Cât mai există oare din România, aşa cum ne-o proiectăm în imaginaţia noastră? Să spunem, mai întâi, instituţional? În această zonă, România este în derivă, în scufundare lentă şi ireversibilă. Contracte strategice care dispar pentru a proteja interese personale în dauna celor naţionale; resurse minerale oferite sponsorilor politici în dezinteres faţă de protecţia socială şi faţă de protecţia mediului; o ţară cu regi şi împăraţi de trib care-şi dispută grotesc coroane şi sceptre, însă, dincolo de simboluri şi butaforii, avem realitatea demografică a unei forţe demografice substituente corpului naţional şi foarte activă în fraudarea economiei albe prin expandarea economiei negre.
Cât mai există oare din România activă, regenerantă demografic?! Topirea demografică a României este cu dublu sens şi dublă proiecţie de viitor, pe negativ:
1. Implozia demografică este atât în privinţa scăderii numărului de locuitori, cât şi în privinţa deprofesioanalizării agresive a categoriilor active de populaţie. Hemoragia de profesionişti şi calificaţi, de la medici la strungari, de la economişti şi IT-işti la zidari şi instalatori, este sprijinită deliberat prin politici de subfinanţare şi eliminarea oricărui orizont de aşteptare. Apoi nu-i de mirare creşterea populaţiei vârstnice, rămasă pe loc, în raport cu populaţia activă, tot mai hotărâtă să plece. Împingerea vârstei de pensionare pentru femei la 65 de ani este rezultatul sărăciei care ne aşteaptă şi al îndatorării peste măsură de către clasa politică a poporului român, prin împrumuturi externe.
2. Superficializarea şi astfel vulnerabilizarea demografiilor active prin subfinanţarea şi eterna reformare a educaţiei, cercetării şi sănătăţii, dar şi marginalizarea profesionalismului acolo unde îndrăzneşte să reziste în interiorul graniţelor naţionale. În zonele decidente ale politicii avem o rotaţie cotinuă de derbedei, în vreme ce profesioniştii sunt ţinuţi în zona gri a societăţii.
Cât mai există oare din România demnă, pregătită de reacţie faţă de sudălmi şi ameninţări? Această Românie a încetat să existe. O ţară ameninţată verbal, articulat şi în mod repetat de extremişti maghiari, veniţi chiar şi dincolo de graniţe, fără să urmeze nici un fel de repercusiuni imediate, este o ţară care a încetat să mai existe pe harta politică! Din acest punct de vedere ne-am pierdut ţara iar pe harta Europei avem acum un mare gol carpatic, un vid de putere care-şi aşteaptă noul stăpân. Sau noii stăpâni care să şi-o împartă frăţeşte ca pe o pradă oferită prin trădare din interior.
România moare încă existând pe hartă, sub ochii noştri! Ea mai respiră pentru un timp! Cât timp? Probabil pentru mai puţin de o generaţie. România este pe deplin feudalizată fiind sub puterea unor sponsori, care şi-au împărţit teritoriul naţional şi sferele de influenţă în zona resurselor şi a zonelor economice, şi a căror putere este legitimată politic de clienţii politici sponsorizaţi cu fiecare prilej electoral.
Poporul este împins treptat spre o scară inferioară de manifestare, aceea de populaţie votantă subordonată feudal stăpânului din teritoriu. Deja satul românesc nu mai respiră de sub mantaua Gogol-ilor politici. Lipsa de reacţie a maselor, dezinformarea şi manipularea acestora de sforarii de talk show, stipendiaţi de tabere aparent adverse, dar care, în realitate şi deplin adevăr, plătesc consistent întreţinerea unui spectacol burlesc, inutil, pentru spălare de creier. Subiecte derizorii, de can-can, fără miză, cu vedete mondene bizare şi stupide în vreme ce tensiunile devin tot mai puternice în preajma ţării noastre.
Nimic despre atât de necesarele strategii de integrare socială şi profesională a generaţiilor care intră acum în viaţă; ce facem aici? Chiar ne interesează coabitarea politică dintre facţiunile mafiote, dintre tata socru şi un ginere obedient? NU, desigur! Sau ce dietă a mai ţinut vreo demi-mondenă de mahala, bulibăşeala tronurilor ori ameninţările de mucava ale unui preşedinte păpuşar?! Aici şi acum interesează situaţia de fapt a României în raport cu vecinătăţile aflate în mişcare şi cu tensiune acumulativă, dar şi în raport cu ea însăşi. Deoarece avem o ţară demobilizată şi vulnerabilă în faţa unor primejdii iminente: sărăcia, ignoranţa, indolenţa, mizeria socială agresivă, posibile agresiuni externe care vizează preluarea resurselor şi modificarea graniţelor. Implozia socială cu fragmentare teritorială este o primă etapă. Şi Uganda există pe hartă. Şi? Africa neagră este foarte colorată politic pe harta globului, însă nimeni nu mai ştie ce fracţiune tribală a mai preluat puterea şi, în consecinţă, pe nimeni nu mai interesează cine şi ce conduce. Dacă şeful de trib este eficient în stoarcerea resurselor şi a maselor de sclavi, atunci lucrurile pot merge mai departe şi aşa. Adică să mori existând pe hartă!
Autor: Adrian Majuru
Sursa: Cotidianul
Adauga comentariu