Conservarea puterii comuniste, începând cu 1989, a blocat România până astăzi, şi, nu-i exclus, pentru câteva generaţii de aici înainte, în logica sistemului actual. Aceasta este o constatare, nimic mai mult, însă foarte necesară oricărei discuţii despre situaţia din România. Unde poate duce această stare a lucrurilor nu este greu de presupus. Spre aceeaşi subdezvoltare generală şi aceeaşi punere în paranteze a criteriilor libertăţii reale. Un suport mai degradant decât acesta, pentru constituirea falsificării ideologiilor şi climatului public, este greu de găsit într-o ţară a Uniunii Europene. Ţările foste comuniste s-au debarasat de fostele lor structuri şi mentalităţi printr-o implementare rapidă a dezvoltării economice, precum şi printr-o egalizare a şanselor pe care aceasta o implică. Faptul că România a avut şi are cel mai înapoiat sistem politic şi organizatoric, parcă de neschimbat, poate fi explicat şi prin cronica lipsă de reactivitate a societăţii. Sunt deja prea multe situaţii şi blocaje pentru care populaţia României ar trebui să fie în stradă, să protesteze cu vehemenţă, chiar dacă nici nu ar şti cu ce anume să înceapă. Atât de multe încât sub lehamitea des invocată se află frica indusă zeci de ani de un sistem imposibil şi de cei care o reprezintă. Această inerţie plasează reformele pe umerii unor găunoşi propagandişti ai televiziunilor, aflaţi într-un programatic demers al diversiunii acompaniat de politicieni.
Activiştii strânşi sub umbrela rusească a lui Ion Iliescu, clonaţi până la perspective de supravieţuire istorică, şi-au regăsit identitatea prin securiştii strânşi sub pânzele curat-murdare ale politrucului navigator Traian Băsescu. Regimul lui Traian Băsescu nu a însemnat decât o reactivare a fostei Securităţi, adaptată momentului. Reţele de tip intimidant, anexate fondurilor publice, s-au instalat în societate construindu-şi adevărate citadele ale profitului. Tot ce s-a petrecut sub acest regim arată articulaţiile unei organizaţii specifice regimurilor totalitare, derapaje morale identice. Nu ştiu dacă toţi susţinătorii lui Traian Băsescu au activat sau colaborat cu fosta poliţie politică, însă un inventar al faptelor publice, singurul de luat în discuţie, arată o asemenea afinitate. Combinaţia securisto-comunistă, cu vechi state de serviciu, adică lacheii actualului regim Băsescu, a produs derapaje pe care România cu greu le va putea anula. Aceste derapaje îi permit actualului prim-ministru să înainteze fără probleme spre tronul prezidenţial, ca un mare salvator. România a ajuns un veritabil film mut. Ecoul marilor momente ale istoriei naţionale este caricaturizat de o decădere publică susţinută de sistem, asemănătoare dictaturii ceauşiste. Trăim într-o ţară care îşi expune cetăţenii celor mai aberante experimente, de parcă acesta ar fi însuşi sensul ei absolut. Între demagogia comunistă, revenind în forţă, în spatele căreia are loc reconversia continuă a uriaşelor averi, şi metodele securiste care invadează România, pentru menţinerea monopolului puterii, se poate declara moartea clinică a oricărei democraţii.
Cei doi poli ai totalitarismului comunist, mereu într-un antagonism de familie, au dus la o infantilizare a radicalismului moral şi reformist atât de necesar azi. România a ajuns să nu îşi poată constitui instituţii independente, responsabile, prompte, funcţionale. Societatea a ajuns o turmă excluzând orice tendinţă de democratizare, anatemizând orice părere care este contrară cercurilor conducătoare. Nu suntem altceva decât o ţară predispusă la dispariţie în contextul în care expansiunea şi subordonarea reprezintă noul cuvânt de ordine. România nu mai are energia internă a rezistenţei morale şi a capitalului intelectual, pe care numai democraţia îl poate susţine prin manifestare liberă. Actualul sistem, securisto-comunist, simţindu-şi lipsa legitimităţii, vrea vot obligatoriu, prin care să instituie încă o sancţiune, transferând propria imoralitate în spatele societăţii.
Traian Băsescu nu a fost cu nimic un mai bun politician decât Adrian Năstase. Aşa cum Adrian Năstase a dus România în UE, cam aşa a rezolvat şi problema statului de drept Traian Băsescu. Aplaudacii lui Traian Băsescu au arătat, prin obedienţă, că România nu are prea resurse morale, fiind posibile orice derapaje, la orice nivel, militarizând mafiot până şi coafezele. Activiştii lui Adrian Năstase dovedesc faptul că sinistrele lozinci dejisto-ceauşiste pot mai mult decât toată onestitatea societăţii, aducând o victorie a automutilării acesteia. Toate la un loc dau tonul pentru un nou capo di tutti capi. În urma acestor manevre, societatea românească s-a transformat într-un deşert unde este posibil aproape orice. În primul rând, ideologia, singura, a datului la cap.
Viaţa în România va deveni, prin politica acestor detestabile personaje, imposibilă. Un nou sclavagism se anunţă la orizont, drept salvare a naţiunii. Între a vota şi a nu vota, votul este soluţia doar în condiţiile în care se va elimina actuala imunitate a demnitarilor, şi, atunci când va fi cazul, alegerile anticipate se vor putea declanşa în mod firesc. Până atunci, fără aceste minime garanţii consfinţite constituţional, votul este realmente inutil, o repetiţie fatală. O dovedesc indubitabil alegerile din ultimii 25 de ani, perioadă în care soarele democraţiei nu s-a văzut mai mult de câteva minute.
Autor: Ioan Vieru
Sursa: Cotidianul
Adauga comentariu