Politică

Să scriem şi noi despre Năstase

basescu-nastase-geoanaTreaba e foarte simplă: o reglare de conturi între două aripi ale aceleiaşi mafii. Doi oameni cu aceeaşi mentalitate şi caracter: comunist.
Da, Adrian Năstase trebuie trimis la închisoare. Dar nu pentru un mizilic, ci pentru subminarea economiei naţionale, înaltă trădare, actiuni impotriva ordinii constituţionale, comunicarea de informaţii false,  nedenunţarea unor infractiuni contra securitatii naţionale… Cam câţi ani de închisoare s-ar strânge?
Dar nu va fi niciodată condamnat pentru aşa ceva. De ce? Pentru că majoritatea acestor infracţiuni au fost comise în cârdăşie/parteneriat cu mare parte din actuala clasa politică, în frunte cu Traian Băsescu.
Şi ajungem la preşedintele României. Omul n-a fost interesat să facă dreptate, ci a mizat pe elementul emoţional împotriva lui Năstase.  Adică nu dosarul Năstase(1990-2004), ci persoana. Cu alte cuvinte a făcut ceva de genul acesta: “hai să-i dăm o pedeapsă, mică, oricât numai să bucur orgoliul celor care-l urăsc pe ‘Bombonel’.  Să le dau un os acum înainte de alegeri, că după aia om vedea”.

Şi aşa a fost. Doar că, ghinion!, Năstase a reacţionat mizând pe aceeaşi mentalitate,  cu personaje schimbate. A făcut în aşa fel încât cei care-l urăsc visceral pe Băsescu să distragă atenţia de la caz la persoană.  Şi românii stau şi dezbat: a fost sau n-a fost, cum a fost dac-a fost”…

Cum putem crede că justiţia din mandatul acestui om lipsit de scrupule, care a încălcat legea când a vrut şi n-a vrut, a devenit dintr-o dată curajoasă şi liberă? Nu vedem în fiecare zi ce e pe străzi, unde mafia ţigănească face ce vrea nederanjată de nimeni? Nu vedem ce se întâmplă cu marii rechini imobiliari care sluţesc oraşele şi munţii fără să fie întrebaţi de nimeni? Să mai vorbim de corupţia endemică din toate domeniile? Nu e aceeaşi justiţie care l-a lăsat liber pe Gigi Becali după ce acesta a răpit oameni de pe stradă?!

În timpul acesta, duios sesiunea parlamentară trecea şi legile care permit anihilarea completă a României se votează,la unison, de către putere şi opoziţie…

Copiii săraci sunt şi mai săraci, bătrânii sunt tot mai bătrâni, tinerii tot mai alienaţi şi românii stau să dezbată un şhow televizat în care s-a sinucis bunul simţ.

Editorial semnat: Ultras Ecclesia

Sursa: codrul.wordpress.com


Despre autor

contributor

comentariu

Adauga un comentariu