Analize și opinii Cultură și Familie Politică

“Să nu ne inflamăm!”. Dar nici să tot înghiţim

Chiar nu-mi face nici o plăcere să reiau tema cherţănelilor privind arborarea steagului secuiesc şi alte manifestări prin care fie zăbăuci ori extremişti de prin Covasna şi Harghita, fie înalţi oficiali unguri tulbură apele. I-aş da dreptate până şi conciliantului premier român Victor Ponta, care, după o îndreptăţită răbufnire la adresa vicepremierului ungar şi a ambasadorului Budapestei la Bucureşti, ce s-au obrăznicit până a ne cere modificarea Constituţiei în sensul mofturilor lor, a pus surdină. De parcă el şi Guvernul român s-ar fi aflat în culpă. Sigur că nimeni normal la cap nu doreşte perpetuarea divergenţelor, mai ales când angajează atitudini oficiale, iar nu doar ale unor extremişti cu creieraşul lisă şi îmbibat de palincă şi de nostalgii după Imperiul austro-ungar sau după Diktatul de la Viena. Sigur că trebuie găsite căi diplomatice de temperare a exceselor. Dar nu pot să nu constat ceea ce vede şi un orb.

Pe măsură ce trece timpul, pe măsură ce Bucureştiul bagă capul în nisip, ca struţul, Budapesta devine tot mai trufaşă, iar manifestările şovine, iredentiste şi insultătoare la adresa statului naţional român şi a valorilor europene, tot mai tupeiste. Arborarea drapelului secuiesc pe Parlamentul ungar şi pe zeci de primării e o sfidare. Scrisorile trimise de vicepremierul ungar elevilor din Satu Mare, prin care li se cere să ia cetăţenia ungară şi să devină masă electorală pentru Fidesz sunt o măgărie. Atribuirea numelui de Nyiro Joszef unei străzi din Odorheiul Secuiesc şi editarea unui calendar dedicat aceluiaşi sunt o insultă adusă victimelor lui Hothy, al cărui bard a fost Nyiro. Ideea preşedintelui CJ Harghita, Borbely Csaba, că intervenţia Protecţiei consumatorilor în piaţa unde se vindeau alimente în ambalaje refolosite şi neetichetate ar fi o… hărţuire a secuilor de către autorităţile româneşti nu e o prostie, ci o provocare.

L-am auzit pe Victor Ponta tot făcând “apel la normalitate”. Dar acest apel e doar pentru urechile românilor, oficialii budapestani şi cei udemerişti – nici nu mai vorbesc de Partidul Civic Maghiar, ori de Partidul Maghiarilor din Transilvania – sunt surzi? Chiar – fără a fi iscat vreun incident, fără a fi reacţionat disproporţionat – populaţia majoritară, partidele româneşti, statul român trebuie să tacă şi să înghită toate aceste mizerii? Care, de altfel, n-au nici un suport în relaţiile fireşti, de convieţuire normală între români şi maghiari (apropo, la recensământ doar 150 de persoane s-au declarat a fi secui), din cele mai multe comunităţi. Kelemen Hunor, preşedintele UDMR, a sărit calul, taxând luarea de atitudine contra manifestărilor extremiste ca fiind demne de Cascadorii Râsului.

Nu ştiu nici dacă e cazul ca Parlamentul român să protesteze oficial, cum cerea vicele PDL Cezar Preda (fie spus, într-o împrejurare asemănătoare, acum doi ani, PDL a blocat în camera Deputaţilor o asemenea scrisoare). Dar, cu o cuvenită temperanţă, trebuie pus piciorul în prag, respectându-se în primul rând legea. Un prilej de a discuta tranşant chestiunea îl are Victor Ponta în apropiata vizită la Budapeste. Unde l-ar putea întreba pe Victor Orban cam care ar fi reacţia autorităţilor SUA dacă prin California, New Mexico sau Texas s-ar arbora pe clădiri oficiale, cu încurajarea guvernului de peste graniţă, nu drapelul SUA, ci acela mexican. Fie spus, se apropie 15 martie, Ziua maghiarimii, şi sunt curios dacă la manifestările organizate de UDMR vom vedea iarăşi steagurile Ungariei şi ale aşa-zisului Ţinut Secuiesc, cel al României neavând loc.

Fără neapărat o legătură cu asemenea isprăvi stupide, dar atent dirijate, o să remarc o ştire din aceste zile. Episodul Kosovo se îndreaptă spre final. Autorităţile kosovare, de la Pristina, aşteaptă ca rămăşiţa de influenţă a Belgradului (forţe de ordie publică şi de justiţie etc, în zonele preponderent sârbeşti) să dispară cu totul. Autorităţile de la Belgrad mai speră doar ca populaţiei sârbe săi fie tolerată o autonomie cât de cât extinsă…

Autor: Petru Calapodescu
sursa: jurnalul.ro

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • PROBLEMA MINORITĂTILOR ÎN RUSIA! DISCURSUL LUI PUTIN ÎN DUMA DE STAT A FEDERAŢIEI RUSE:
    ” În Rusia traieste poporul rus, iar poporul rus nu admite nici un afront al unei minoritati; acestea trebuie să respecte Rusia, pe ruşi si legile fară sa ceară favoruri speciale sub pretextul că sunt discriminati;
    CINE FACE ASTFEL, ESTE INVITAT SĂ PARASEASCA IMEDIAT RUSIA!!!
    Nu Rusia are nevoie de minoritaţi ci ele au nevoie ca Rusia să-i primeasca, ofere adăpost, locuri de muncă şi hrana; În Rusia traiesc doar ruşi! “.
    Membrii Dumei de Stat au aplaudat în picioare 5 minute !!!!!

  • Politica dusa de conducerea statului nostru, este mai mult decat paguboasa, este catastrofala. Capul statului, care a facut targul cu maghiarii, tace, nu se intreaba nimeni de ce? Sa fi facut romanii din Szeghet asa ceva cum ar fi reactionat ?

  • Trebuie sa considerati ca ungurii cheltuiesc timp si bani ca sa perpetueze un lant continuu de provocari la adresa noastra. Statul Roman are obligatia ca sa apere legile existente in tara. De exemplu, lasati necontrolati la 15 Martie ei vor continua cu provocarile lor. Manifestari de acest gen vizeaza clar unitatea nationala. In SUA, orice manifestare trebuie anuntata in timp si nu poate avea loc fara o prealabila aprobare. Zona in care se tine manifestatia se marcheaza riguros, iar politia baricadeaza intrega zona, si e prezenta in numar mare, umar la umar.In Romania nimic nu se respecta din cauza ca Basescu a promovat aceasta atitudine folositoare grupului lui de raufacatori. Inainte de 15 Martie toate punctele de frontiera trebuiesc supravegheate si cei avand asupra lor manifeste, steaguri si plancarte trimisi inapoi. Se stabileste zona destinata pentru care se elibereaza autorizatia de manifestatie, se inconjoara cu baricade si politia umar la umar prezenta in spatele baricadelor. In spatele politiei la o distanta anumita va sta armata si apoi blindatele usoare. Asta ar fi ultima manifestare. Si noi trebuie sa cheltuim timp si bani ca sa facem fata provocarilor. Daca nu aperi legile tarii te calca toti, exact ce vrea Basescu. Orice discutie e inutila. Aplica metodele corect daca vrei sa fi respectat. Daca nu esti in stare nu mai pune intrebari. Si incopetentii sa fie eliberati din functii.