Analize și opinii Politică

Simon Murray: “Nemții beneficiază de zona euro mai mult decât oricine! Dacă euro dispare, Germania va avea șomaj de 20%!”

Președinte al concernului Glencore, businessmanul britanic Simon Murray are o viziune inedită asupra crizei economice din Europa. El este de părere că germanii sunt cei care au cele mai multe avantaje de pe urma construcției europene, acesta fiind și unul dintre motivele pentru care mai multe țări ar putea ieși din Uniunea Europeană.

“Cred că există o mare probabilitate ca unele dintre țările sudice, Grecia, poate Italia, poate Spania, Portugalia, să se retragă din zona euro. De zona euro beneficiază națiunea germană mai mult decât oricare alta! Dacă n-am fi avut euro, am fi avut marca germană, lira italiană. Dacă euro dispare, Germania va avea șomaj de 20%. Astfel încât ei au nevoie ca euro să rămână. Trebuie să ne amintim – Comunitatea Europeană, colectiv, e solvabilă. Dar banii sunt toți în Germania și nu în alte locuri. Așadar, va fi dificil să reușească să facă lucrurile să meargă. Și va fi greu în special pentru germani, pentru că ei înțeleg că au nevoie de euro, alfel vor avea șomaj”, a declarat Murray.

sursa: capital.ro

Despre autor

contribuitor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu