Analize și opinii Politică

Saxo Bank: Cele mai socante 10 predictii pentru 2012

Australia va intra in recesiune, 50 de banci centrale ar putea fi nationalizate in Europa, iar actiunile Apple vor scadea cu 50% fata de valoarea de varf a anului 2011. Acestea sunt doar cateva dintre predictiile socante ale Saxo Bank pentru 2012.

“Predictiile Socante au fost pregatite in spiritul incurajarii investitorilor sa gandeasca outside the box si sa se pregateasca pentru evenimente surprinzatoare. A gandi outside the box este rareori un exercitiu confortabil, dar la fel de neplacut este sa te trezesti cu o surpriza urata pentru care nu erai pregatit deloc”, explica Steen Jakobsen, Chief Economist la Saxo Bank.

Daca se vor adeveri cateva dintre ele, 2012 va deveni un an de cotitura. Ne dorim sa nu avem dreptate in judecatile noastre negative, insa asta se va intampla numai daca se va schimba ceva in paradigma manipulata de guverne si bancile centrale.”

În raportul “Predictii Socante”, Saxo Bank se concentrează pe evenimente putin probabil să aibă loc, dar care sunt mai posibile decât îi place pietei să creadă. Predictiile nu sunt prognoze în adevăratul sens al cuvântului, dar sunt importante pentru investitori care ar trebui să le acorde o oarecare importantă. Oricare dintre ele s-ar întâmpla, ar avea un impact semnificativ asupra pietei.

Predictiile Socante ale Saxo Bank pentru 2012

1. Actiunile Apple Inc vor scădea cu 50 de procente fată de vârful atins în 2011
Apple se va confrunta în 2012 cu o concurentă acerbă din partea competitorilor Google, Amazon, Microsoft/Nokia si Samsung pe câteva dintre cele mai competitive produse ale sale, dar mai ales pe iPhone si iPad. Apple nu va reusi să-si păstreze cota de piată de 55 de procente (de trei ori mai mare decât Android) si 66% pentru iOS, respectiv iPad.

2. UE declară “bank holiday” extinsă în 2012
Tratatul UE din acest decembrie se dovedeste insuficient pentru a rezolva criza de finantare a Uniunii – în special pe cea din Italia – iar criza datoriilor UE se va întoarce să se răzbune pe la mijlocul anului viitor. Drept răspuns, pietele de actiuni vor reactiona si vor scădea cu 25% în cazul plasamentelor short, punând politicienii în situatia de a declara o “bank holiday” extinsă, închizând toate pietele exchange si băncile pentru o săptămână, sau chiar mai mult.

3. Un candidat încă neanuntat va ajunge la Casa Albă
În 1992, miliardarul texan Ross Perot a reusit să profite de recesiunea economică si de dezgustul populatiei fată de clasa politică americană si a obtinut 18,9% din voturi. Au trecut trei ani cu Obama si constatăm că putine s-au schimbat. A crescut însă sentimentul deziluziei fată de întreg sistemul politic american, ceea ce face să existe un context mai benefic ca niciodată pentru un al treilea candidat. Cineva cu un program solid orientat către schimbări reale ar putea apărea la începutul anului si ar putea obtine presedintia în noiembrie 2012, în ceea ce s-ar putea numi cele mai importante alegeri din istoria SUA, adunând 38% din votul popular.

4. Australia intră în recesiune
Efectele valului gigantic de încetinire economică în zona Asia-Pacific se văd astăzi si în Vest, împing alte state în recesiune. Dacă era o tară dependentă de bunăstarea Chinei, acea tară este Australia, cu puternica ei dependentă de minerit si resurse naturale. Si, cum cererea adresată Chinei pe aceste ramuri industriale s-a diminuat, Australia este împinsă către recesiune, recesiune care va fi exacerbată de crahul imobiliar care se va produce si acolo în sfârsit, la cinci ani fată de restul lumii civilizate.

5. Acordurile Basel III si regulamentele vor provoca nationalizarea a 50 de bănci centrale
De îndată ce vom intra în 2012, presiunea asupra sistemelor bancare va creste pe măsură ce noile cereri de capital se vor înmulti rapid, iar noile regulamente vor cere băncilor să reducă repede leverage-ul. Asta va crea niste vânzări spectaculoase de asseturi bancare pe piată, de vreme ce numărăm cumpărătorii pe degete. O posibilă înghetare a pietei interbancare europene îi va forta pe cei care economisesc să intre în vrie si să facă retrageri masive. Peste 50 de bănci centrale vor ajunge în contabilitatea guvernamentală, iar câteva cunoscute bănci comerciale vor înceta să existe.

6. Suedia si Norvegia vor deveni noul paradis bancar, înlocuind Elvetia
Asa cum am văzut în cazul Elvetiei, să devii un paradis bancar într-o lume a băncilor centrale aflate în cădere poate crea multe riscuri economiei nationale respective. Pietele de capital ale statelor despre care vorbim sunt incomparabil mai mici decât ale Elvetiei, însă elvetienii isi devalorizează agresiv moneda natională, iar administratorii fondurilor îsi caută noi “paradisuri”. Investitiile în obligatiunile emise de guvernele celor două tări le-au făcut atât de populare încât dobânzile pe 10 ani sunt cu 100 de puncte bază sub clasicele obligatiuni de stat emise de Germania.

7. Banca Centrală Elvetiană câstigă si propulsează EURCHF la 1,50
Insistenta cu care Elvetia luptă împotriva aprecierii propriei monede va continua să dea rezultate în 2012. Cu indicii fundamentali elvetieni – în special cei legati de exporturi – în suferintă în 2012 mai ales din cauza întăririi francului în trecut, Banca Centrală Elvetiană si guvernul elvetian vor mai îndura ceva pentru a preveni pagube colaterale si mai mari si vor introduce extensii ale actualelor programe, poate chiar si dobânzi negative pentru a împiedica “evaporarea” capitalului din Elvetia si a duce EURCHF la un maxim de 1,50 în 2012.

8. USDCNY creste 10 procente, la 7,00
Pe măsură ce se diminuează veniturile din orasele fantomă cu milioane de locuitori ale Chinei, iar exportatorii se luptă cu marginile de profit infime odată cu cresterea monedei nationale chineze, această tară este în pragul unei “recesiuni”, ceea ce înseamnă crestere economică de 5-6%. Politicienii de la Beijing vor să-i salveze pe exportatori permitand CNY să scadă în fata dolarului american – ancorat în propria zonă de sigurantă, în pofida unei încetiniri a economiei globale si a unei crize a datoriilor în plină desfăsurare în Europa – aducand raportul la 7,00, deci o crestere cu 10 procente.

9. Indexul Dry creste cu 100 procente
Preturile scăzute ale titeiului în 2012 ar putea duce la cresterea indicelui baltic Dry, odată cu scăderea costurilor de operare. Ne asteptăm ca Brazilia si Australia să-si extindă reteaua de furnizori de minereu de fier, ducând la o scădere a preturilor si mai pronuntată si, în consecintă, la importuri crescute din China pentru a-si satisface insatiabila productie industrială. Vom avea, asadar, o cerere explozivă de minereu de fier.

10. Pretul grâului se va dubla în 2012
Pretul grâului CBOT se va dubla în 2012 după ce, în 2011, vom înregistra cele mai proaste recolte. Cu 7 miliarde de suflete care trebuie hrănite pe Pământ si tiparnitele de bani la capacitate maximă, vremea nefavorabilă în toată lumea a transformat anul acesta într-unul teribil pentru agricultură. În special grâul va avea de suferit, mai ales din cauza investitiilor speculative care vor duce pretul undeva către cea mai ridicată pozitie înregistrată în 2008.

Despre autor

contribuitor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu