Analize și opinii Cultură și Familie Politică

Salvati mintile oamenilor! Schimbati emisiunile si stirile de la TV!

tumblr_m5tcdg1dzc1qh07a3o1_500Intrigaţi de cum sunt prezentate ştirile la TV, mulţi dintre noi alegem să amuţim, cu ajutorul telecomenzii, cutia vorbitoare din faţa noastră. Însă, e doar o soluţie de moment, atrag atenţia cei care se zbat pentru un audiovizual mai curat. E ca şi cum am lua non-stop calmante când ne doare capul, fără a realiza că avem nevoie de o vizită la medic.

Există însă şi oameni care şi-au propus să lupte împotriva televiziunilor care promovează violenţa şi non-valorile. Şi ei sting televizorul, dar pentru că au ceva mai important de făcut: să strângă mulţimea de nemulţumiţi într-un cor al cărui strigăt să ajungă la urechile celor care fac legea în audiovizual.

În numai o lună şi jumătate, o petiţie online iniţiată de o româncă pe causes.com a strâns peste 17.000 de semnături. Andreea Bucin Popazu, iniţiatoarea “strigătului”, a plecat tocmai de la ideea că stinsul televizorului nu este o soluţie. “Oameni buni, soluţia cu închiderea televizorului nu e o soluţie! Iarăşi ne gândim doar la noi, nu şi la cei din jur! Trebuie să facem ceva pentru noi toţi, nu doar pentru noi înşine! Haideţi să nu mai fim egoişti! Să fim uniţi şi să ne gândim şi la ceilalţi! Cei mai expuşi sunt tinerii şi copiii! Pentru ei trebuie să facem ceva! Vă aştept cu idei concrete!”, le scria Andreea fanilor petiţiei. Ea o păţise deja.

“Eram într-o zi cu fetiţa mea în sufragerie şi televizorul era pe ştiri. La un moment dat, prezentatorul spune: “i-a tăiat gâtul”. Cum să prezinţi la oră de vârf aşa o ştire, cu aşa cuvinte? Fetiţa mea m-a intrebat: “cum adică, mami, cum i-a tăiat gâtul”? Cum să nu te enervezi pe televiziuni? De multe ori mă întreb dacă realizează ceea ce fac … dacă îşi dau seama că sunt formatori de opinie şi că pot face mult rău”.

Ideea de a lansa petiţia i-a venit brusc, “într-un moment în care am simţit că trebuie schimbat ceva”. Petiţia sinceră şi revoltată a Andreei a întrecut ca popularitate chiar şi o petiţie lansată de Consiliul Naţional al Audiovizualului, intitulată “Interesul public mai presus de gustul publicului”. Andreea are propria opinie în ceea ce priveşte acest gust. “Cred ca este nevoie de o intervenţie a CNA , nu de o schimbarea a atitudinii telespectatorului român, pentru că românul consuma ce i se serveşte pe tavă. Cred că ar trebui să revenim la adevăratele valori spirituale ale României, să reîncepem să iubim medicii, să le prezentăm realizările, nu numai eşecurile, să reîncepem să respectăm profesorii, nu să îi înjosim cu prezentarea momentelor în care îşi pierd cumpătul, să reîncepem să respectăm legea şi să respectăm oamenii de calitate”.

Convinsă că face ceea ce trebuie de miile de semnatari, Andreea a ales să continue eforturile şi în afara mediului online. La 22 martie, a participat la o dezbatere publică cu tema “Interesul mediatic versus interesul public”, la care au luat parte personalităţi din mediul academic braşovean, specialişti media, reprezentanţi ai societăţii civile, studenţi, dar şi alte persoane interesate de subiect. Acolo a cunoscut-o pe Laura Georgescu, preşedintele CNA, şi au discutat despre aceste petiţii şi despre şansele lor de a sta la baza unor măsuri concrete.

Interesant este că, în momentul în care Andreea a îndemnat fanii petiţiei sale să semneze şi petiţia CNA, 2.000 de semnături s-au strâns dintr-un foc pentru aceasta din urmă. Am întrebat-o pe Andreea dacă are încredere în şansa unei petiţii online de a schimba ceva.

Mi-a răspuns cu convingere şi însufleţire: “Aceste petiţii sunt ca un fel de strigăt în mulţime, iar strigătul se poate transforma în urlet dacă aparţine unei mulţimi mari. Cred că poate avea chiar efectul unei revoluţii. Suntem în era internetului şi revoluţiile nu se mai fac în stradă, ci online. Normalitatea şi bunătatea ar trebui recâştigată şi regăsită în tot ceea ce e în jurul nostru! Atâta timp cât răutatea, nonvaloarea şi nenorocirile sunt promovate constant, nu se poate evolua, nu se poate merge pe o traiectorie pozitivă”.

Autor: Dan Arsenie
sursa: ro.stiri.yahoo.com

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • Desi petitia este un mod de a prezenta, semnala si initia o schimbare intr-un anumit sens, eu nu cred in eficienta lor. Eficienta lor este aproape nula. De exemplu in USA se fac anual zeci de mii petitii care sustin schimbari majore in aproape orice, de la anularea bail-out-urilor financiare pana la marirea bugetului unei anumite scoli. O petitie semnata de “n” mii de adepti este doar o alta oportunitate pentru “conducatori” de a-i ignora pe “supusi”. Rezultatele petitiilor sunt deplorabile si au condus la afirmatia corecta ca: a inainta o petitie exploatatorului este ca si cum ai ruga dracul sa nu mai fie atat de al dracului – deci este ceva cvasi-inutil.
    Totusi o anumita utilitate recunosc ca au, aceea de a servi pe tava guvernului si institutiilor lui o lista cu numele celor care au nevoie de o “supraveghere mai intensa”.

  • numai nenorociri, barfe, goliciune…. si la propriu si la figurat. NE-AM SATURAT

  • cel mai eficient este sa nu mai ai tv.
    Am locuit o perioada in bucovina si acolo foarte multi au renuntat si renunta in continuare.
    Eu si familia mea locuim in Buc. si nu mai avem tv, numai calculator, daca vreau sa vad un film il vad pe net, aleg ce vreau cand vreau, e perfect.
    Daca toti am mincepe sa renuntam la cablu si implicit tv atunci vor incepe sa se intrebe de ce. Dar asa…..numai vorbe – e timpul sa trecem si la fapte.

  • De acord cu ideea de baza – nu e suficient sa stingem televizorul pentru a ajuta societatea in care traim. Ma deranjeaza insa naivitatea in relatia cu CNA. Mai poate cineva sa aiba incredere in CNA ca ar vrea vreodata binele poporului, dupa ce în ultimii ani CNA nu a fost altceva decat un instrument de presiune şi cenzura in mana lui Basescu? Si cel mai mult m-a deranjat afirmatia “Suntem în era internetului şi revoluţiile nu se mai fac în stradă, ci online.” GRESIT! MARE GRESEALA care ofera o scuza tuturor lasilor care vor sa protesteze “civilizat, doar pe net, nu în stradă ca huliganii, necioplitii, gunoaiele societăţii”. MARE GRESEALA sa sustii asa ceva! Revolutiile sau schimbarile majore in bine se fac tot timpul DOAR IN STRADA. Pentru ca NUMAI ACOLO vei fi vreodata luat in seama. Poa sa fie pe internet un trilion de oameni care au semnat, au dat LIKE, s-au zvârcolit in SHAREuri pana n-au mai putut etc – E DEGEABA! Dacă acei oameni din “online” nu îşi muta fundu gras in strada nu se va intampla nimic. PENTRU CĂ DOAR IN STRADA REPREZINTI O AMENINTARE PENTRU CEI CU PUTERE DE DECIZIE! Pe internet, nu! Trezirea romani! Ce-i cu noi?