Jurnalistul Victor Roncea se întreba public miercuri, 4 februarie, dacă Adrian Sârbu ar putea fi inculpat şi pentru faptele la care s-ar face complice, ca organizator principal al reprimării sălbatice de către mineri a studenţilor anticomunişti din Piaţa Universităţii, pe când acesta era şef de cabinet al lui Petre Roman.
Adrian Sârbu, patronul Mediafax Group, a fost arestat recent, pentru 30 de zile, fiind acuzat de spălare de bani, instigare la evaziune fiscală şi instigare la delapidare.
Să dea Dumnezeu să se redeschidă Dosarul Mineriadei, scria Roncea, unul dintre militanţii din Piaţa Universităţii, arestaţi ilegal de mineri şi cadre ale FSN în 14 iunie 1990.
Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a infirmat, pe 5 februarie, rezoluţiile de neîncepere a urmăririi penale în complexul caz privind evenimentele din 13-15 iunie 1990, reluând judecarea lui şi provocând un şoc în rândul autorilor represiunii criminale.
Marţi, procurorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au amânat pentru data de 23 februarie pronunţarea în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990 din Capitală. Conform legii, redeschiderea urmăririi penale în cauză trebuie supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară competent din Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Parchetul General a început urmărirea penală împotriva lui Ion Iliescu în iunie 2007, acesta fiind acuzat de omor deosebit de grav. În decembrie 2007, procurorul general de atunci, Laura Codruţa Kovesi, a infirmat însă rezoluţia de începere a urmăririi penale, pe motiv că s-au comis erori de procedură, iar ancheta în acest dosar continuă.
În martie 2009, procurorii DIICOT au decis scoaterea de sub urmărire penală a fostului preşedinte Ion Iliescu în dosarul mineriadei din 13-15 iunie 1990, în care era învinuit de subminarea puterii de stat, acte de diversiune şi comunicare de informaţii false.
Citiţi, mai jos, articolul lui Victor Roncea, care a anticipat redeschiderea Dosarului Mineriadei, în urma căruia Adrian Sârbu ar putea fi acuzat de tentativă de atentat terorist asupra manifestanţilor din Piaţa Universităţii.
De peste două decenii, Adrian Sârbu practica spălarea de bani şi evaziunea fiscală. Orice simplu ziarist din România cunoştea acest fapt.
Dacă Sârbu nu ar fi beneficiat însă de protecţia tuturor guvernărilor de până acum, ar fi putut fi arestat când şi-a început activitatea infracţională, care avea să-l transforme în milionar şi factor de influenţă al vieţii politice din România, cât şi principal agent distructiv al moralei şi valorilor naţionale, prin intermediul fostului său post de televiziune, ProTv.
De asemenea, dacă nu ar fi beneficiat de protecţia preşedinţilor-mafioţi Iliescu, Constantinescu şi Băsescu, manipulatorul Sârbu ar fi putut fi arestat şi închis, de 25 de ani, şi pentru tentativă de atentat terorist şi complicitate la crimă.
Despre ce este vorba?
Conform mărturiilor din Dosarul Mineriadei din 1990, Adrian Sârbu, pe atunci şeful de cabinet al primului-ministru Petre Roman, a pus minerilor la dispoziţie 20 de garnituri de tren şi 11 autocare pentru a veni în Capitală.
În cursul dimineţii de 11 iunie 1990, Bogdan Pătraşcu, deputat FSN de Dâmboviţa, secretarul Camerei deputaţilor şi secretar general FSN, a fost informat de Adrian Sârbu că la Guvern s-a luat hotărârea de evacuare a Pieţii Universităţii şi a fost solicitat pentru a-şi acorda tot sprijinul necesar.
Pe 11 iunie avusese loc, sub conducerea lui Ion Iliescu, o şedinţă secretă cu şefii structurilor de forţă, în vederea “curăţirii” Pieţei Universităţii, în care se mai aflau protestatari în greva foamei şi manifestanţi anticomunişti. La întrunirea desfăşurată la Palatul Scroviştea au participat prim-vicepremierul Gelu Voican Voiculescu, ministrul de Interne, generalul Mihai Chiţac, şeful Inspectoratului General al Poliţiei, generalul Corneliu Diamandescu, generalul Vasile Ionel, consilier al lui Ion Iliescu, suspectat de apartenenţa la GRU, şeful SRI, Virgil Măgureanu, ministrul Apărării, generalul Victor Atanasie Stănculescu (care ulterior a decolat spre Geneva, preferând să nu fie în ţară la momentul operaţiunii) s.a.
În urma acestei şedinţe, conform unui Raport asupra Dosarului, văzut şi citat de BBC, Adrian Sârbu i-a telefonat ministrului de atunci al Transporturilor, Corneliu Burada, pentru a-i cere să asigure transportul minerilor, cât şi al unor “colective ale oamenilor muncii” trimise de FSN Galaţi. Ministrul i-a răspuns că e nevoie de o comandă specială, care, în cele din urmă, a fost făcută. Atrocităţile comise de mineri în iunie 1990 s-au soldat cu şase morţi, oficial, în realitate câteva zeci, şi sute de răniţi şi arestaţi ilegal, maltrataţi bestial.
Însă, pe lângă faptul că Sârbu a fost un organizator al represiunii din iunie 1990, el ar trebui cercetat şi pentru propria-i tentativă de asasinare în masă printr-un act terorist, respectiv aruncarea în aer a balconului Universităţii, prin plasarea unei maşini-capcană încărcată cu exploziv.
În parte, planul său a fost realizat, ancheta dovedind ulterior că autobuzele Ministerului de Interne au fost incendiate, în timpul intervenţiei din Piaţa Universităţii din 13 iunie 1990, dinspre partea ocupată de forţele de poliţie, alte distrugeri similare din centrul oraşului şi de la TVR justificând apoi pentru FSN chemarea minerilor. Ideea lui Sârbu urma să fie pusă în practică de un cadru militar, reactivat în decembrie 1989 de agentul GRU Nicolae Militaru, un anume Ilie Drăgoi, supranumit “generalul roşu”, care ulterior a devenit consilier parlamentar.
Portalul Ziarişti Online a publicat în premieră o informare pe această temă, făcută de doi generali SRI (r), Adrian Bărbulescu şi Aurel Rogojan, în cadrul unui interviu apărut şi în revista “Vitralii”, a veteranilor serviciilor secrete româneşti.
Prezentăm un extras relevant:
Tentativa de atentat terorist din Piaţa Universităţii
“Circula şi versiunea unei tentative de atentat terorist în Piaţa Universităţii…
În primul rând, cei aflaţi acolo trebuiau să fie apăraţi de un asemenea pericol, fiindcă riscul exista. Era real, perceptibil, deci manifest. Prevenirea unui atentat terorist preocupa în cel mai înalt grad Brigada Antiteroristă. Cu atât mai mult cu cât unii agenţi provocatori ai GRU, numiţi de generalul Militaru la comanda unităţilor fostului Departament al Securităţii Statului, şi chiar unii dintre colaboratorii de sorginte militară, de aceeaşi factură filosovietică, atât ai preşedintelui, cât şi ai primului ministru, nu s-au ferit să cocheteze cu ameninţarea teroristă…
În al doilea rând, trimisul preşedintelui la conducerea unui serviciu de informaţii spunea, în după-amiaza zilei de 18 mai 1990, referindu-se la fenomenul «Piaţa Universităţii» şi adresându-se «activului de bază al serviciului», compus în exclusivitate de oamenii generalilor Militaru şi Stănculescu: « (…) domnilor, dacă pegra socială, lumpenproletariatul, care jinduie să se caţere în fotoliile puterii, va şi reuşi să ajungă acolo, nu vă văd prea bine (…). Teoreticienii puterii politice spun că o societate, ca să funcţioneze optim, din când în când, are nevoie să-i fie administrate electroşocuri… teroriste”.
Fără comentarii!
În al treilea rând, foarte puţină lume a dat atenţie unei provocări terorist-diversioniste lansate atunci, pe care presa a preluat-o cu uşurinţă într-o variantă inexactă şi a lăsat-o aşa, “în aer”, ca probabilitate, şi anume că cineva a dorit să sperie manifestanţii şi a pus în circulaţie zvonul că se va detona o bombă în Piaţa Universităţii. Între releele de transmitere a zvonului au fost menţionaţi Adrian Sârbu (pe atunci şef de cabinet al lui Petre Roman – n.r.) şi secretarul general al Guvernului Paul Jerbas…
Eu, însă, am aflat altceva. Zvonul a avut la bază un fapt real. A existat o asemenea idee, dar cineva s-a opus foarte vehement… Cine a avut ideea şi cine s-a opus ?S-a opus primul adjunct al directorului SRI, generalul Mihai Stan. Dar ideea actului criminal de la cine a venit ?
Nu ştiu, bănuiesc ceva, dar cel dispus să organizeze amorsarea bombei, un autoturism care să fie detonat, era un general MApN, reactivat şi numit de generalul Militaru să preia comanda unei foste unităţi speciale a Departamentului Securităţii Statului, rămase intacte şi în organigrama SRI, fiindcă altfel nu se putea.
I se spunea “generalul roşu”, datorită notorietăţii simpatiilor sale, pentru care fusese scos din rândul cadrelor active ale Direcţiei de Informaţii Militare. Autoturismul urma să fie din dotarea unei unităţi a SRI. Explozibilul se angajase să-l procure un colonel MApN, care deţinea şi el o funcţie de conducere în SRI.
Atentatul urmă să fie atribuit “extremiştilor din rândul manifestanţilor”. Reţeta este atât de cunoscută, încât originea ei este oricui evidentă.
Generalul Mihai Stan mi-a spus că, dacă nu ar fi avut posibilitatea să se opună, atentatul ar fi fost pus pe seama “elementelor fanatice (….)” şi a preferat să nu-şi ducă vorba la sfârşit.
Am înţeles.
L-am întrebat dacă cel ce a venit cu propunerea se gândise să facă imposibilă identificarea proprietarului autoturismului.
Nici vorbă!
Cum au putut să se gândească la aşa ceva ?
Cu mult, cu foarte mult sânge rece.
La câte crime aveau deja pe conştiiinţă, câteva în plus nu le-o încarcă prea mult”.
Sursa: Bursa.ro, preluare dupa Ziaristi Online
Felicitări pentru articol. E totul spus ”aproape limpede”. Oricât de dureros ar fi pentru unii, aroganța, trădarea Neamului, minciuna, crima și lipsa de elementare noțiuni de omenie în gândirea și faptele lor, e normal să producă efecte, odată și odată, chiar și asupra lor, a celor care se credeau ”deasupra vremurilor și lucrurilor”! Nu mă bucur de răul nimănui, oricine și oricum ar fi el…