresteri rezonabile de PIB. Doar la cresteri economice foarte inalte se poate rupe aceasta nefericire, dar asemenea ritmuri de crestere nu sunt realiste!
ILIE SERBANESCU
sursa: cronicaromana.ro
Adauga comentariu