Analize și opinii Cultură și Familie Politică

Sistemele corupte nasc oameni de neînlocuit

Sistemele corupte se bazează pe complicităţi murdare. Darea de mită presupune luarea de mită, reuşita şantajului presupune acceptarea şantajului, cumpărarea sufletului presupune suflete de vânzare.

Traian Băsescu este, provizoriu, de neînlocuit pentru administraţia americană. Întrucât pentru marele licurici domnia sa nu reprezintă vreun sfânt, nici vreun exponat de tezaur cu care să se mândrească punându-l în vitrină, putem presupune că a fost transformat de acesta într-o placă turnantă pentru potlogării de anvergură, potlogării cu înalt grad de corosivitate olfactivă. A ajuns să ştie prea multe şi prea compromiţătoare despre subteranele nemărturisibile ale celei mai mari democraţii pentru ca aceasta să rişte înlocuirea lui. Şi apoi pe cine să pună în loc cât ai clipi, la fel de corupt şi îndatorabil? Deocamdată, aşadar, de neînlocuit.

Sistemele corupte au geometrie de piramidă răsturnată. Oricât le-ai ataca şi slăbi la bază, nu le poţi prăbuşi până nu le retezi vârful. De-asta vârful este cel mai protejat, uneori chiar din afară. El îi ţine în cârcă pe toţi. El poate, dintr-o singură mişcare, închide robinetul sevei ascendente. Că aşa e seva de la buget, antigravitaţională.

Unde vi se prezintă oameni de neînlocuit, în pofida legilor şi a Constituţiei, să ştiţi că aţi dat de măduva corupţiei.

Avem un exemplu copleşitor: referendumul, Băsescu, americanii. Ce vocea poporului, ce democraţie? La dracu’! Ce Constituţie, ce Comisia de la Veneţia? Pentru imbecili! Hillary Clinton decide că Băse e de neînlocuit? Se execută. Realizaţi ce adâncă e haznaua? Ce important vidanjorul?

Ne-au fost livrate alte două exemple de “neînlocuibili”, peste orice legi şi cutume: Kovesi şi Morar.

De ce oare păpuşarul din vârful piramidei ţine atât de mult la aceste două marionete cu termenul legal de valabilitate expirat de mult? De ce le vrea, neapărat, în cadrilul lui? Chiar şi cu pălăriile inversate? Nu cumva pentru că, împreună cu ei, formează trepiedul de invalid care l-a ţinut, până acum, să nu se prăbuşească?

Cramponarea disperată a lui Traian Băsescu de Kovesi şi Morar arată că sistemul corupt pe care l-a creat în justiţie, dimpreună cu aceste unelte, conţine atâta fărădelege şi ticăloşie încât înlocuirea lor chiar şi cu alte slugi, la fel de obediente, ar reprezenta un mare risc de colaps al sistemului, prin simpla tresăltare a putreziciunii.

Da, sistemele corupte nasc oameni de neînlocuit. Asta deoarece fiind bazate pe minciună, complicitate şi compromis, creează dependenţe mai temeinice şi mai nocive decât cele mai invazive droguri.

Înlocuirea bruscă, deşi legală şi legitimă, a lui Traian Băsescu de la manetele combinaţiilor oculte pe care America le gestionează prin interpuşi, via Bucureşti, ar fi împins aceste combinaţii într-un sevraj cu consecinţe imprevizibile.

La fel s-ar întâmpla, probabil, şi cu sistemul poliţienesc edificat azi în România prin intermediul procurorilor excesiv de zeloşi şi a interceptărilor lor abuzive, dacă Kovesi şi Morar ar pleca, aşa cum le cere legea, cu secretele lor infamante cu tot.

Dacă vreţi să identificaţi măduva corupţiei din instituţiile statului român, aveţi o cale foarte simplă de urmat: căutaţi oamenii din aceste instituţii pe care nici legile, nici Constituţia ţării, nici referendumul, nici voinţa majoritară a populaţiei ţării nu-i poate dizloca şi înlocui.

Apoi, după ce i-aţi identificat, şi dacă vreţi cu adevărat să eradicaţi această corupţie, faceţi ce depinde de voi pentru a-i dizloca şi înlocui. De exemplu, ieşiţi masiv la alegeri, în decembrie. (sursa: conteledesaintgermain.ro)

Romanialeaks.org: Adevărata miză a numirii Procurorului General

Cele peste 200 000 de dosare ascunse in sertarele parchetelor din intreaga tara!
Pe langa traditionalele orgolii si „harjoana” dusa de taberele politice pentru controlul Justitiei, adevarata miza a numirii noului procuror general al Romaniei este cu totul alta.
Peste 200.000 de dosare penale dosite in sertarele Codrutei Kovesi!
Este vorba despre preluarea a peste 200.000 dosare care au fost dosite pur si simplu in sertarele prim-procurorilor de la Parchetele din toata tara. Desi unele dintre dosare ar fi trebuit date in lucru inca din 2007, dupa cum sustin sursele noastre, ele nu au fost nici acum trecute in Registrul penal. Si cum in aceasta arhiva secreta pe care Inspectia Judiciara nu a putut sau nu a vrut sa o scoata la iveala se regasesc si nume grele ale vietii politice, dezgroparea „mostenirii” lui Kovesi poate face ravagii.

Nu le-au dat drumul!
Prim-procuror de la Parchetul de pe langa Judecatoria Giurgiu, Gheorghe Neagoe, a fost gasit in birou cu nu mai putin de 6.696 dosare…
Pana acum, temuta Inspectie Judiciara a Parchetului General nu a sapat indeajuns pe la Parchetele de pe langa instantele de judecata de la nivelul judetelor. Singura exceptie a fost in cazul  fostului prim-procuror de la Parchetul de pe langa Judecatoria Giurgiu, Gheorghe Neagoe, care, in urma presiunii mediatice pe cazul uciderii baschetbalistului american  Hardy Chuancey, a fost gasit in birou cu nu mai putin de 6.696 dosare. Insa aceasta „descoperire” nu a tras logicul semnal de alarma pentru a se declansa controale similare peste tot in tara. Din contra, desi existau informatii clare ca nu se dau drumul la dosare, scandalul arhivei secrete a fost imediat musamalizat. Ceea ce nu a facut decat sa intareasca zvonurile privind ipoteza ca aceasta joaca de-a pititul dosarelor nu a fost accidentala, ci un fenomen organizat. Intins pe o perioada de peste cinci ani  si avand menirea sa ofere protectie in fata Justitiei pentru nume grele din lumea politica si nu numai.
Totul sau nimic!
Dupa cum sustin sursele noastre, numarul total al dosarelor ascunse in sertarele subalternilor Laurei Codruta Kovesi este aproximat la peste 200.000!
Reprezentand aproape o treime din totalul spetelor instrumentate in aceasta perioada de catre Parchetul General!
Este vorba de lucrari care, desi fusesera primite cu propuneri de incepere a urmaririi penale din partea diverselor structuri, nu au fost nici astazi repartizate procurorilor din subordine. Si nu figureaza, drept urmare, nici in Registrul penal. Iar eventuala preluare a acestora de catre viitorul procuror general poate inclina intr-o clipa soarta razboiului pentru Justitia romaneasca pentru ca este vorba de dosare gata facute, ce pot fi foarte rapid trimise in judecata sau cel putin date publicitatii. Iar dupa cum sustin sursele noastre, unii fosti inalti demnitari ar avea si cateva zeci de dosare pe cap, despre care nu s-a suflat insa nici o vorba pana acum. Performanta pentru care multi din magistratii sau sefii serviciilor secrete care au avut totusi cunostinta de aceasta protectoare arhiva secreta o felicita pe actuala principala candidata la sefia DNA…