Anul trecut scrisul de mână a fost scos din programa obligatorie a 45 de state ale S.U.A. (aici) Anul acesta scrisul de mână va fi scos din şcolile elveţiene şi a dispărut din material elevilor din statul german Hamburg (aici).
Explicaţiile sunt simple: aproape nimeni nu mai scrie de mână, se pierde foarte mult timp cu predatul caligrafiei – oricum toată lumea foloseşte o tastatură sau un touch-screen pentru a scrie – nu mai bine se predau doar cursuri de dactilografie?
Eu unul am o relaţie specială cu scrisul de mână, nu la nivel de fetiş, dar îmi place să judec oamenii după cum scriu de mână. Am citit mii de file scrise de mână între secolele XIV – XIX – în germană şi română cu grafie chirilică, am scris de mână câteva mii de pagini de note de curs. Am învăţat după notele de curs ale altor colegi – şi am văzut că notele semănau cu modul de gândire al colegilor. Nu am reuşit să învăţ Codul Rutier decât după ce l-am rescris de mână, spart pe probleme după logica mea, nu după logica miliţienilor. La conferinţele la care iau note de mână memorez mult mai multe lucruri decât la conferinţele la care nu iau note.
Am impresia că prin dispariţia scrisului de mână pierdem mult mai mult decât câştigăm. Mă sperie perspective unei societăţi dependente de curentul electric, un lux care poate dispărea instantaneu.
Autor: George Damian
Sursa: George Damian
Mi se pare foarte bine că tehnologia este, practic,învăţată din şcoală. Într-adevăr, în momentul actual, cei mai mulţi adulţi folosesc mai mult dactilografia decât scrisul de mână.
Problema este că devenim dependenţi de asta, iar situaţia prezentată de tine este un exemplu elocvent. În plus, unde e farmecul unui jurnal aranjat şi scris frumos?
Îmi este teamă că acelaşi viitor îl vor avea şi desenele…