Pesemne, s-au speriat de perspectiva renaționalizării resurselor naturale pentru că, înconjurați de crize economice și focare de instabilitate, cu zăngănit de arme și tropăituri de bocanci tot mai aproape de nesiguranța dată de partenerii noștri strategici, zis și militari, așa cum alte state aplică, nu politici protecționiste, ci de supraviețuire, așa și în România ar trebui să trecem rapid la revizuirea resurselor. Unde și cum au fost ele transferate, vândute pe nimic, cine a încasat comisioanele și redevențele, și cine a făcut profiturile, reprezintă deja istorie.
Zăcămintele sunt ale țării, ale generațiilor ce vin, nu ale veneticilor care le vor exploatate în folosul lor azi. De aceea, nici măcar înstrăinarea drepturilor de exploatare, pentru redevențe oricum ridicole, nu mai trebuie acceptată.
Și este grav că, în prag de alegeri, în preajma unei linii „fierbinți” al presupusului interes al politicienilor față de țară, când nici un vârf de ac nu ar trebui înstrăinat fără ca partidele să reacționeze, să facă tărăboi, să dezbată public cu toate armele, chit că, în cele din urmă, vor plasa miezul discuțiilor tot către felurite ong-uri, cu aplicații și aplicanți previzibili, nici măcar în acest ceas nu se aude măcar un scheunat de „animăluț” politic. O behăială timidă a acestor oi ce doar poartă haine de lupi politici.
Trecem prin vremuri tot mai tulburi. Iar blocarea unor înstrăinări devine cheia, nu a suveranității, ci pur și simplu a supraviețuirii economice. Vor urma vremuri în care naționalismul nu doar că nu va mai putea fi imputat când este clamat, dar însăși lipsa reacției de esență protectoare va deveni o vinovăție colectivă.
S-a comis o crimă când s-au semnat atâtea înstrăinări de resurse. Și vor rămâne în istorie trădătorii. Noi vom desena însă liniile genocidului dacă nu vom reîntoarce aceste resurse la trupul țării.
Fiscul terorizează companiile românești să declare toate contractele cu parteneri străini. Mâine poimâine poate și persoanele fizice, așa, într-o continuare a angajamentelor și obligațiilor impuse de sinistrele și netrecutele sisteme.
Dar nimeni nu reclamă o obligație a multinaționalelor și companiilor străine de a raporta intenția înstrăinării resurselor țării în trocuri făcute peste capul nostru.
Dacă OMV ar fi vândut cele 19 zăcăminte petroliere din România, cele trei instalaţii pentru reparaţii capitale şi „echipele aferente” (unde sunt asociațiile pentru apărarea demnității umane, de când muncitorul român a ajuns un bun de vânzare?!) către o companie românească, ar fi fost o tranzacție acceptabilă. Chiar dacă, și în portofoliul unei companii autohtone, renaționalizarea resurselor țării tot va trebui să-și urmeze pașii, iar „proprietarii” care exploatează aceste zăcăminte să devină strict administratori. Pentru că proprietar este poporul român.
OMV a vândut însă unei firme olandeze, de parcă ar fi făcut negoț cu simple mărfuri, nu cu resursele de generare a acestor mărfuri.
Unde este SRI, unde sunt politicienii din variile comisii parlamentare? Pentru că, așa cum vânzarea de pământ trebuie să rămână neîngrădită doar între cetățenii români, și fără artificiile și jongleriile cu interpuși, la fel și dreptul de exploatare, pentru că noțiunea de proprietar al resurselor țării trebuie să dispară, trebuie să rămână strict în sfera românească.
De aceea, ori ne apărăm țara și putem rămâne „pe veci aici stăpâni” ori ne fandosim obrazul de proeuropeni gata să vândă totul oricui (nu doar europenilor!) și rămânem cu ceea ce am exploatat în ultimul sfert de secol din aceste resurse. Cu nimic, adică!
autor: Cezar Adonis Mihalache
sursa: ziarulnatiunea.ro
Deja e prea tarziu.
Vor fi crime pe strada. Oricine va fi strain va fi ucis cand conditiile economice si sociale vor fi intrunite curand.
Deja e prea tarziu pentru jocuri juridice gen nationalizari.
Dupa linsaje pe strada, vor aparea si nationalizari in cel mai brutal stil.
Jefuitorii au mers prea departe. Vor muri.
Notiunea de PATRIMONIU este mai laga decat cea de bunuri, prima cuprinzand-o pe a doua, aceasta din urma formand insa continutul primei. Intre “patrimoniu” si “bunuri” exista deci relatia dintre intreg si parte (A.Pop, Gh. Beleiu). “Jus utendi, fruendi et abutendi”, respectiv: posesia, folosinta si dispozitia sunt atribute acordate si aparate fata de orice incalcare prin norme juridice. In concluzii, cine se teme de regandirea atributelor ce apartin continutului juridic al dreptului de proprietatea, in contextul devalizarii, deturnarii, instrainarii resurselor naturale, activelor, companiilor de interes stratetig apartinand unei tari?!
Perspectiva renationalizarii resurselor naturale nu poate fi privita cu ingrijorare, in context, decat de catre cei responsabil de efectuarea transferurilor, vanzarilor pe nimic in schimbul obtinerii de profit, comisioane, redevente, foloase necuvenite, avantaje materiale, titluri, functii, pozitii-cheie, generatoare de averi dobandite fraudulos, conturi/off-hor-uri imbuibate, subiecti amenintati de consecintele juridice prev in art. 349 Cod penal ref la TRADARE! vb clasicului “Tradare, tradare, da’ sa stim si noi”!, constienti de faptul ca in Univers nimic nu este intamplator si ca, mai devreme sau mai tarziu, toate se dezleaga in lumina legii “dupa fapta si rasplata”. Efectul de bumerang! CAUZA si EFECT!
D-le Adonis dumneata nu ai si nu ai avut niciodata decat ceea ce actele de proprietate pot confirma. In rest esti un banal locuitor al acestui pamant, soarta facand sa respiri pe aceste meleaguri. Singurul drept cert este sa mori, insa nici asta nu se stie unde si cand se va intampla. Fii calm, nu te agita ca nu poti rezlva nimic cu maciuca.