Disfuncționalități”-așa numește (încă)președintele Klaus Iohannis monstruosul cumul de factori și de împrejurări care au făcut ca Alexandra, o copilă de 15 ani, să fie ținută captivă, torturată și omorâtă de o bestie, deși victima sunase la 112 cu 19 ore înainte ca polițiștii din Caracal să intre în casa criminalului.
De fapt, nu domnia sa a pronunțat cuvântul respectiv, acesta apare într-un comunicat al instituției prezidențiale din care rezultă că, din cauza acestor „disfuncționalități”, „autoritățile responsabile nu au putut să salveze o adolescentă”. Comunicat care trebuie,totuși, menționat fie și dacă ne amintim de tăcerea absolută pe care aceeași instituție prezidențială a păstrat-o în legătură cu cazul micuței Sorina de la Baia de Aramă.
Las,deocamdată, la o parte sintagma „autoritățile responsabile”, deși numai despre responsabilitate civică și juridică nu poate fi vorba, pentru a mă referi la ceea ce dicționarele ne învață că înseamnă „disfuncționalitate/ disfuncționalități”.Adică defecțiune, avarie, dereglare care conduce la nefuncționarea sau la o defectuoasă funcționare a unui mecanism, a unui sistem. De unde trebuie să înțelegem că, în accepția domnului(încă)președinte, angrenajul, sistemul, este, prin definiție, bun și numai „disfuncționalitățile „ sunt de vină dacă o copilă de 15 ani nu a putut fi salvată din ghearele monstrului. Am scris intenționat „sistemul” fiindcă aici vorbim despre două componente esențiale ale statului paralel: Procurorii și STS. Entități despre care, pornind de la funestele învățăminte ale crimei de la Caracal, Mugur Ciuvică a sesizat cu deplină îndreptățire că au „o mare problemă”. Problema constând în aceea că „au primit o putere foarte mare de influențare a jocului politic și se concentrează exclusiv pe zona politică,economică și de justiție și sunt interesați deloc de chestiunile omenești”.
Este, atunci, doar o chestiune de ,domeniul „disfuncționalităților” faptul că, deși polițiștii au fost la poarta nenorocitului ore întregi dar nu au putut intra în curte decât la 6 dimineața, fiindcă nu aveau dezlegare de la procuror? De ce a întârziat sau, mai grav, nu a vrut, procurorul să își dea consimțământul?Asta este o altă veste-poveste. Numai că, atenție mărită, tot despre procuror și despre oameni ai legii a fost vorba și în foarte urâta poveste de la Baia de Aramă.Acolo unde micuța Sorina a fost târâtă de o vajnică doamnă procuror spre a fi dată familiei care a adoptat-o în niște condiții cam neclare. Spectacol lugubru în care și procuroarea și însoțitorii săi au făcut chiar exces de zel. După cum tot despre procurori este vorba în propoziție și atunci când menționăm că bestia de mecanic și taximetrist de ocazie care a omorât-o pe Alexandra a făcut obiectul unei sesizări la serviciul teritorial Craiova al DIICOT pentru implicarea sa în trafic de persoane. Sesizare care a avut, și ea, un parcurs destul de ciudat până la aruncarea în uitare sau cam așa ceva. Să fi fost vorba, oare, și în acest caz, tot numai despre „o disfuncționalitate”?…
Multe și grele semne de întrebare se ridică și în ceea ce privește cealaltă instituție-cheie a sistemului, căreia îi reveneau certe responsabilități în cazul crimei de la Caracal: STS. Ce s-a întâmplat și de ce polițiștilor le-au fost date trei adrese greșite, asta depășește puterea noastră de înțelegere. Oricum, este foarte jenant aruncatul vinei de la unul la altul de la Poliție la STS… și viceversa! Să admitem,că au fost niște chestiuni ce țin de softul instituției, dar,după cum bine ne amintim, acest soft a funcționat impecabil la europarlamentare și la referendum. Și atunci, de unde „disfuncționalitatea”?Sau ne-am întors în 2014, când STS nu a putut da echipajelor de salvare coordonatele locului unde s-a produs accidentul căruia i-a căzut victimă pilotul Adrian Iovan?
Admit, desigur, că toate acestea sunt probleme ce țin de sfera activităților manageriale atât în cazul procurorilor cât și în cel al STS-iștior. Există, însă o dimensiune umană a problemei, pe care nu avem voie să o scoatem din discuție. S-ar putea invoca faptul că oamenii legii nu puteau intra în curtea monstrului fără avizul procurorului- deși reputați oameni ai dreptului resping, cu legea în mână, idea- , dar mă întreb printre ei nu au fost măcar câțiva care să se gândească și la împrejurarea că, în locul Alexandrei putea, Doamne ferește, să se afle cineva din familia lor? Sincer să fiu, mi se pare cel puțin ciudată această tânjeală de câteva ceasuri a polițiștilor caracaleni dacă o comparăm cu descinderile în forță și pe repede înainte la care au luat parte colegi de ai lor în sinistrele descinderi ale tele-justiției.
Cât privește faptul că judecătorii nu au zis nici „pâs” atunci când procurorul i-a blocat, asta nu face decât să confirme, în mod foarte rușinos, poziția umilă pe care unii magistrați o au față de acei procurori care profită de acest statut nemeritat pentru a dicta după bunul plac. Al lor sau ai celor ce îi dirijează, fiindcă de aceea i-a și vârât cu anasâna în corpul magistraților Monica Macovei și, tot de aceea, sunt păstrați.
Din același comunicat al instituției prezidențiale mai aflăm că domnul(încă)președinte a cerut să i se prezinte, la apropiata ședință a CSAT, o informare asupra tuturor „disfuncționalităților” din caza cărora „ autoritățile responsabile nu au putut să salveze o adolescentă”. Ceea ce foarte probabil se va și întâmpla de vreme ce , la ora actuala, Caracal se află șefii mai multor instituții direct implicate. Cu toate acestea, citind cu atenție comunicatul, pot jura că domnul (încă)președinte nu dorește, în nici-un caz, ca informarea respectivă și măsurile pe care le va preconiza să ajungă la rădăcina lucrurilor. Adică la rădăcina sistemului. Foarte-foarte probabilă fiind soluția unei măsuri de ochii lumii. Eventual, cu unul sau câțiva Acari Păun. După care, angrenajul își va vedea de treabă sub înalta protecție a celor care au nevoie de el ca de aer.
Că doar nu vreți să schimbăm lucrurile din temelie, inclusiv legislația privind perchezițiile – așa cum a cerut ministrul justiției Ana Birchal- și să riscăm cine știe ce surprize la alegerile prezidențiale! Și asta numai pentru că, la Caracal, profitând de niscai „disfuncționalități”, o brută a ucis o frumoasă copilă. Deși, după cum se spune, Alexandra nu a fost singura sa victimă…
Autor: Șerban Cionoff
Sursa: Jurnalul.ro
Cam aia este, fiecare cu propaganda lui, despre care crede ca este cea buna tov. Bortun. Cum era inainte de 89 cand dvs predati la U.din Brasov, materialismul dialectic, ehei… prima dragoste care nu se uita niciodata.
bine grait
Dupa logica simpla a lucrurilor, in baza legii bumerangului, daca efectele sunt criminale, cauza este criminala, sistemul este criminal, managementul este criminal. UN SISTEM DE ALERTA – 112- FARA APARATURA/TEHNICA/DISPOZITIV DE LOCALIZARE A APELURILOR URG TIP SOS- “AJUTOOOOOR! Vine, vine, vine! Mi-e fricaaaaaa! Va rooooooog! Grabiti-va!!!”, IMPLEMENTAT IN ROMANIA INTEGRATA UE/NATO, 2019, SEC. XXI… ???? Ganditi! Un sistem criminal. Iarta-ne, Doamne, ca nu stim ce facem!
Un indiciu care ne arata ca valoram mai mult, MORTI! Un paradox.
Intrebare: Cine ar treb sa raspunda pt ABSENTA DISPOZ DE LOCALIZ PUNCTUALA A APELURILOR URG in Romania?
Raspuns: Alexandra!
Doamneee Sfinteeee
STS… ??? De 112 – SOS-localizare punctuala RASPUNDE STS…?!?!?!
… si STS IN SUBORDINEA CUI E? Siii, nu va suparati, da cine ne vrea morti ca sa ne facem “Vesnica pomenire” din timpul vietii, cate zile mai apuca fiecare…Dumnezeu cu mila…
tare mi-as dori sa ma insel!
adica STS tine de institutia prezidentiala si organele de cercetare, investigatie si urmarire penala, de guvern, si cum conflictul interinstitutional e vesnic, cetatenii – liber la coliva… demential!
clanurile interlope, reprez. partenerilor strategici in teritoriu, investitorii straini liberi ca pasarile cerului la praduit si savarsit orgii… paranoic!
“Mi-e frica!” inseamna stare de panica, atac de panica, urgenta medicala de urg.
Indiciile cu privire la locatie: Bolt, rapire, sechestrare, etc. inseamna stare de interventie din partea organelor de politie. Din info mediatizate evenimentele de genu’ dateaza de ani buni, 20 de ani dupa unele surse. Achizia aparaturii de localizare punctuala lipseste – motiv de disputa intre sisteme conectate la sistemul international de monitorizare prin satelit. Faptele sunt consumate. Lectia insusita. Din categoria atentatelor la fiinta umana, umanitate. Sa traim bine! Cum putem fiecare, cat mai apucam si, daca am ramas stanca desi moare valul, dulce Romanie, asa ceva nu-ti mai doresc! Amin.
info cu privire la butoi, arzatoare, mat inflamabile, complici, clanuri, tomel-tub de oxigen (care intretine arderea), bebe-strungaru, caine rau, buncarul cu 3 niv, 70 holuri, 130 camere, etc indica faptul ca in acel loc s-au comis atrocitati de-a lungul timpului, Dumnezeu adevarat Lumina fie cu sufletele fetelor, rudelor, investigatorilor, partenerilor, cu noi, cu toti… Doamne iarta-ne, apara si pazeste-ne!