Cum se va finaliza această criză și când îi va veni sorocul? Printre cei mai optimiști îi găsim întotdeauna pe cei aflați la putere. Însă, nu sunt singurii… Injectați cu o supradoză de speranță încercăm să manevrăm existența proprie colorând viața în nuanțe fanteziste. Chiar dacă aceasta ne golește de compasiune față de suferința Celuilalt.
Suntem în căutare de soluții rapide la problemele vieții, fiind într-o cursă permenentă de anihilare a realității. Această variantă „light” de supraviețuire poate fi comodă, însă este perdantă. Spre exemplu, regimul antonescian din România nu a reușit să fanatizeze masele, însă le-a desensibilizat aruncându-le în neantul apatiei. Atomizate, acestea și-au pierdut capacitatea de a reacționa, fiind împinse în viduri existențiale măcinate de forme exacerbate de a înțelege semnificația vieții.
Este o tendință de a divide populația din acel timp în oameni buni și oameni răi. Însă, aceasta poate fi o simplificare periculoasă. Au fost oameni care s-au comportat criminal trădându-și, de exemplu, vecinii de origine evreiască și de aici sentința de a fi duși la moarte. Au fost și oameni care s-au dedicat activității de salvare încercând să ajute cât mai mult. Undeva între acestea două categorii au fost majoritatea, a căror acțiune a variat de la minima decență de a păstra cel puțin tăcerea până la găsirea unui mod de a-și ajuta vecinii evrei când ei le cereau aceasta.
Insensibilitatea din trecutul istoric era o consecință a unei forme de pesimism. Am evoluat! Acum am devenit insensibili în numele optimismului! Generator de speranțe de factură egoistă!
„O nouă ortodoxie, numită uneori „gândire pozitivă” s-a insinuat în societatea modernă. În forma ei cea mai gravă, această deprindere optimistă ne permite să ne ascundem capul în nisip, să negăm că durerea este mereu prezentă în noi și ceilalți, să ne eliberăm deliberat sufletul, pentru a ne asigura supraviețuirea efectivă”. (James Hollis).
Ceea ce ar fi trebuit să fie un mobil eficient pentru rezistența sufletului uman a devenit o modalitate concretă de „sinucidere” individuală și colectivă. Negarea și superficialitatea nu sunt demne de ceea ce Socrate numea a fi „viața examinată”. Dispunem de o capacitatea considerabilă de a ne autoamăgi, evitând să ne asumăm responsabilitatea că întotdeauna suntem o parte a problemei.
Ceea ce negăm în interior va erupe curând în exterior. Evităm să ne observăm sinele tulbure în oglindă și ne ascundem în spatele lozincilor dătătoare de speranță. Căutarea cu insistență de a ne proteja de spaimele ambiguității și ale unei vieți agitate ne poate împinge la o desensibilizare față de suferința celor din jur. Fiind o modalitatea de escapism eficientă, dar care ne cenzurează sufletul. Ne transformăm în mod deliberat în simple umbre călătoare pe o planetă tot mai neprimitoare, interesați să ne consolidăm optimismul, chiar dacă sub ochii noștri domnește durerea! Importat este să supraviețuim noi…
prof. Lehaci Florentin
sursa: proatitudine.ro
Adauga comentariu