NICOSIA, Cipru -Atunci când liderii instituțiilor financiare au explicat condițiile lor dure pentru a salva Ciprul, mulți au acuzat mica națiune meditareneană că prin practicile sale bancare instabile a provocat propriul faliment.
Dar calea care a condus la criza actuală a Ciprului -mari bănci rămase fără bani, un guvern în derivă și cetățeni plini de disperare și furie- își are originea, cel puțin parțial, într-o decizie fatidică, luată acum 17 luni de către aceeași gardieni ai disciplinei financiare care acum cer ca Ciprul să progreseze.
Acea decizie, la fel ca onerosul plan de salvare al Ciprului anunțat recent, s-a ștampilat la Bruxelles, în cadrul unor întâlniri de urgență secrete în toiul nopții la final de octombrie 2011. Acela a fost momentul în care Uniunea Europeană, care pe atunci se lupta să limiteze o criză a datoriilor în Grecia, a plantat o “bombă cu ceas” care avea să cauzeze o gaură imensă în sistemul bancar cipriot – și a declanșat o reacție în lanț a unor consecințe urâte, neprevazute și de proporții din ce în ce mai mari.
“Era ora 3 dimineața”, își amintește Kikis Kazamias, ministrul de finanțe al Ciprului de atunci. “Nu eram mulțumit, nimeni nu era, dar ce puteam face?”
El se afla la Bruxelles deoarece liderii europeni și Fondul Monetar Internațional au născocit o reducere cu 50 la sută a valorii de bilanț a activelor grecești. Acest lucru însemna că oricine deținea aceste active – în principal băncile pe atunci bogate în lichidități ale Ciprului vorbitor de limbă greacă – va pierde cel puțin jumătate din banii pe care credea că-i deține. Pierderile ulterioare s-au dovedit a fi la aproape 75 la sută din valorile activelor.
Acțiunea a avut un nume lipsit de importanță – implicarea sectorului privat (PSI) – și părea la acea vreme un obiectiv corespunzător: forțarea investitorilor privați de a împărți o parte din povara susținerii finanțelor grecești care se prăbușeau.
“Noi, europenii, am arătat în această seară că am ajuns la concluziile corecte”, anunța cancelarul Angela Merkel la acea vreme.
Pentru băncile cipriote, în special pentru Laiki Bank, în mijlocul actualei furtuni, totuși, aceste concluzii au prevestit un dezastru: per total, au pierdut mai mult de 4 miliarde de euro, o sumă uriașă într-o țară cu un produs intern brut de doar 18 miliarde de euro. Banca Laiki, cunoscută de asemenea sub numele de Banca Populară Cipriotă, a suportat de una singură o lovitură de 2,3 miliarde de euro, conform raportului sau anual din 2011.
Ceea ce s-a întâmplat în timpul dintre întâlnirea nocturnă din 2011 și cea care s-a terminat recent într-o dimineață de luni reprezintă o analiză a modului în care se iau deciziile în cadrul sălilor de conferință închise din Bruxelles – de multe ori în toiul nopții și în mod invariabil formulate într-un jargon de neînțeles – ajută la a explica de ce așa-zisul proiect european tot este luat prin surprindere de o avalanșă de crize.
“Nu îmi amintesc ca făuritorii de politici europene să prevadă că așa ceva se va întâmpla de-a lungul crizei euro”, a afirmat Paul de Grauwe, profesor la London School of Economics și fost consilier la Comisia Europeană. “Regula generală este că nu reușesc să prevadă problemele care apar.”
Simon O’Connor, purtător de cuvânt al comisarului pe probleme economice și monetare ale Uniunii Europene, Olli Rehn, a refuzat să comenteze dacă Rehn a adoptat o poziție referitoare la potențialul impact al deciziei care s-a luat recent.
În afară de a lovi în activele cipriote, Uniunea Europeană a ridicat de asemenea, în mod abrupt, capitalul pe care toate băncile europene trebuie să-l dețină pentru a putea fi considerate solvente. Această mișcare, de asemenea, a avut bune intenții – acelea de a se asigura că băncile aveau un resort care să le permită să-și revină. Însă, a ajutat la menținerea încrederii, cel mai important activ al unei bănci.
“Ștacheta s-a ridicat dintr-o dată”, a comentat Fiona Mullen, director la o firmă de consultanță din Nicosia, Sapienta Economics. “Era un semn al modului în care Uniunea Europeană își tot modifică locația obiectivului său.”
Ciprul, a adăugat ea, “și-a creat singur multe dintre problemele sale” și a fost dezavantajat de faptul că ultimul președinte al țării, un comunist care a părăsit președinția în februarie și directorul băncii sale centrale de-abia își vorbeau. Cu toate astea, deciziile care s-au luat la Berlin și la Bruxelles “nu au ajutat, ba de cele mai multe ori, au dăunat,” a afirmat Mullen.
Băncile cipriote, umflate de miliardele de dolari din afară, în mod special din Rusia, aveau alte probleme în afara activelor grecești, în mod particular găzduirea unor împrumuturi neînțelepte în Cipru în timpul unui apogeu imobiliar, acum la pământ, iar criticii afirmă, unor companii grecești care aveau legături cu fostul președinte al băncii, magnatul grec Andreas Vgenopoulos.
Kazamias, ministru de finanțe la acea vreme a menționat că nu și-a dat seama cât de dăunătoare avea să fie această mișcare pentru băncile din țara sa.
“Eram îngrijorați dar nu am primit vreo informație că aceasta era o limită” peste care nu ar fi trebuit să trecem, a spus acesta. Guvernul cipriot, a adăugat el, a calculat inițial că “eram în situația de a putea acoperi toate pierderile”, și de-abia mai târziu, după ce deponenții au început să plece și economia Ciprului a stagnat, “am aflat că acest lucru era imposibil.”
Cu toate astea, Charles H. Dallara reprezentantul principal al industriei bancare care a negociat cu reprezentanții europeni în 2011 în încercarea de a echilibra pierderile care urmau să apară, a afirmat că o catastrofă se întrevede.
“Era foarte clar că efectul acelui acord care privea băncile cipriote avea să fie grav”, a afirmat Dallara, fostul director al Institutului Internațional Financiar, grupul de presiune al băncilor. “Dar se apropiaua alegerile și tendința la Bruxelles este să lași lucrurile în voia sorții. Astfel încât nu s-a făcut nimic.”
Reducerea datoriei Greciei era necesară la acea vreme, a recunoscut el, pentru că a ajutat la reducerea unui munte de datorii care ar fi putut să excludă Grecia din zona euro. “Dar uitându-mă înapoi, în realitate nu a existat nici o soluție pentru a evita efectul advers ulterior asupra băncilor cipriote”, a spus Dallara, acum președinte al Partners Group, o companie de consultanță pentru bănci și guverne.
“Chiar înainte de bomba datoriei grecești, Laiki Bank era deja într-o stare proastă din cauza unor împrumuturi proaste,” a spus Kikis Lazarides, un fost președinte al băncii. Însă, a adăugat el, “reducerea datoriei grecești a fost mai mult sau mai puțin lovitura de grație.”
Ca mulți alți ciprioți, Lazarides este supărat că țările mai bogate ale Europei, în special Germania, dictează politici. “Trebuie să schimbăm unele lucruri în Europa în ceea ce privește modul în care se iau deciziile,” a afirmat el.
După reducerea datoriei Greciei, Cipru a încercat să-și rezolve problemele gândindu-se dacă ar fi bine să ceară un plan de salvare din partea Uniunii Europene. La început, a apelat la ajutorul Rusiei, care a furnizat un împrumut de 2,5 miliarde de euro în decembrie 2011, dar acești bani s-au epuizat rapid, iar atunci când, în cele din urmă, Cipru s-a dus cu pălăria în mână pentru a solicita o soluție salvatoare partenerilor săi europeni, a primit un șoc grav: Germania, care deja era implicată în alegerile de anul acesta, dorea nu doar reduceri ale bugetului și alte măsuri de austeritate, dar și o revizuire completă a modelului economic cipriot, construit în jurul unor servicii financiare pentru străini care erau evazioniști și care, după cum Berlinul suspecta, spălau bani.
“Ei nu doreau ca modelul economic cipriot să nu mai existe așa cum exista el – ei doreau ca Ciprul să nu mai fie un centru financiar”, a afirmat Pambos Papageorgiou, un fost membru al consiliului băncii centrale care acum este un parlamentar. “A fost foarte brutal, ca o acțiune de război.”
Papageorgiou s-a plâns că Uniunea Europeană a arătat opusul solidarității atunci când a relaționat cu unul dintre cei mai slăbiți și vulnerabili membri ai săi.
În cei trei ani de când a explodat pentru prima dată în Grecia criza datoriilor, guvernele și cetățenii celor mai lovite țări și-au dat seama că deciziile care se iau la Bruxelles au prea puțin în vedere interesele lor și sunt în schimb dictate de către interese economice și de către ciclurile electorale din Germania. Indiferent dacă se află în Atena, Dublin, Roma, Madrid sau Nicosia, oamenii obișnuiți se întreabă din ce în ce mai des dacă nu cumva Uniunea Europeană are în vedere doar aspirațiile sale și a acelor instituții dominate de alții, în special de către germani.
Astfel de întrebări au provocat furie în Cipru, unde condițiile prevăzute în cadrul planului de salvare de 10 miliarde de euro stabilit recent va adânci o recesiune deja dureroasă și va duce șomajul, aflat deja la 15 la sută la cote mai mari. Aceste condiții cer dizolvarea Băncii Laiki, odată cu pierderea a 2.500 de slujbe și o reducere semnificativă a rolului de centru financiar offshore.
“Se anunță un viitor sumbru pentru Cipru”, a afirmat Michael Olympios, director al Cyprus Investor Association, un grup de presiune industrial. “Chiar și cei mai fervenți adepți ai proiectului european, cum sunt eu, văd acum că a fost o idee greșită și că ar fi trebuit să nu ne aliniem zonei euro.”
Odată cu dispariția locurilor de muncă și a contractelor economice, a spus Olympios, credința în proiectul european se va stinge. “Eram un adept. Nu mai sunt.”
Autori: James Kanter, Dimitrias Bounias
Traducerea: Alina Stredie
Sursa: gandeste.org // The New York Times
Adauga comentariu