Societatea românească suferă de starea aceea de dezorientare şi apatie pe care o dă lipsa scopurilor definite. Politica ar trebui, de aceea, să asume ca misiune descoperirea unui nou ideal colectiv.
Raportul CE nu a produs cu adevărat nici un ecou în opinia publică. De fapt rapoartele acestea periodice de monitorizare sunt practic ignorate de publicul larg încă din momentul admiterii în UE. În anii din urmă oboseala indusă de redundanţa reproşurilor repetate la nesfârşit nu a făcut decât să sporească indiferenţa.
Dacă Mecanismul de Control şi Verificare a reprezentat pe mai departe un factor de presiune asupra mediului politic intern, impulsionând anumite reforme, el a încetat să mai joace rolul stimulator pe care l-a jucat în trecut promisiunea admiterii în UE.
Anii premergători admiterii au fost cei mai buni sub raport psihologic, deoarece au întreţinut o tensiune pozitivă, o aşteptare şi o aspiraţie colectivă care s-au dovedit, retrospectiv, creatoare. Politicienii rosteau cuvinte exagerate, grandilocvente, despre o reparaţie istorică, sau despre întoarcerea, după lungul surghiun comunist, la familia europeană, dar, dincolo de ridicolul acestei retorici, puţin exaltate, se găsea o speranţă autentică.
Sub raport individual, Europa devenise o ţintă tangibilă cu mult înainte de integrarea oficială a ţării, dar sub raport colectiv ţinta se afla încă în viitor. Europenizarea ţării era un proiect încă viu, dar despre care astăzi cu greu s-ar mai putea spune ceva. Mai există cu adevărat vreun imbold, sau totul s-a năruit?
E adevărat că momentul actual este foarte confuz, deoarece este copleşit de criză şi austeritate bugetară. Abia după ieşirea din depresiune am putea măsura din nou, cu mai multă precizie, tensiunea politică.
Tentativele Preşedintelui de a lansa proiectul unei noi Constituţii sunt de aceea inoportune. Dar în primul rând sunt stângace şi nu reuşesc să atingă nervul vital al naţiunii, să-i pună în mişcare resorturile amorţite.
O reformă cu contururi rigide şi impusă pe tonuri răstite nu poate ţine loc de ideal colectiv.E simptomatic, că unii caută să lege modificarea Constituţiei de exigenţele rapoartelor MCV şi de obiectivul Schengen. Este, fie şi instinctiv, un mod de a resuscita idealul european, traducându-l în obiective politice naţionale.
Dar ceva nu mai funcţionează ca înainte şi este cu siguranţă nevoie de o nouă perspectivă. Societatea românească suferă de starea aceea de dezorientare şi apatie pe care o dă lipsa scopurilor definite. Politica ar trebui, probabil, să asume ca misiune descoperirea unor noi căi de a suscita mica doză de entuziasm, fără de care nici o construcţie nu este posibilă.
Dar când elanul colectiv lipseşte, sporesc planurile individuale şi cu siguranţă că niciodată tinerii nu s-au pregătit atât de intens şi de metodic ca să plece din ţară.
Autor: Horaţiu Pepine
Redactor: Petre M. Iancu
Adauga comentariu