C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Scurt manual de îmbogăţire rapidă. Cum se fură statul cu ajutorul statului

Cum se fură statul cu ajutorul statuluiCreşterea pragului în limita căruia instituţiile publice pot încheia contracte prin achiziţie directă, fără licitaţie, reprezintă o piesă în plus în construcţia care şi aşa era un mecanism perfect funcţional în ceea ce priveşte furtul banilor de la stat de către privaţii privilegiaţi.

Iată cum se fură statul de către „băieţii deştepţi”, bineînţeles cu complicitatea reprezentanţilor companiilor şi instituţiilor de stat. România are un sistem de achiziţii publice care permite nu de puţine ori scurgerea unor sume uriaşe din bugetele instituţiilor de stat către întreprinzători privaţi (de regulă agreaţi politic). Un studiu realizat anul trecut de către Institutul pentru Politici Publice (IPP) dezvăluie amploarea fenomenului: aproape orice achiziţie publică se face la un preţ supraestimat. Anual, circa 30 de miliarde de euro sunt cheltuiţi de stat – fie de autorităţile locale, fie de cele centrale – pentru a achiziţiona bunuri şi servicii, iar aproximativ 40% din această sumă este furată. Asta spune Nicolae Văcăroiu, preşedintele Curţii de Conturi (un organism care controlează exact legalitatea achiziţiilor publice). Preşedintele Curţii de Conturi spunea recent că „din 100 lei bani publici, 40% dispar pe diferite căi”. Nicolae Văcăroiu a mai adăugat: „Sunt lucruri incredibile, nu vă puteţi imagina şi nu am crezut în viaţa mea că ajung să văd astfel de fenomene în care un primar, spre exemplu, plăteşte patru centrale termice pentru patru şcoli pentru că nu aveau căldură, asta în 2007, iar centralele nu au fost montate nici în 2012”.

Nicolae Văcăroiu este de patru ani în funcţia de preşedinte al Curţii de Conturi, dar spune că acest organism nu are suficiente pârghii pentru a opri furturile. „Curtea de Conturi, ca organ suprem de control, poate face lucruri extraordinare, dar are nevoie de două elemente: autonomie totală şi ceva surse financiare”, a spus Văcăroiu. Mai mult decât atât, el crede că banii furaţi nu sunt pentru totdeauna pierduţi: „Trebuie găsite mecanisme pentru ca cei care au furat şi şi-au făcut averi serioase să înceapă să dea înapoi societăţii”.

Conform exemplului dat de preşedintele Curţii de Conturi, la o cheltuială publică anuală de 30 de miliarde de euro, 40% ar însemna 12 miliarde de euro. Bani furaţi de la stat. În realitate însă, suma ar putea fi mai mare, în nici un caz mai mică, dacă este să observăm că reprezentanţii statului sunt mai degrabă atenţi să ascundă realitatea decât să o arate făţiş. Dar chiar plecând de la reperul dat de preşedintele Curţii de Conturi, suma este de-a dreptul uriaşă, pentru că reprezintă aproape 9% din PIB.

Sunt două metode prin care statul este furat în domeniul achiziţiilor publice, şi amândouă metodele au nevoie de complicitatea autorităţii care face achiziţia, indiferent că vorbim despre servicii sau bunuri. Prima metodă este de a umfla preţul de cumpărare a oricărui bun. Astfel, o primărie care are nevoie de consumabile va lansa o licitaţie „cu dedicaţie”, în sensul că pe caietul de sarcini se vor potrivi doar clienţii dinainte cunoscuţi.

Astfel, doar cei agreaţi vor furniza consumabilele la preţ de multe ori dublu faţă de preţul pieţei. Iată şi câteva exemple descoperite de Institutul pentru Politici Publice: Primăria Galaţi cumpără la preţul de 13 lei un top de hârtie de imprimantă, iar Ministerul Administraţiei şi Internelor cumpără acelaşi top de hârtie cu 7,58 de lei. Băncile (mobilier stradal) sunt de trei ori mai scumpe în Călăraşi (983 lei) faţă de Reşiţa (290 lei).

O estimare a IPP arată că, dacă ar fi existat doar standardizarea în intervale rezonabile a preţurilor la care autorităţile publice pot achiziţiona diferite servicii şi produse, am fi avut o economie din bugetul total de achiziţii de circa 23%. Însă adevăratele tunuri se dau cu cealaltă metodă, a actelor adiţionale. Acolo sunt milioanele. Cum funcţionează? La construcţia unui drum, de exemplu, câştigă în principal compania care are dotările necesare pentru execuţia drumului, dar care, în acelaşi timp, oferă cel mai mic preţ. Firmele agreate de autoritatea care face investiţia (mai pe româneşte, firmele de partid) oferă un preţ sub cel de execuţie, doar pentru a prinde lucrarea. Constructorii oneşti sunt excluşi, pentru că nici un antreprenor nu va face o lucrare ştiind din start că va ieşi în pierdere. Odată câştigată lucrarea, începe sarabanda actelor adiţionale. Constructorul va întocmi acte adiţionale care măresc valoarea contractului iniţial de la simplu la dublu sau chiar mai mult, motivând că nu a avut toate elementele la început şi, din acest motiv, costurile sunt mai mari decât estimase iniţial.

Aşa s-a ajuns ca în România un kilometru de autostradă să fie mai scump decât oriunde în Europa. Un exemplu vine de la Consiliul Judeţean Ilfov, care, în 2010, la un contract de lucrări de modernizare a unui drum judeţean din contracte de achiziţie publică), Eurovia Construct International SA şi Straco Grup SRL, a încheiat nu mai puţin de 10 acte adiţionale, însumând 45.800.000 euro. Practic, s-a dublat valoarea iniţială a contractului prin acte adiţionale. Iar cine sunt oamenii de afaceri din spatele acestor firme nu este un secret pentru nimeni.

Studiul care relevă această stare de fapt se referă strict la achiziţiile realizate prin Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) – unde sunt anunţate doar o treime dintre achiziţiile care se fac în România. De altfel, acesta este cel mai transparent mod prin care se realizează achiziţiile publice, iar din datele rezultate din studiul IPP se pot extrage mai multe concluzii. De exemplu, la nivel naţional, cele mai multe contracte (ca număr) sunt acordate de departe furnizorilor de medicamente şi echipamente medicale. Primele 12 locuri în topul câştigătorilor de contracte din această categorie aparţin companiilor din domeniul medical&pharma, fiecare având între cinci şi o mie de contracte de valori cumulate de ordinul zecilor sau chiar sutelor de milioane de euro. OMV Petrom, furnizorul numărul 1 de combustibili pentru întregul aparat bugetar, este pe locul 23, cu doar 555 de contracte în valoare totală de 155 de milioane de euro. Dar, deşi sunt mai puţine, contractele publice din domeniul construcţiilor au valori mult mai mari – sunt de miliarde de euro.

Ce va fi însemnat creşterea de la întâi iulie a pragului valoric în limita căruia instituţiile publice pot încheia contracte prin achiziţie directă, fără licitaţie (a fost dublat de la 15.000 euro la 30.000 euro pentru produse şi servicii şi ridicat de la 15.000 euro la 100.000 euro pentru lucrări), pentru un sistem atât de orientat către surtul banilor publici, rămâne de văzut. Membrii Guvernului dau asigurări că nu se va întâmpla nimic grav – însă acestea sunt simple declaraţii, care nu se bazează pe nimic.

autor: Radu Burlacu
sursa: cotidianul.ro

Related Posts

5 Responses “Scurt manual de îmbogăţire rapidă. Cum se fură statul cu ajutorul statului”

  1. Emi says:

    Am adaugat acest material in lista pe care am inceput-o acu’ ceva vreme cu informatii privind FURTUL BANILOR PUBLICI din Romania, CÂT se fură şi CUM se fură – informatii de bază pentru momentul in care niste oameni de buna credinta vor prelua conducerea (la nivel national sau local) si vor trebui sa BLOCHEZE toate aceste TIPARE MAFIOTE PENTRU FURTUL BANILOR PUBLICI.

    Puteti consulta informatiile la link-ul urmator:

    http://ceicunoi.wordpress.com/2013/02/09/cat-si-cum-se-fura-din-banii-publici-in-romania-coruptie-politicieni-imorali-de-rea-credinta-evaziune-fiscala-licitatii-cu-dedicatie-pol104/

    Ce-i cu noi?

  2. MM says:

    Inteleg sa vorbeasca altcineva, mai indreptatit MORAL, despre jaful banului public de la noi, in nici un caz nemernicul ala de SANIUTA ….

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss