Site icon gandeste.org

Să vă fie ruşine, dle Preşedinte al României Klaus Iohannis!

Mi se pare o sfidare fără margini ca să va întîlniţi cu oficialităţile de la Kiev şi să nu aveţi o singură întâlnire cu reprezentanţii celor peste jumătate de milion de români din Ucraina! Asta demonstrează că pentru dvs. este importantă diaspora, că ea votează, dar românii din jurul graniţelor, care sunt autohtoni, nu. Că ei nu dau voturi, cu excepţia celor din Rep. Moldova.

Nu ştiaţi faptul că Ucraina desfiinţează şcoli româneşti, la ora această mai existând doar 5 (cinci) şcoli din 18, câte erau în 1990? Că acest stat ostil intereselor minorităţilor (nu uitaţi care a fost prima lege dată după lovitură de stat a Maidanului) i-a divizat pe fraţii noştri în mod artificial în români şi moldoveni, ca să fie mai uşor de manipulat şi, evident, să fie mai puţini numeric?

SIE v-a informat că liderii românilor sunt persecutaţi de autorităţi şi românii trimişi să moară pe front în estul Ucrainei, în timp ce ucrainenii dizlocaţi din est sunt aduşi în zonele vechi româneşti, pentru ca să se împlinească visul acestei ţări proaspete, ce visează de 25 de ani o Ucraina doar a ucrainenilor? Că este încălcată permanent libertatea de exprimare şi de liberă circulaţie, interzicându-se mai multor ziarişti români accesul în Ucraina?

Pentru ce v-aţi dus în Ucraina? Ca să vă plimbaţi şi să oferiţi din partea Statului Român spitalizare militarilor răniţi? Ca să faceţi gesturi simbolice într-un stat care este ostil elementului românesc?

Aţi beneficiat, ca minoritar, de voturile românilor, şi nu aveţi bunul simt elementar să vă întâlniţi cu românii din Ucraina, minoritari în ţara ce păstrează teritoriile smulse din Trupul României de URSS? Măcar de faţadă, cu românii desemnaţi de autorităţile extremiste ale Ucrainei, puteaţi să fi luat un contact minimal.
Ale cui interese le reprezentaţi în Ucraina, ale Germaniei sau ale României, ţară care v-a ales Preşedinte?

Sfidare mai mare la adresa neamului românesc greu se poate imagina!

Să va fie ruşine!

Autor: Iulian Capsali

Sursa: Iulian Capsali

Exit mobile version